În ultimii ani, mai multe miliții susținute de Iran au achiziționat drone explozive care fac bucle în căutare de ținte aeriene, pentru a învinge dronele mai avansate ale adversarilor lor.

Rachetele 358 de fabricație iraniană sunt cele mai frecvente. De când Marina americană a confiscat un transport de astfel de rachete cu aer comprimat care mergea spre Houthii din Yemen în 2019, armele au început să apară la milițiile irakiene susținute de Iran și Hezbollah în Liban.

Iranul furnizează drone explozive către milițiile susținute regional

Se pare că este vorba despre o rachetă aer-aer. Presa de stat iraniană a relatat că 358 este un cilindru de aproape 2,5 metri cu aripioare de corp și coadă și un focos de 22 de kilograme. Potrivit raportului, poate ajunge la 8500 de metri, dar este proiectată pentru a intercepta dronele care zboară la joasă înălțime.

„Sistemul iranian 358, sistem sol-aer, a devenit un element de bază al grupurilor aliate cu Iranul”, a precizat autorul James Patton Rogers, director executiv al Cornell Brooks Tech Policy Institute.

„Utilizată de Houthis, sub numele de Saqr/Hawk, muniția s-a dovedit eficientă împotriva sistemelor de drone saudite și a fost considerată chiar o amenințare împotriva aeronavelor americane care operează în regiune”, a mai spus el.

„Au apărut, de asemenea, rapoarte privind utilizarea 358-urilor împotriva acestor drone israeliene de către Hezbollah, ceea ce face ca acest sistem să fie unul dintre cele mai utilizate pe scară largă și mai eficiente în tot Orientul Mijlociu”.

Armă neobișnuită: 358. Poate fi lansată dintr-un lansator rudimentar, așa cum folosesc militanții, iar după ascensiunea motorului de rachetă, este probabil propulsată de un motor cu reacție de tip rachetă de croazieră. O companie olandeză a fabricat mici motoare cu turbină cu gaz pentru rachetele 358 pe care marina americană le-a confiscat.

Rachetele cu model de zbor avansat

Aceste drone „zboară apoi într-un model în formă de opt” într-o zonă desemnată pentru a se fixa pe inamici cu ajutorul senzorului optic al capului său de urmărire.

În plus, siguranțele de proximitate în infraroșu pot detona focosul atunci când racheta s-a apropiat de țintă. Ar trebui să zăbovească până când găsește ce să atace sau rămâne fără combustibil.

Deoarece sunt mai lente decât rachetele sol-aer, este puțin probabil să amenințe avioanele de vânătoare aflate în zbor. Cu toate acestea, adoptarea constantă a acestor sisteme de către militanți ar putea oferi o nouă capacitate grupurilor vânate de mult timp de drone avansate precum Bayraktar TB2 din Turcia.

„Dronele de altitudine medie și de lungă durată, precum cele adoptate de Turcia, sunt deosebit de vulnerabile, deoarece au fost concepute pentru a fi utilizate în regiuni în care se menține comanda aerului”, a spus el.

„În plus, orice aviație care zboară la joasă înălțime, cum ar fi elicopterele sau avioanele care vin să aterizeze la baze îndepărtate, ar putea fi sub o amenințare sporită”.

„Cu toate acestea, acesta este doar începutul unui ciclu ofensiv-defensiv, cu state care își adaptează aceste drone cu sisteme de apărare și grupuri care caută măsuri de apărare aeriană cu rază de acțiune din ce în ce mai mare și mai puternice”, a spus el.

Analistul principal pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord Ryan Bohl, de la compania de informații de risc RANE, a declarat că racheta de tip 358 a avut „unele succese notabile”, potrivit Business Insider.