DUMITRU PRUNARIU, faţă-n faţă cu tinerii ce se află la un pas de fi următorii cosmonauţi români

DUMITRU PRUNARIU, faţă-n faţă cu tinerii ce se află la un pas de fi următorii cosmonauţi români

Doi tineri ingineri de aviație se pregătesc să-i calce pe urme lui Prunariu

Dumitru Prunariu, primul român care a ajuns în spațiul cosmic, s-a aflat astăzi la Oradea, cu ocazia împlinirii a zece ani de existență a Clubului de astronomie ''Meridian Zero'', fiind invitat de doi tineri ingineri de aviație - Cristian Lazăr și Ionuț Câmpean - care se pregătesc să-i calce pe urme cosmonautului român, anunţă agerpres..

''Oradea are niște merite deosebite în domeniul astronomic. Meridianul Zero. Adevărul este puțin cunoscut. Este adevărat: Meridianul Zero a fost odată la Oradea. Hărțile după care s-a pornit aventura de cunoaștere, cucerire a lumii, au avut ca meridian zero Oradea. Cu toate acestea, fiind mai puțin promovat în mediile de specialitate, să nu spun în mass-media, acest lucru este mai puțin cunoscut. Trebuie să știm să valorificăm ceea ce avem și, de ce nu, să ne lăudăm cu ceea ce avem pentru că nu ne lăudăm gratis. Sunt unii care au foarte puțin, fac din țânțar armăsar, în timp ce noi avem cu ce să ne evidențiem, dar o facem mai modest'', a declarat, într-o conferință de presă, Dumitru Prunariu.

În luna mai a acestui an, s-au împlinit 35 de ani de când primul român a ajuns în spațiul cosmic.

Ne puteți urmări și pe Google News

''Cu tatăl lui Ionuț am copilărit, străbunicul meu, bunicul și tatăl meu sunt din județul Timiș, satul Groși, comuna Marginea, și acolo îmi petreceam multe vacanțe. După ce s-a născut Ionuț, la un moment dat, m-a întrebat taică-său ce să facă Ionuț, că vrea aviație. Să se ducă la aviație, i-am spus. A terminat Aeronave'', și-a amintit Prunariu.

Referitor la Cristian Lazăr, Prunariu spune că acesta este un caz aparte. ''Încă de la începutul liceului m-a contactat pe email și a zis: 'Eu trebuie să devin al doilea cosmonaut român. Ce trebuie să fac?'. Uitați-l aici: a absolvit Aviația, a urmat cursurile Universității Cosmice Internaționale de la Strasbourg și acum este angajat în Germania de Airbus care construiește sateliți. Este un pas foarte apropiat spre a zbura în Cosmos. (...) Ar fi foarte de dorit ca un român (...) să ajungă să zboare în spațiul cosmic. Cu tot sufletul voi fi alături de el și îl voi susține. Aștept de mulți ani să avem al doilea cosmonaut român'', a subliniat Prunariu.