Alegerea lui Cuza a produs pe ambele maluri ale Milcovului o explozie de bucurie. După ce a fost ales domn și în Muntenia, Cuza a pornit spre București, ajungând pe 5 februarie 1859 la Focşani. Mii de oameni l-au întâmpinat în drumul dinspre Mărăşeşti, pe unde venea de la Iaşi. Pe uliţe şi în faţa curţii boierilor Dăscălescu, unde avea să poposească, s-au înălțat patru arcuri de triumf, împodobite cu verdeaţă şi înfăşurate în pânză tricoloră.

Mărturia lui Nicolae Grigorescu

“Ne vine vestea că s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus şaua pe cal, şi fuga la târg. Atunci am vazut eu ce va să zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părţile. Îşi ieşeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, se îmbrăţişau şi încingeau hora în mijlocul drumului. Şi era un ger de crăpau pietrele. Da' unde mai stă cineva în casă? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie...”, îi povestea Nicolae Grigorescu lui Alexandru Vlahuţă.

Timpuri de Mărire

“La apariţia Domnului, lumea a isbucnit în urale, două muzici militare, una din Iaşi şi alta din Bucureşti, precum şi tarafe de lăutari, cântau Hora Unirii şi un imn al vremii, «Timpuri de Mărire». Valuri de flori s-au revărsat în calea Domnului, care s-a scoborât din diligenţă. Ajungând la hotar, Domnitorul s-a oprit şi a chemat la el pe cei doi soldaţi care făceau de strajă: un moldovean şi un muntean. Le-a spus că sunt fraţi şi i-a pus să se îmbrăţişeze. Apoi a dat poruncă ca fiecare să meargă la cazarma lui şi să comunice comandirilor că de azi înainte şi pe vecii vecilor, Domnitorul Principatelor Unite, a ridicat gărzile de la hotarul dintre români, de la Focşani. De aici, însoţit de notabilitaţile oraşului şi de mulţimea de oameni, Cuza a mers până în centrul oraşului, unde au jucat cu toţii Hora Unirii. Noaptea, Domnitorul a fost găzduit de boierii Dăscăleşti, unde a doua zi a primit în audienţă multă lume, se zice şi pe Moş Ion Roată”, consemnează I.M. Dimitrescu în cartea “Însemnări cu privire la oraşul Focşani”.

Focșaniul, luminat de sărbătoare

Pentru a-l primi cum se cuvine pe Cuza, focșănenii nu s-au zgârcit. 850 de felinare improvizate în grabă, 150 ceaune şi 650 ulcele de tuci cu smoală, 30 de vedre de păcură şi 60 ocale de seu erau aşezate pe uliţele Focșaniului pentru a lumina oraşul. S-au ridicat mai multe piramide, acoperite cu frunze de brad şi pe care ardeau lumânări şi felinare. După condica de cheltuieli, municipalitatea a folosit 6630 lei şi 32 parale, din care numai pentru artificii 1354 lei şi 20 parale. În toate casele s-au arborat steaguri, s-au împodobit porţile și ferestrele cu verdeaţă, iar toată noaptea au ars lumânările.

Jubileul Unirii

În 24 ianuarie 1909 se aniversau 50 de ani de la alegerea lui Cuza domn. Cu 21 de focuri de tun, trase de la Arsenalul Armatei, s-a anunţat Capitalei începerea serbărilor Jubileului Unirii Principatelor. În vreme ce o parte a oraşului asista la slujba de la Sfântu Gheorghe, o altă parte se afla la Mitropolie, unde ajunseseră Regele Carol I, Regina Elisabeta, Principele Ferdinand, prinţii şi prinţesele. Slujba a fost oficiată de către arhiereul Nifon Ploieşteanul, vicarul mitropoliei. După Te-Deum, Principele Ferdinand a primit defilarea trupelor pe Bulevardul Principesa Maria.

Omagiul Regelui Carol I adus lui Cuza

Un mare banchet s-a dat seara 1 în Sala Tronului de la Palatul Regal. Banchetul a fost prezidat de Regele Carol I, iar alături de el s-au aflat toţi miniştrii cu care acesta a lucrat de-a lungul domniei sale, Regina Elisabeta, Principele Ferdinand, casele militare ale regelui şi ale principelui.

Regele Carol I a ținut un discurs, în care nu a pregetat să-i recunoască meritele celui căruia îi luase locul în fruntea Țării: “După vechile datini, Domnitorii chemau împrejurul lor, atât în vremurile de grele încercări, cât şi în zilele de sărbătoare, pe fruntaşii Ţării, în mare Sfat. Credincios acestei frumoase tradiţii, am dorit să sărbărtorim astăzi al 50-lea aniversar al Unirii, în mijlocul bărbaţilor de Stat care au conlucrat cu mine la ridicarea şi întărirea României. Dacă aruncăm o privire asupra acestor 50 de ani, atât de bogaţi, trebuie să recunoaştem că, în fruntea lor, stă fericitul eveniment al Unirii Moldovei cu Ţara Românească, săvârşită după cinci veacuri de la înfiinţarea lor (…) Suntem datori a sărbători aniversarul celor 50 de ani ai Unirii cu toată dragostea şi cinstea, şi a ne îndrepta gândurile cu adâncă recunoştinţă, atât către luptătorii Unirii, cât şi către acela care a fost sortit să fie Alesul ţărilor surori, căci prin jertfele şi îndelungatele lor lupte, s-a făptuit una din cele mai scumpe dorinţe ale neamului românesc”.