Britanicii continuă să repete: plecarea lor din UE nu pune în discuție voința lor de a continua să joace un rol de lider în apărarea Europei
Londra vrea să continue să joace un rol major în securitatea europeană, însă țara părăsește Uniunea Europeană într-un moment în care blocul comunitar se declară și el mai angajat să asigure securitatea statelor membre. Ceea ce ridică mai multe întrebări.
Marea Britanie a participat, încă din prima zi, la Inițiativa Europeană de Intervenție (IEI), clubul statelor-majore europene lansat de președintele Emmanuel Macron.
Și Marea Britanie este, alături de Franța, principalul sprijin al americanilor în coaliția internațională din Levant și Sahel. În ceea ce privește cooperarea militară, britanicii se află în programul avionului de vânătoare european Eurofighter, fiind implicați și în diverse programe de rachete, în special prin intermediul firmei europene MBDA.
În luna noiembrie, Franța și Marea Britanie, singurele două armate de pe continentul european dotate cu arme nucleare, ar trebui să sărbătorească cei zece ani ai tratatului bilateral Lancaster House (cooperare în domeniul apărării și securității) și să lanseze, cu această ocazie, un proiect-cheie: demonstratorul unei noi rachete de croazieră franco-britanică, potrivit Les Echos.
Producătorul european de rachete MBDA insistă pe „forța și durabilitatea relației franco-britanice în domeniul apărării și securității, inițiată în 1998 la Saint-Malo și oficializată în 2010 prin Tratatul Casei Lancaster” .
Și să reamintească: această relație bilaterală este în centrul proiectului companiei, care constă în construirea unui „campion mondial” în sectorul rachetelor, prin împărtășirea efortului industrial via programele de cooperare europeană.
În fapt, din partea industriei apărării, Brexit este o mică preocupare, cel puțin pe termen scurt. Produsele apărării sunt scutite de regulile generale ale Organizației Mondiale a Comerțului privind taxele vamale. Iar comerțul cu arme este un subiect separat, guvernat de convenții specifice.
În ceea ce privește aeronautica, toată lumea este acum sigură că Londra va rămâne membru al Agenției Europene pentru Siguranța Aviației, care emite standarde și asigură aplicarea acestora.
Patronul Airbus, Guillaume Faury, a declarat în septembrie anul trecut că „temerile legate de pierderea certificărilor aeronautice de producție și concepție pentru piesele produse în Marea Britanie, precum și pentru libera circulație a angajaților noștri, au fost îndepărtate”.
Cu toate acestea, Brexit-ul vine într-un moment în care UE începe o nouă dinamică de apărare. Pentru prima dată, bugetul european ar putea fi utilizat pentru a subvenționa cercetarea și dezvoltarea programelor de armament. De facto, englezii sunt deja în afara jocului.
În anticiparea Brexit-ului, britanicii nu participă la noua politică de „cooperare structurată permanentă”, care a dat naștere la aproximativ 40 de proiecte de cooperare în domeniul apărării între diferite țări europene.
Și, din lipsa unui respondent din partea engleză, Paris a apelat la Berlin pentru a plănui viitorul a două echipamente cheie de apărare: aeronavele de luptă ale viitorului și tancul de nouă generație.
De asemenea, britanicii nu fac parte din viitorul Fond european de apărare, care va ajuta la finanțarea proiectelor sale. În cele din urmă, părăsesc și organismele de conducere ale Agenției Europene de Apărare.
Deja, printre industriașii din sector, o serie de operatori doresc ca Marea Britanie să revină la organismele europene. Pentru că nimeni nu are interesul de a menține tensiuni, precum cele generate de excluderea Londrei din rețeaua protejată de comunicare guvernamentală, din cadrul proiectului european Galileo.
În domeniul aeronauticii, toată lumea speră ca viitorul avion de luptă franco-german, SCAF și concurentul său britanic, proiectul Tempest derulat împreună cu italienii și suedezii, să se „întâlnească” într-o bună zi.
„Este în interesul britanicilor, ca și în cel al europenilor, să fie identificat un teren de înțelegere comună în viitoarele tratate de asociere care vor fi negociate în acest an", comentează președintele MBDA, Eric Béranger.
„Regatul Unit ar trebui să poată beneficia de un statut special care va face posibilă continuarea numeroaselor forme de cooperare pe care le are în Europa, desigur, în cazul rachetelor, dar și în zone de aviație sau de apărare militară”, a adăugt el.
Dar, cu un grup de apărare major cum este BAE Systems, care este deja un furnizor principal al armatei americane, tentația britanică ar putea fi o orientare mai mult către Atlantic decât către vechiul continent.
Experți ai think-tank-ului francez IRIS, organizație de utilitate publică care lucrează pe tematici geopolitice și strategice, analizează consecințele Brexit asupra apărării europene și se întreabă: cât de europeană este/a fost armata Marii Britanii?
Relația militară solidă SUA-Marea Britanie datează din perioada celui de-al doilea Război Mondial. Iar doctrina lui Churchill era de a păstra- cu orice preț- o implicare americană în apărarea britanică, rezumată în expresia „keep the Americans in…”. O expresie inventată de baronul Lionel Ismay, general, asistent militar al lui Churchill și primul secretar general al NATO, în 1952.
Apoi, în 1956, învățând lecțiile crizei din Suez, liderii britanici au decis că nu se vor mai angaja niciodată într-o expediție peste mări fără americani (în același context, francezii au jurat că nu se vor mai angaja cu ei...)
La un nivel mai profund, această dependență militară de SUA este ancorată în acordurile de la Nassau, semnate la sfârșitul anului 1962 și reînnoite la începutul anului 2003, în momentul în care s-a decis intervenția militară în Irak.
În cadrul acestor acorduri, britanicii se vor abține de la construirea de rachete balistice cu energie nucleară și vor folosi rachete americane. Această dependență a fost crescută și mai mult prin faptul că propulsia submarinelor nucleare britanice depinde în parte de tehnologia americană.
Nu în ultimul rând, Marea Britanie a devenit membru al alianței FVEY (Five Eyes), o alianță anglofonă de strângere și schimb de informații, alături de Australia, Canada, Noua Zeelandă și SUA, având astfel acces la informațiile americane, fără de care Regatul ar fi fost pe jumătate surd și complet orb.
La această cooperare operațională și legată de capacități se adaugă cooperarea industrială în domenii critice precum, mai nou, avionul de luptă american F-35.
Iar faptul că BAE Systems realizează jumătate din cifra sa de afaceri pe piață americană demonstrează magnetismul industriei și tehnologiei americane asupra britanicilor.
De altfel, înalți responsabili britanici au scris negru pe alb în Strategia de securitate națională, în noiembrie 2015, cu mult înainte ca Brexit să devină realitate: „Extinderea fără precedent a cooperării dintre Regatul Unit și Statele Unite în domenii precum capacitățile nucleare, informații, diplomație, tehnologie și capacități militare joacă un rol major în asigurarea securității noastre naționale. Capacitatea noastră de a lucra împreună în viitor este în centrul planificării noastre strategice”.