Punînd mîna pe cele două documente vizînd Redeschiderea Dosarului Revoluției – Ordonanța nr. 692/C2/2016 din 5 aprilie 2016, emisă de Bogdan Licu, la vremea respectivă procuror general interimar al Parchetului de pe lîngă ICCJ și Hotărîrea ICCJ din 13 iunie 2016, prin care se confirmă Ordonanța și se întrerupe prescrierea faptelor din decembrie 1989, m-am grăbit să semnalez momentul drept unul de cotitură istorică.

Se recunoaște, în fine, în două documente oficiale, că sub conducerea noilor lideri ai României, Armata e responsabilă de măcelul numit Teroriștii din decembrie 1989.

Efortul meu de a stîrni o dezbatere amplă despre acest moment a eșuat, ddeși mi-a sărit în ajutor și Evenimentul zilei.

Explicațiile situației sînt mai multe.

Cred că Dosarul Revoluției s-a închis și s-a deschis de prea multe ori pentru ca o nouă redeschidere să mai intereseze  în mod deosebit.

E vorba doar de emiterea a două documente. Deși ÎCCJ a confirmat redeschiderea în 13 iunie 2016, deși au trecut patru luni, nimic spectaculos nu s-a întîmplat. Nici unul dintre liderii din 1989 n-a fost chemat la Parchet.

Poate cea mai importantă cauză a absenței unei dezbateri ample o reprezintă considerarea momentului ca ținînd exclusiv de trecut, fără nici o legătură cu prezentul.

Eu însă cred că momentul redeschiderii Dosarului Revoluției pe o bază nouă, ocolită timp de 26 de ani, are și o importanță deosebită pentru prezent, nu numai pentru trecut.

Să mă explic.   

Dosarul Revoluției, inițiat în prima parte a lui 1990, sub numele birocratic 76/P/1990 a vizat două segmente de timp net diferite.

17-22 decembrie 1989 la amiază – 27 decembrie 1989, zi în care s-a constituit oficial CFSN.

Perioada 17-22 decembrie 1989 a intrat în istorie drept cea în care s-a înregistrat represiunea regimului Ceaușist împotriva manifestațiilor pașnice de protest de la Timișoara, din București și din alte locuri ale țării.

Anchetarea și judecarea responsabililor pentru această represiune au stat sub semnul primilor ani postdecembriști. Regimul FSN-ist, avînd drept stîlpi de susținere nomenclaturiști ceaușiști de rangul al doilea, conduși de nomenklaturistul de prim rang Ion Iliescu, avea tot interesul să-i  lichideze pe toți cei care conduseseră România pînă în 22 decembrie 1989. Pe de o parte,  pentru că astfel Ion Iliescu scăpa de concurenții serioși pe partea Stîngă a eșicherului politic, pe de alta,  pentru ca noii lideri să nu fie  cumva acuzați de opinia publică de salvatori ai foștilor.

Și pe fondul unui Parchet ca de obicei în trecut, dar ca și azi, obedient noii Puteri, anchetarea și judecarea Dosarului Revoluției în acest prim segment de timp au stat sub semnul abuzurilor incredibile. Nicolae și Elena Ceaușescu au fost supuși unei parodii de proces și împușcați.

Copiii lui Nicolae Ceaușescu au fost arestați și condamnați fără nici un alt motiv decît acela că erau copii Dictatorului. S-a ajuns pînă acolo c-au făcut pușcărie nu numai Zoe Ceaușescu, o matematiciană talentată, fără nici o legătură cu politica, dar și Mircea Oprean, soțul Zoei, profesor universitar, om de știință, din simplul motiv că fusese ginerele lui Nicolae Ceaușescu.

La fel s-a întîmplat și cu membrii CPEx care avuseseră ghinionul să se ducă la ședința din 17 decembrie 1989. Despre Parodia de anchetă și de Proces am scris la vremea respectivă mai multe articole critice, toate plecînd de la teza că măreția statului de drept constă în respectarea drepturilor individuale ale tuturor, inclusiv ale celor care au fost adversari ai statului de drept.

Prin condamnările date la vremea respectivă, acestă primă parte a Dosarului s-a rezolvat demult.

Decembrie 1989 cuprinde însă și un al doilea segment de timp.

Cel dintre după-amiaza lui 22 decembrie 1989 și ziua de 27 decembrie 1989.

În această perioadă, a avut loc așa-numitul Fenomen terorist.

Rezultatul acestui fenomen e înfricoșător.

