După 8 ani de căsnicie, Dana Rogoz își schimbă viața

După 8 ani de căsnicie, Dana Rogoz își schimbă viața

Cât valorează opt ani de căsnicie? Sunt neprețuiți, am putea spune. Simbolic, pot valora câteva zeci de mii de euro. Cam așa s-a gândit și soțul Danei Rogoz.

În ultima lună de primăvară cunoscuta actriță a devenit mămică pentru a doua oară. Ea și Readu Dragomir celebrează opt ani de când au spus cel mai hotărât „Da” din viața lor. Iar așa un eveniment se cerea sărbătorit cum se cuvine. Vedeta a dezvăluit totul, alături de o fotografie emoționantă din momentul cununiei.

„Acum 8 ani am spus DA și am semnat pentru prima oară ca doamna Dragomir. Iar azi am semnat actele pentru căsuța noastră dintr-un sat din Transilvania. Acum aproape că stă să cadă, sărăcuța, dar abia așteptăm să o renovăm și să o umplem de voie bună și amintiri frumoase. E noul nostru proiect, pe care ni l-am facut cadou la această aniversare. La mulți ani, nouă!”, a scris Dana Rogoz pe contul ei de Instagram.

Soții Dragomir se declară cei mai fericiți din lume. Au un băiețel (primul născut) și o fetiță. De mai mult timp și-au dorit un „colț de rai” unde să se retragă, iar acum visul va deveni realitate. Proiectul e cu atât mai important având în vedere copiii, care vor putea să descopere frumos natura, în casa de la țară.

EXCLUSIV. Selly a plecat de acasă. Cum arată locuința în care s-a mutat

Noi reguli pentru românii care merg în Grecia. Ce act trebuie să prezinte

Excursii cu rulota

De altfel, din fotografiile pe care le postează pe rețelele de socializare, se vede cât de mult iubesc toți membrii familiei natura, au și o rulotă pe care o folosesc în excursii. De exemplu, cu puțin timp înainte să nască, Dana povestea despre o astfel de excursie făcută de familie cu rulota, la Corbeanca:

„Am ieșit cu rulota, toți 3 (aproape 4), până la ieșirea din București, unde Radu are un teren în proprietate. Stăm aici câteva ore, în deplină izolare, și apoi ne întoarcem la „casa fără roți”. Așadar povestea de azi, de la ora 16:00, va fi citită de aici. Pe curând!”. Pe durata izolării actrița a citit zilnic, live, pe Facebook, câte o poveste pentru copii.

Citiți articolul integral pe Rețete și vedete.

Sursa foto: Instagram / Dana Rogoz

Ne puteți urmări și pe Google News