Dragnea și alte VIP-uri nu stau la coadă nici măcar în pușcărie

Dragnea și alte VIP-uri nu stau la coadă nici măcar în pușcărie

De foarte multe ori, atunci când vreun personaj important din lumea politică sau de afaceri încarcerat în pușcărie primea permisie de câteva zile ca să meargă acasă, mă întrebam de ce nu se întâmplă lucrul acesta și cu alți condamnați, oameni obișnuiți.

Explicațiile date de Administrația Națională a Penitenciarelor se refereau la cererea pe care trebuie să o facă deținutul, precum și la conduita exemplară a acestuia în regimul penitenciar. Din start exista precizarea că plecarea în permisie acasă reprezintă o recompensă acordată celui care a dat dovadă de respectarea regulamentelor. Despre numărul zilelor de învoire ni s-a spus că este la latitudinea comisiei și șefilor de penitenciar care aprobă plecarea deținutului.

Așa se explică faptul că Gigi Becali sau Cristi Borcea au beneficiat de 3-5 zile, iar Liviu Dragnea de una. Cu siguranță, un rol important în scurta eliberare de după gratii o au avocații celor condamnați. VIP-urile au bani să-i angajeze pentru demersurile juridice, în timp ce alți condamnați, fără posibilități materiale, fie mâzgălesc o cerere către șeful gardienilor, fie se resemnează și mulțumesc lui Dumnezeu că execută o pedeapsă în regim deschis. Dar corupția, corupția și-a făcut loc și în pușcării?! Una din condițiile pentru ca deținutul să beneficieze de permisie este executarea pedepsei în regim deschis. Ceea ce înseamnă că și infracțiunea pentru care a fost condamnat nu este una cu violență sau cu pedeapsă peste 7 ani.

Aici se încadrau și Borcea, și Becali, și Dragnea, dar și mulți tineri sau femei cu infracțiuni oarecum minore. Serialul „Condamnații” al Adrianei Stoicescu, difuzat de B1Tv în fiecare sâmbătă, aduce în atenție lumea umbrită a penitencirelor și nu am auzit un singur deținut din cei filmați să spună că a beneficiat de permisie ca să-și vadă familia. Becali a fost încarcerat doi ani la Jilava și Poarta Albă. Și-a executat o mare parte din pedeapsă în regim deschis. În prima fază a fost lăsat să plece acasă pentru 48 de ore, dar din cauză că a dat declarații presei despre situația lui, a primit sancțiuni drastice. Gigi Becali a depus cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum și o solicitare de întrerupere a executării pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i însă respinse. Când a fost eliberat condiționat de către instanță, Becali a făcut declarații în care acuza modul discreționar în care șefi din penitenciare aplică legea în cazul drepturilor deținuților.

Patronul de la Steaua a avut, totuși, și un episod de favoritism, după cum a dezvăluit la vremea respectivă Gazeta sporturilor. Ceruse să plece în permisie de Crăciun, iar conducerea Penitenciarului Poarta Albă i-a aprobat cinci zile. Doar că Becali s-a răzgândit și a anunțat că vrea să fie lăsat să plece acasă de Revelion. Evident, lui „nea Gheorghe” nu i s-ar fi aprobat… Victor Becali și Gică Popescu au părăsit și ei penitenciarul, ambii în permisii de câte o zi. Să fie limpede! Nu deținuții VIP sunt de vină. Ei cer, e dreptul lor. Răspunderea și responsabilitatea pentru aplicarea legii discreționar o au șefii din penitenciare și membrii comisiilor ce trimit instanțelor dosarele de întrerupere a pedepselor etc. Fără mărinimia lor, Liviu Dragnea nu pleca acasă pentru 24 de ore, dus chiar cu mașina pușcăriei. Permisia lui Dragnea (n-a mai avut de când era soldat!) a aruncat scena politică în aer, o avantpremieră la votul ce viza plecarea Guvernului Dăncilă de la putere.

Pe lângă discuțiile din interiorul tuturor partidelor ce contează, lăsarea în libertate a fostului președinte al PSD a fost și un semnal de alarmă în interiorul partidului său, mulți temându-se că va transmite mesaje destabilizatoare către grupul rămas fidel. Un fel de răzbunare pentru trădători. Nu știm dacă Dragnea a tras vreo sforicică, dar sigur s-a bucurat, luni, că Viorica Dăncilă și-a luat-o în freză. Mai ales că o pusese pe Ana Birchall să dispună ancheta pentru modul prin care el a primit învoire să petreacă o zi și o noapte cu iubita sa, Irina. Așa cum deja am publicat în Evenimentul zilei, Liviu Dragnea nu avea dreptul să beneficieze de permisie, chiar dacă ispășise patru luni din pedeapsă, cum prevede legea.

Tot legea spune, însă, că dacă mai e inculpat în alt dosar, nu are acest drept. El n-o fi știut, dar șeful atelierului mecanic unde muncește deținutul Dragnea să n-aibă habar? Dar șeful Penitenciarului Rahova și oamenii din comisie? De la Administrația Penitenciarelor nu am primit încă răspuns, dar sunt curioasă câți deținuți care au lucrat la acel atelier mecanic, în anii 2018-2019, au primit permisii ca să plece acasă. Oare câți de „nea Gheorghe”, oameni condamnați pentru infracțiuni minore, au stat la coadă pentru o învoire de o zi-două și au și obținut-o? Poate ne va spune Cătălin Predoiu, noul ministru al Justiției, dacă ancheta Anei Birchall va continua.