Drama uneia dintre cele mai frumoase cântărețe din România. A sfârșit singură, doborâtă de depresie și alcool. Video

Sursa foto: Arhiva EVZ

Era supranumită solista-păpuşă a Epocii de Aur și a lăsat în urmă șlagăre care sunt fredonate și astăzi. A trăit succesul din plin, apoi a intrat într-un con de umbră. A sfârșit singură, uitată de toți, într-un apartament din Capitală.

A apărut pe scena muzicală românească prin anii ’70, iar până la sfârșitul anilor '80 a fost dintre cele mai talentate soliste din anii comunismului. O boală pe care nu a tratat-o și dramele care i-au marcat viața au îndepărtat-o de scenă și de lume. Angela Ciochină, supranumită solista-păpuşă a Epocii de Aur, s-a născut pe 17 aprilie 1955, în comuna Urecheni, judeţul Neamţ.

Artista provenea din familia unui preot foarte iubit și respectat din comuna Urecheni. Copilăria și-a petrecut-o în satul natal, iar liceul l-a urmat la Colegiul Național Petru Rareș din Piatra Neamț. Apoi a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti în 1978, fiind colegă de generaţie cu regretata Mihaela Runceanu.

În august 1975, cele două artiste s-au duelat muzical la cea de-a opta ediţie a „Festivalului Tinereţii" de la Amara. Angela a cucerit atunci trofeul, iar Mihaela Runceanu a primit menţiune. Un an mai târziu, trofeul a fost cucerit de Mihaela Runceanu.

„Ce vis frumos”

Angela Ciochină a cucerit publicul românesc cu melodii precum „Salcia”, „Călător fără popas”, „Eşti numai tu”, „Odată cu cîntecul”, „Salcâmul de pe strada mea”, „Un copil”, „Marea mea”, „Tangoul Bucureştiului” sau „Ce vis frumos”. Printre compozitorii cu care a lucrat au fost Victor Socaciu, Cornel Fugaru sau Horia Moculescu.

Ultimii opt ani de viaţă ai Angelei Ciochină au fost un adevărat calvar. Moartea ei, la vârsta de 60 de ani, survenită pe 7 iulie 2015, a pus punct unei suferinţe pe care cântăreaţa a purtat-o în suflet din 2007. În acel an, Angela a pierdut-o pe Julieta, sora ei mai mică cu aproape 2 ani.

„Angela ţinea foarte mult la Julieta, şi ea o artistă, pictoriţă. Dar peste un an a mai venit o lovitură, prin moartea tatălui, părintele Valerian Ciochină. Avea 82 de ani, şi era un preot respectat în sat în cei 30 de ani cât a slujit aici”, spunea, la vremea respectivă, Ion Tănăselea, primarul comunei Urecheni, din Neamţ, locul de baştină al artistei. Imediat după moartea celor doi membri apropiaţi ai familiei, Angela Ciochină s-a decis să lase Capitala şi să se retragă în casa părintească rămasă goală.

Imagini de coșmar cu Angela Ciochină

Vreme de doi ani, starea de sănătate a Angelei Ciochină s-a deteriorat tot mai mult. În vara anului 2009, un unchi şi o mătuşă care locuiau în Iaşi, dar mai ţineau legătura cu ea prin telefon, au constatat că artista se confruntă cu probleme grave. Ajunşi la Urecheni, Gheorghe şi Georgeta Sava (sora preotului Ciochină ) au găsit-o pe Angela într-o stare deplorabilă, neîngrijită şi slăbită.

„Am chemat atunci salvarea, dar a refuzat să meargă la spital spunându-ne că nu are nimic, doar o febră musculară care o să-i treacă. Nici măcar nu ne-a dat drumul la uşă“, povestea unchiul artistei. Artista avea o afecţiune la ficat, pe care a neglijat-o.  Pe fondul depresiei, spuneau vecinii, a început să consume alcool.

Pe 8 septembrie 2010, rudele din Iaşi au fost anunţate telefonic de secretara primăriei Urecheni să vină urgent să o ia pe Angela şi să o ducă la spital. A doua zi, unchiul şi mătuşa artistei au avut parte de imagini de coşmar atunci cînd au ajuns la casa familiei Ciochină:„ „Era într-o situaţie de plâns: întinsă pe un pat deja putrezit, avea numai răni şi chiar viermi pe spate pentru că nu se mişcase de mai multă vreme. Cineva îi adusese băutură“.

„Era într-o stare aproape terminală”

Artista a fost dusă iniţial la spitalul din Târgu Neamţ, unde a primit îngrijiri. Avea răni suprainfectate pe spate şi nu era alimentată. După o săptămână, pe 16 septembrie, Angela Ciochină a fost transferată la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ. „Diagnosticul de internare a fost neuroencefalopatie toxică, o afecţiune care apare pe fond psihic. Pacienta era într-o stare aproape terminală”, spuneau reprezentanții spitalului.

După câteva zile a fost transferată la Spitalul de Chirurgie Plastică şi Recuperatorie din Bucureşti cu o „stare generală mediocră, dar echilibrată hemodinamic şi respiratoriu“.

Din noiembrie 2010, Angela Ciochină şi-a continuat tratamentul şi recuperarea la Spitalul Elias. Abia în septembrie 2011, artista a avut prima apariţie publică, în cadrul emisiunii Happy Hour, de la Pro Tv: „„Îmi doresc să urc din nou pe scenă, şi dacă va trebui să vin în scaunul cu rotile nu va fi nici un fel de problemă“, declara atunci Angela Ciochină. Artista mai spunea că nu a renunţat să-şi reia şi cariera de dascăl.

Din septembrie 2010, Angela Ciochină nu a mai revenit în casa din Neamţ niciodată, deşi rudele de la Iaşi s-au îngrijit să pună la punct locuinţa din Urecheni pentru a o transforma într-o casă de vacanţă, aşa cum susţinea mătuşa că ar fi dorit Angela.

Pe 7 iulie 2015, Angela Ciochină a fost găsită moartă în apartamentul său din Colentina. A fost înmormântată în cimitirul Tudor Vladimirescu din Bucureşti, iar în 2020, rămășițele sale pământești au fost duse în cimitirul din satul său natal, Urecheni.