MEDIA lui DRAGNEA din facultate! De ce NU ȘI-A TERMINAT liderul PSD studiile? Foaia matricolă din 1999 dezvăluie ADEVĂRUL

MEDIA lui DRAGNEA din facultate! De ce NU ȘI-A TERMINAT liderul PSD studiile? Foaia matricolă din 1999 dezvăluie ADEVĂRUL

O nouă lovitură pentru Liviu Dragnea. Care este motivul pentru care șeful PSD nu și-a finalizat studiile și de ce insistă procurorii să desființeze Universitatea urmată de acesta?

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a început în 1999 cursurile unei facultăți de contabilitate din Alexandria care a fost înființată oficial, potrivit actelor de la Ministerul Educației Naționale, trei ani mai târziu, în 2001, în baza unei Hotărâri de Guvern emise în anul 2000. Foaia matricola emisă pe numele lui Liviu Dragnea a fost descoperită de anchetatori într-un dosar privind o facultate fantomă care emitea diplome universitare. Audiat la DNA, politicianul confirmă ca a fost la facultatea de contabili, dar în perioada 2003-2004 si nu-și mai aduce aminte mare lucru.

De ce nu a dat examenul de licență?

„Dupa incheierea ultimului an de studii, nu am sustinut examenul de licenta deoarece scopul meu fusese atins, respectiv acumularea de cunostinte, si personal nu aveam nevoie de nicio diploma in domeniul de specializare”, a declarat Dragnea.

Procurorii de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 4 cer magistraților să anuleze zeci de acte școlare, foi matricole, adeverințe, atestate sau diplome, emise de doua universități din Alexandria (Teleorman). Printre aceste documente se află și situația școlară emisă pe numele liderului PSD, Liviu Dragnea.

Printre documentele pentru care se solicită desființarea se află și „Situatia scolara” din anul 1999, ce poartă antetul „Fundatia Ergonom 79 – Universitatea Alexandru Ghica – Facultatea de Contabilitate si Infomatica de Gestiune – Forma de invatamant – Zi, pe numele Dragnea Liviu Nicolae”.

Potrivit foii matricole din anul universitar 1999-2000, Dragnea a promovat primul an cu media 9,12, scrie Ziare.com.