După ce și-a încercat norocul cu PUTIN, acum merge la OBAMA. VEZI ce face ministrul de finanțe grec
- Raluca Florescu
- 15 aprilie 2015, 09:44
Yanis Varoufakis, Ministrul grec de finanţe, se va întâlni joi și vineri cu preşedintele BCE, Mario Draghi, şi cu preşedintele american, Barack Obama, în cadru unei vizite la Washington prilejuită de o reuniune a FMI.
Yanis Varoufakis şi Barack Obama vor avea o „întâlnire privată" mâine după-amiază, în cadrul unei ceremonii la Casa Albă pentru comemorarea proclamării independenţei greceşti din 1830.
În cursul dimineţii, demnitarul elen va avea ocazia să discute cu omologul său german, Wolfgang Schaüble, invitat să vorbească în cadrul unei conferinţe la Brookings Institution.
Vineri, în prima zi a reuniunilor de primăvară ale Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional la care participă alături de numeroşi miniştri europeni de finanţe, Yanis Varoufakis va discuta în mod special cu preşedintele BCE, Mario Draghi, cu omologul său italian, Pier Carlo Padoan, şi cu secretarul american al Trezoreriei, Jacob Lew, a precizat cabinetul său.
Grecia trece printr-o perioadă dificilă de negocieri cu creditorii săi UE şi FMI.
Alţi actori ai negocierilor dintre Atena şi creditorii săi vor fi, de asemenea, prezenţi: comisarii europeni Pierre Moscovici (afaceri economice) şi Valdis Dombrovskis (moneda euro), directoarea generală a FMI, Christine Lagarde, şi preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem.
Săptămâna trecută Yanis Varoufakis s-a întâlnit de asemenea cu președintele rus Vladimir Putin.