Semn bun pentru turismul din Peninsulă. Pentru prima oară de la începutul pandemiei, o vasă de croazieră a acostat în portul din Veneția.
Imaginile cu Veneția goală și cu apa de pe canale limpede și neclintită de nicio gondolă, din perioada pandemiei, au impresionat o lume. Dar deopotrivă au șocat.
După 17 luni în care turismul a fost paralizat, ieri, o primă navă de croazieră s-a reîntors în Veneția, relatează AFP.
Intrarea în lagună a impresionantei construcții plutitoare a însemnat, pentru locuitorii orașului, semnul revenirii la o normalitate mult așteptată. Nava MSC Orchestra, sosită fără pasageri din portul grecesc Pireu, urmează să plece din nou sâmbătă după-amiază cu aproximativ 650 de persoane la bord, care vor trebui să prezinte dovada vaccinării sau un test negativ pentru COVID-19, făcut cu maximum 96 de ore înainte, pentru a se putea îmbarca.
Nava are voie să îmbarce în total doar jumătate din capacitatea sa de 3.000 de pasageri. Următoarele opriri ale MSC Orchestra vor fi la Bari (sudul Italiei), Corfu (Grecia), Mykonos (Grecia) şi Dubrovnik (Croaţia).