”Dumnezeu să o odihnească în pace!” Ce a vrut să transmită Birchall după ce a plecat din PSD

”Dumnezeu să o odihnească în pace!” Ce a vrut să transmită Birchall după ce a plecat din PSD

Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, a anunțat luni că și-a înaintat demisia din grupul parlamentar al PSD.

Birchall a ținut să precizeze că acest demers reprezintă doar o formalitate, ea fiind exclusă din partid în noiembrie 2019.

"Aș vrea să vă spun că astăzi am îndeplinit o formalitate: am înaintat Biroului Permanent al Camerei Deputaților demisia mea din grupul parlamentar PSD. Voi continua să reprezint interesele celor care m-au votat, cu același profesionalism și responsabilitate, respectând jurământul depus, în calitate de deputat neafiliat. Cel puțin pentru moment”, a anunțat Ana Birchall.

Anunțul ei a stârnit un val de reacții, pozitive și negative, însă fostul ministru al Justiției a ținut să le mulțumească tuturor.

”Vă mulțumesc pentru mesajele voastre, pentru sfaturile și criticile care știu că sunt de bună credință. În orice demnitate publică nu am făcut altceva decât să respect jurământul depus la învestitură, să respect încrederea și speranța românilor care își doresc o țară fără "dictatura non-valorilor", așa cum am declarat prima dată, în 2003, când am revenit acasă din SUA. Vă asigur că, în continuare, nu mă voi dezice de valorile care m-au ghidat pe parcursul întregii mele cariere politice: justiția, profesionalismul, responsabilitatea, buna credință, valorile europene și euroatlantice. Susțin în continuare că valoarea, profesionalismul și cinstea trebuie să primeze în orice funcție din statul român, indiferent de culoarea politică. M-am pus mereu în slujba romanilor, a României, și o voi face în continuare, fără nicio abatere. În aceste zile mi-am reamintit sfaturile date de bunica mea, Cătălina, Dumnezeu să o odihnească în pace: "ce ai în cap și în suflet nu poate să îți ia nimeni niciodată. Ține minte că toți oamenii sunt trecători dar nu toți trecătorii sunt oameni. Eu te-am crescut să fii și să rămâi OM". Mulțumesc și contez pe voi în continuare”, a scris Birchall pe pagina sa de Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News