Peste o mie de morți, răniți, distrugeri, asasinate răsunătoare (Grupul Trosca,  momentul de la Otopeni). În seara zilei de 23 decembrie 1989, Ion Iliescu a ținut un discurs la televiziunea publică în care a prezentat Fenomenul terorist ca fiind real, rezultat al zbaterii lui Nicolae Ceaușescu de a reveni la Putere:

„Dragi cetăţeni,

Am avut o zi plină şi grea. Venim chiar de la Comandamentul militar al Frontului Salvării Naţionale. Datorită acţiunilor criminale ale unor bande de terorişti instruiţi special pentru lupta împotriva maselor populare şi apărarea dictatorului, activitatea noastră normală nu s-a putut desfăşura normal în cursul acestei zile. Am fost nevoiţi să dăm prioritate acţiunilor coordonate de luptă împotriva teroriştilor. Existenţa acestor grupe de terorişti, a unor indivizi fanatizaţi, care acţionează cu o cruzime fără precedent, trăgînd în locuinţe, în cetăţeni, provocînd victime în rîndul militarilor, este încă o expresie elocventă a caracterului antipopular al dictaturii Ceauşescu, care a făcut enorm de mult rău poporului şi care nu a economisit mijloace enorme şi acţiuni gîndite, ordonate pentru constituirea unor asemenea unităţi de represiune.

Vrem să vă spunem că toate unităţile militare şi marea majoritate a unităţilor de miliţie şi de interne acţionează unitar împotriva teroriştilor. De fapt există un consens naţional împotriva dictaturii.

Acţiunile diversioniste, teroriste, criminale ale grupelor de terorişti, care vor să împiedice funcţionarea noii puteri şi să destabilizeze societatea noastră este o ultimă zvîrcolire a acestei creaţii monstruoase a dictaturii antipopulare.”

Punerea Măcelului terorist pe seama lui Nicolae Ceaușescu a fost mult timp o axiomă. Ea a fost însușită nu numai de propaganda oficială întruchipată de partidele și presa aflate în slujba regimului Ion Iliescu, dar și de Parchetul General.

Între timp, cărți, articole, studii, mărturii, documente scoase din arhive au pus serios la îndoială Teza care lega Măcelul terorist de Nicolae Ceaușescu.

A apărut astfel în discursul lui Ion Iliescu și a echipei care condusese țara între 22 decembrie – 27 decembrie 1989 teza vidului de putere.

Măcelul terorist n-a fost provocat de teroriști, nici măcar de teroriștii lui Nicolae Ceaușescu. Teroriștii n-au existat.

Vidul de putere, dezorganizarea Armatei au făcut însă ca românii să tragă unii într-alții.

Vorba unui slogan ironic al demonstrațiilor anti-FSN din 1990: 16-22/ Noi am tras în noi!

Din punct de vedere juridic, teza vidului de putere a apărut în clipa cînd Parchetul General, dînd curs presiunii dinspre unele Asociații de revoluționari, a acceptat să includă în cercetare și pe conducătorii politici și militari de după 22 decembrie 1989.

Din nefericire, prin Rezoluția de neîncepere a urmării penale din octombrie 2015, Parchetul și-a însușit teza vidului de putere.

Redeschiderea Dosarului Revoluției dintr-o nouă perspectivă – cea a unei Românii aflate după 22 decembrie 1989 sub controlul Armatei, la rîndu-i controlate  de noii lideri, în frunte cu Ion Iliescu, e un moment crucial în istoria postdecembristă.

Nu știu dacă din punct de vedere juridic se va mai putea face ceva. Documentele au dispărut, unii dintre cei implicați au murit, e greu să găsești acum, după 26 de ani, dovezi puternice, solide, pentru a inclupa pe cineva.

Din punct de vedere al  sănătății morale a națiunii redeschiderea Dosarului Revoluției pentru a dezlega enigma Măcelului terorist e un moment benefic.

El trebuie să-i convingă pe români că pînă la urmă Adevărul iese la iveală, recunoscut de Autorități.

Chiar și după 26 de ani.

Importanța Redeschiderii Dosarului pentru prezent aceasta este:

Pînăl la urmă, Adevărul va fi recunoscut chiar și de către oficialități.

Pe toți cei care pun la cale în prezent miș-mașuri, cu iz de ticăloșii, momentul trebuie să-i avertizeze că va veni vremea cînd  tot ce se pune la cale acum în culise, inclusiv în materie de folosire a Institutului de forță cu mijloace de a impune românilor un anumit guvern, Guvernul meu, vor ieși la iveală.

A fost nevoie de 26 de ani pentru ca  ticăloșiile din decembrie 1989 să fie recunoscute oficial.

De cîți ani va fi nevoie pentru ca ticăloșiile din 2016 să fie recunoscute oficial?