Duelul la români. Cum se rezolvau altădată adversitățile politice

Duelul la români. Cum se rezolvau altădată adversitățile politice

Sfârșit de secol XIX. Doi politicieni foarte talentați, gazetari de renume, oameni din familii puternice, se înfruntă într-un duel. Rezultatul a fost moartea unuia dintre ei. Se întâmpla la București...

Astăzi, politicienii, când nu sunt de acord cu ce spun ad versarii lor din arena politică, ori ies la televizor și, scuzați, se „porcăiesc”, ori, dacă sunt prea înfierbântați, se duc direct la vorbitor și-i dau o palmă sau un pumn, în plin parlament. Nu s-a întâmplat doar la noi. Așa că nu putem să spunem că e o modă dâmbovițea nă.

FOTO;Nicolae Filipescu

Ne puteți urmări și pe Google News

Altădată, lucurile acestea, neînțelegerile născute din râvna și febra politică, uneori, se rezolvau „cavalerește” prin duel!

În România, dueluri au fost multe, acest obicei fiind „adoptat” de tinerii școliți prin Occident. Aceștia nu șiau schimbat doar hainele și și-au ras bărbile, după moda franțuzească, dar au venit și cu ideea „cavalerismului” care nu suportă ofensă. În scurt timp, în numele onoarei, duelul a devenit o modă, și oamenii se împușcau sau înfingeau spada sau sabia în trupul adversarului.

Combatanții

Istoria duelului, chiar și numai în România, este stufoasă. Noi ne oprim, așa cum a făcut și Muzeul Municipiului București, prin expoziția „Scurtă istorie a revanșei. Duel sau crimă?”, organizată la Palatul Suțu, asupra tragicului eveniment din anul 1897, de la București: duelul dintre Nicolae Filipescu și George E. Lahovary. Conflictul dintre aceștia a escaladat, pornind de la o polemică în presă, până la o confruntare aprinsă care a forțat și depășit Codul Dueliștilor. Cel din urmă a murit.

Nicolae Filipescu a fost publicist, om politic, conducător al Partidului Conservator, deputat și ministru, primar al Capitalei. „Nicolae Filipescu era un temperament neastâmpărat, foarte ușor de aprins, personalitate politică foarte populară”, scrie dr. Adrian Majuru în volumul „Scurtă istorie a revanșei. Duel sau crimă?”. N. Filipescu s-a școlit la Geneva și Paris, apoi a venit acasă și a intrat în politică la conservatori. Și-a înființat ziarul „Epoca”. Publicația „a agitat, adesea violent, viața politică a anilor de opoziție contra lungii guvernări a lui I. C. Brătianu și a grupat în jurul ei numeroși tineri conservatori, nemulțumiți de letargia politică a «bătrânilor» ”, spune istoricul. Filipescu era un orator de temut, un politician puternic, un gazetar acid. George Emil Lahovary a fost jurist, deputat conservator și ziarist. S-a născut la Paris, a studiat la Paris. La 1885 a devenit patronul ziarului „L , Independance Roumaine”, ducând o violentă campanie de publicitate contra guvernului liberal. A fost deputat și cenzor la Banca Națională.

Insulta

„În toamna anului 1897, deputatul conservator George E. Lahovary a publicat în ziarul „L,Independance Roumaine” articolul «Deux politiques », în care îl acuza de inconsecvență politică pe colegul său de partid, fruntașul conservator Nicolae Filipescu. (...) Pentru acest fapt, a fost provocat la duel de N. Filipescu”, spune dr. Adrian Majuru.

Înfruntarea

Arma aleasă a fost spada. Duelul a avut loc în sala de gimnastică și scrimă a Societății Bukarester Turnverein, care nu corespundea codului duelului, era prea mică. Era sala de antrenament a lui Nicolae Filipescu. G.E. Lahovary nu prea era experimentat și a fost victima acestui duel. A murit la 22 noiembrie 1897, aflăm din același volum. Nicolae Filipescu a fost arestat, anchetat și... grațiat ( de regele Carol I). La interogatoriu a spus că s-a simțit ofensat, așa că a cerut satisfacție. Și-a străpuns adversarul cu spada, în „partea stângă a pântecelui”. Apoi, deși a văzut că adversarul său, plin de sânge, și-a pierdut cunoștința, a plecat acasă. Abia peste câteva ore avea să afle că a murit. „Regret din toată inima” , a mai spus politicianul. Regreta, dar refuzase încercarea lui G.E. Lahovary de a se împăca. La înmormântarea lui Lahovary, Bucureștiul a fost blocat. Lumea era trăznită de această întâmplare nefericită. Totul se întâmplase în numele „onoarei”. Povestea este redată și în benzi de senate de Mihai Ionuț Grăjdeanu.

Frumoși, puternici, cu onoare

„Idealul frumuseții fizice masculine, ilustrat de un corp atletic, călit dacă se poate în luptă, este în veacul al XIXlea european, definitoriu. Rezistența fizică, întreținută sau cultivată prin exerciții fizice, prin sporturi cu arme, a fost considerată de tineri esențială pentru formarea unui om superior. Acum, spre mijlocul secolului, se va produce în Principate trecerea de la boierimea sedentară de tip oriental la o generație dinamică”, scrie cercetătorul Elena Olariu, de la Muzeul Național de Artă, în capitolul „Identitate masculină (despre atributul războinic și codul onoarei)”, din volumul dedicat expoziției . Obiceiurile vechi ale boierilor, obișnuiți cu tihna orientală mureau. „Boierimea avea ca ideal omul acoperit de grăsime, fiecare strat având aproape semnificația unui rang, arătând bogăția și statutul social superior”, spune Elena Olariu.

Generația tânără, însă, cea școlită prin marile capitale europene, va schimba această percepție. Tinerii trebuia să fie agili, talentați, buni călăreți, cu un corp de atlet (ceea ce aduce avantaj în fața femeilor), buni mânuitori de arme – spadă, sabie, pistoale etc. O altă pasiune făcea ravagii în rândul tinerilor: caii. Și, pentru că și ei aveau moda lor, aceasta a fost moda duelului.

Alexandru Ioan Cuza, un mare iubitor de cai și de dueluri

Duelul a fost introdus în Principate de ofițerii ruși din armatele de ocupație. Cum numărul duelurilor creștea mereu, domnitorul Mihail Sturdza a dat o lege împotriva acestui obicei periculos. „Mai târziu, Alexandru Ioan Cuza, din contra, a încurajat duelurile în armată, dorind să-i obișnuiască pe ofițeri cu armele, așa cum chiar domnitorul declarase. Fiind și el un consecvent practicant al acestui tip de înfruntare”, mai arată Elena Olariu. De altfel, în expoziția de la Palatul Suțu (care este deschisă până anul viitor) există și trusa de duel a lui Alexandru Ioan Cuza. El a fost pasionat și de călărie. Pentru că „deținerea unui cal reprezintă libertate de mișcare și statut social superior”.

FOTO: Trusa de duel a lui Alexandru Ioan Cuza FOTO: NICU DÎRDÎIAC