DRIVE-TEST EVZ: Noul Focus, comod înainte de toate
- Cristian Ionescu
- 11 aprilie 2011, 23:55
Compactul produs de Ford a fost lansat, ieri, în România. La prima apariţie, în 1998, Ford Focus a frapat prin designul care eluda tiparul prea puţin imaginativ al clasei compacte şi a impresionat graţie infuziei sănătoase de dinamism.
A doua generaţie, cu o ţinută mai sobră, a cimentat statutul de reper al segmentului în ceea ce priveşte plăcerea condusului pentru gama Focus.
Noul Ford Focus, pe care l-am testat, la finele săptămânii trecute, la Bratislava, şi care, ieri, a fost lansat comercial în România, face un viraj în forţă (se putea altfel?) spre ceea ce ar putea deveni un nou punct de referinţă al clasei. Doar că, de data aceasta, este vorba - oricât de straniu şi neaşteptat ar suna - despre confort.
Citeşte semnele de circulaţie
Chiar şi cele mai puternice versiuni, pe care le-am condus în avanpremieră - turbodieselul de 2.0 litri şi 163 CP, dotat cu transmisia automată Powershift, plus "benzinarul" 1.6 Ecoboost de 183 CP (care nu este disponibil, în acest moment, la noi) - şi-au exhibat cu insistenţă nou-însuşita calitate, care tinde să devină definitorie.
Suplimentar, dar în perfectă armonie cu direcţia adoptată, maşinile testate au venit echipate cu o sumedenie de sisteme croite pentru ajutorarea celui aflat la comenzile maşinii.
Focus este dotat cu un sistem de camere care furnizează cinci facilităţi de asistare a şoferului. Informaţiile captate pot fi utilizate pentru încadrarea în siguranţă pe banda de mers, evaluarea gradului de oboseală (a celui de la volan), monitorizarea semnelor de circulaţie şi operarea fazei lungi a farurilor.
Noul compact Ford este disponibil în România în trei versiuni de caroserie (sedan, hatchback şi break), pe patru niveluri de echipare (Ambiente, Trend, Sport şi Titanium), cu motoare pe benzină şi motorină (de 1.6 şi 2.0 litri), care dezvoltă între 95 şi 163 de cai-putere.
Costă 16.000 de euro
Preţul minim al gamei Focus este 16.000 de euro cu TVA inclus, dar fără aer condiţionat. Versiunile de bază ale celorlalte modele-vedetă din segment, Skoda Octavia, Volkswagen Golf, Opel Astra sau Renault Megane (toate cu motoare de 1.4 litri, exceptând autoturismul francez), costă ceva mai puţin.
CASETA TEHNICĂ
Ford Focus III
Notă: Date valabile pentru versiunea hatchback