O instanță dintr-un oraș german a decis că Partidul Marxist-Leninist din Germania are dreptul să ridice o statuie a lui Vladimir Ilici Lenin.
Tribunalul administrativ din Gelsenkirschen a respins o decizie a municipalității de a bloca înălțarea unui monument în cinstea lui Lenin, arhitectul revoluției bolșevice din 1917 din Rusia, al cărei regim de teroare a ucis zeci de milioane de oameni nevinovați.
Municipalitatea argumentase că statuia ar afecta valoarea istorică a clădirii de vizavi, care servește în prezent ca sediu al unei bănci, invocând crimele pe care Lenin le-a făcut sau le-a girat.
Tribunalul a respins însă decizia, socotind ca irelevant argumentul atrocităților săvârșite de personajul statuar, care va fi înălțat la numai zece metri de bancă, informează Deutsche Welle.
Partidul Marxist-Leninist din Germania a salutat decizia instanței, declarând: „Cu doar câteva săptămâni înainte de aniversarea a 150 de ani de la naștere (22 aprilie 1870), Vladimir Ilici Lenin a obținut încă o mare victorie”.
Decizia instanței a fost criticată de Marco Buschmann, un parlamentar din partea Democraților Liberi (FDP), care este originar din oraș:
„O statuie a lui Lenin ar fi o rușine pentru Gelsenkirschen. Lenin reprezintă crimele în masă și totalitarismul.”
Și a adăugat:
„Oricine dorește să ridice o statuie lui Lenin ar trebui să-și pună problema dacă mai este legat de principiile democratice liberale.”
Ca și cum ar fi fost de presupus că membrii unui partid care se intitulează „Marxist-Leninist” s-ar topi după principiile democratice și după liberalism.
Germania nu este la prima plecăciune pe care o face în fața fondatorilor comunismului. În martie 2018, la Trier, a fost înălțată o statuie a lui Karl Marx, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la nașterea acestuia.
Statuia a fost dăruită de regimul comunist din China și la dezvelirea ei au participat o serie de personalități ale UE, în frunte cu șeful Comisiei Europene de atunci, Jean-Claude Juncker.
Acesta a declarat la ceremonie:
„Karl Marx a fost un filosof vizionar care avea aspirații creative. Astăzi i se atribuie lucruri pentru care nu a fost responsabil și pe care nu el le-a provocat, deoarece multe dintre lucrurile pe care le-a scris au fost răstălmăcite în contrariul lor.”