Dreptate pentru eroii români din Basarabia. Președintele a semnat pentru Grupul Ilașcu

Dreptate pentru eroii români din Basarabia. Președintele a semnat pentru Grupul Ilașcu

"S-a făcut dreptate!", a exclamat europarlamentarul Eugen Tomac pe contul său de Facebook. "Decizie finală. Cei 4 cetățeni români, condamnați în 1993 la ani grei de închisoare de un tribunal ilegal de la Tiraspol vor beneficia de o pensie de foști deținuți politici.

Legea pe care am inițiat-o în acest sens a fost promulgată astăzi de președintele României. Ilie Ilașcu, Alexandru Leșco, Andrei Ivanțoc și Tudor Popa se bucură astăzi, după un efort de mai bine de zece ani, de recunoașterea și aprecierea statului român, meritate pe deplin", a scris tânărul politician basarabean, originar chiar din satul Mareșalului Averescu.

Președintele PMP a fost inițiatorul mai multor proiecte de lege pentru recompensarea eroilor români din Basarabia din așa numitul Grup Ilașcu, închiși de ocupanții ruși din Transnistria între 12 și 15 ani, în urma războiului declanșat de Armata a XiV-a rusă în 1992. Procesul, în care patrioții români au fost ținuți ca animalele într-o cușcă, a fost o mascaradă juridică prin care autoritățile separatiste transnistrene guvernate de agenții GRU și KGB au dorit să dea mai multe palme României eliberate de comunism. În urma sentințelor arbitrare și a torturilor la care au fost supuși pe perioada detenției, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a  condamnat oficial Rusia, într-o decizie fără precedent, în urma căreia se recunoștea practic la nivel internațional faptul că statul rus a fost agresorul Republicii Moldova și că acesta conduce de facto "republica" separatistă transnistreană.

Reamintim că Lenin, a cărui statuie tronează și acum în fața pseudo-parlamentului de la Tiraspol, a inventat republica sovietică transnistreană în 1924 cu dorința de a ataca practic integritatea României Mari, ulterior Stalin, după ocupația Armatei Roșii din 1944, desăvârșindu-i opera nefastă prin împărțirea Basarabiei între republica sovietică moldovenească și cea ucranineană. În 1991, România, prin Petre Roman și Ion Iliescu, a fost prima țară din lume care s-a grăbit să recunoască independența Republicii Moldova, în loc să solicite imediat reunificarea, renunțând astfel unilateral la drepturile noastre istorice naționale. În 1997, Adrian Severin și Emil Constantinescu, au mers pe urmele cuplului toxic FSN-ist și, prin Tratatul cu Ucraina, au renunțat abuziv în numele României la teritoriile însușite prin forța armelor de Stalin și URSS - Basarabia istorică, nordul Bucovinei și Ținutul Herța -, ba au mai și dat în plus, din buzunarul lor de la spate, Insula Șerpilor, furată pur și simplu de URSS după război, în 1948, printr-un proces verbal semnat chiar pe importantul punct strategic și geoeconomic din Marea Neagră, act de mână semnat de Nikolai P. Șutov, prim-secretar al ambasadei URSS din București și Eduard Mezincescu, ministru plenipotențiar și, cel mai probabil, agent KGB.

Încercarea de recuperare a Transnistriei de către Moldova, în urma obținerii statutului de membru al ONU, în martie 1992, s-a soldat cu riposta violentă a forțelor de "voluntari" cazaci (înlocuiți mai recent cu "omuleții verzi" din Crimeea) și a militarilor ruși conduși de cunoscutul general Alexandr Lebed, ulterior decedat într-un accident de elicopter prin Krasnoyark, după ce candidase la președinția Rusiei. La 2 și 4 iunie 1992, patrioții români de la Tiraspol Ilie Ilașcu, Alexandru Leșco,  Andrei Ivanțoc și Tudor Popa, plus Petru Godiac, sunt arestați prin trădare. Ilie Ilașcu este eliberat în 2001 după o intensă campanie a societății civile românești care a continuat în van însă, în ce-i privește pe ceilalți membri ai grupului, eliberați după exact 12, respectiv 15 ani de temniță grea, la 2 iunie 2004, Alexandru Leșco și 2 și 4 iunie 2007, Andrei Ivanțoc și Tudor Popa.

În timp ce se aflau în închisoare, cei patru au primit cetățenia română și, din partea Patriarhului Teoctist, cea mai înaltă distincție pentru mireni, Crucea Patriarhală. După eliberare, la cererea Asociației Civic Media, președintele României le-a conferit Ordinul Național Steaua României, primarul Bucureștilor Cetățenia de Onoare a Capitalei iar filantropul Gheorghe Becali o sumă de bani pentru a-și reface viața. Cu toate acestea, alte câteva încercări parlamentare derulate în ultimii 10 ani, pentru a li se stabili o cuvenită pensie de deținuți politici, asociație din România ai cărei membri sunt, s-au soldat cu respingerea din partea unui for etnic care se dovedește, practic, agentul recunoscut al Rusiei din Parlamentul României. Este vorba de UDMR, care, după cum demonstrăm în exclusivitate prin documentele publicate, este singura formațiune din Parlamentul României care, și de data aceasta, a refuzat să voteze pentru recunoașterea drepturilor eroilor pentru România. Subliniem că votul celorlalți parlamentari, indiferent de partid, a fost în unanimitate "Pentru".

Jurnalistul veteran Corneliu Vlad, care a fost unul dintre puținii ziariști români care a urmări chiar din sala tribunalului abuziv de la Tirapol farsa judiciară, a comentat știrea, în exclusivitate penru EVZ: "Este o recunoștere tarzie a eroismului de care au dat dovadă compatrioții noștri de peste Prut și Nistru în acele momente de grea încercare și, în sfârșit, prin acest gest, Puterea din România își șterge o parte din marea pată de pe obrazul țării lăsată de politicile trădătoare din ultimii 30 de ani".

Ne puteți urmări și pe Google News