Pentru a implementa normalizarea relațiilor dintre cele două puteri din Orientul Mijlociu, miniștrii de Externe iranian și saudit s-au întâlnit joi, la Beijing, după câțiva ani de tensiune ridicată, potrivit Teheranului.
Iranianul Hossein Amir-Abdollahian și sauditul Faisal bin Farhane Al Saud "au negociat și au făcut schimb de opinii, punând accent pe reluarea oficială a relațiilor bilaterale și pe măsurile care trebuie luate în vederea redeschiderii ambasadelor și consulatelor celor două țări", a indicat Ministerul de Externe iranian. Cei doi miniștri "au discutat și chestiuni bilaterale", a adăugat instituţia.
Apropierea dintre Iran și Arabia Saudită va contribui la promovarea "securității, stabilității și prosperității" în Orientul Mijlociu, au declarat, joi, șefii diplomației.
"Cele două părți au convenit să-și dezvolte cooperarea în toate sectoarele, pentru a asigura securitatea și stabilitatea regiunii", au asigurat iranianul Hossein Amir-Abdollahian și sauditul Fayçal ben Farhane într-un comunicat de presă comun.
Iranul și Arabia Saudită au mulțumit Chinei
Arabia Saudită sunită și Iranul șiit au rupt relațiile la începutul anului 2016, după ce protestatarii din Republica Islamică au atacat misiunile diplomatice saudite în urma execuției de către Riad a unui faimos cleric șiit. Cu toate acestea, cele două țări au surprins lumea anunțând pe 10 martie că vor să-și reia relațiile diplomatice în termen de două luni, după discuțiile purtate în secret în China.
Această apropiere ar trebui să permită Iranului și Arabiei Saudite să-și redeschidă ambasadele până la jumătatea lunii mai și să pună în aplicare acordurile de cooperare economică și de securitate semnate în urmă cu mai bine de 20 de ani. Reconcilierea ar trebui sărbătorită oficial în timpul unei vizite a președintelui iranian Ebrahim Raisi la Riad, la invitația regelui Salman al Arabiei Saudite, călătorie planificată după încheierea Ramadanului, la sfârșitul lunii aprilie. Acest climat de relaxare ar putea avea repercusiuni asupra mai multor conflicte regionale, în special în Siria și Yemen, unde cele două țări susțin tabere opuse.
Încheierea acordului de la Beijing marchează angajamentul tot mai mare al Chinei față de Orientul Mijlociu, în timp ce țara a fost percepută până acum ca reticentă în a se implica în problemele spinoase ale regiunii. Astfel, Iranul și Arabia Saudită au mulțumit Chinei, în martie, "pentru că a găzduit și susținut discuțiile" dintre ele. De asemenea, au lăudat, rolul de mediere jucat de Irak și Sultanatul Oman din primăvara anului 2021.
La rândul lor, Statele Unite "au salutat" anunțul din 10 martie, subliniind totodată că "rămâne de văzut dacă Iranul își va îndeplini obligațiile". Pentru unii experți, acest acord ar putea reprezenta o schimbare de paradigmă care ar readuce în discuţie dominația tradițională în Orientul Mijlociu a Washingtonului, dușman declarat al Iranului. Aliat al Statelor Unite și alt adversar al Iranului, Israelul observă cu îngrijorare această apropiere dintre Riad și Teheran, care ar putea afecta Acordurile Avraam, procesul de normalizare pe care l-a lansat cu anumite țări arabe, notează lefigaro.fr
În paralel cu negocierile cu Riadul, Teheranul încearcă să reînnoiască legăturile cu alte capitale care și-au redus relațiile diplomatice din 2016 pentru a sprijini Arabia Saudită. În ultimele luni, Emiratele și Kuweitul au reluat relațiile diplomatice cu Iranul. Procesul este în desfășurare cu Bahrainul și Egiptul şi ar putea urma. Marți, Teheranul a numit un ambasador la Abu Dhabi după aproape opt ani de absență, în timp ce Emiratele au anunțat, în august 2022, trimiterea unui ambasador la Teheran cu dorința declarată de a "întări relațiile" cu Iranul.
(Traducea Rador)