IPOTEZĂ INCENDIARĂ în cazul valizei Tel Drum. Un APROPIAT a lui DRAGNEA a DAT CĂRȚILE pe FAȚĂ

Au apărut noi informații referitoare la valiza cu documente din cazul Tel Drum. Cristian Duică, fost primar al orașului Roșiorii de Vede, fost director al CNADNR și apropiat al lui Dragnea, spune că povestea valizei misterioase i se pare extrem de interesantă, dar nu din punctul de vedere al unor jocuri politice, ci dintr-o altă perspectivă. Una economică.

Cu toate că nu a vrut să-și detalieze opinia, Duică vede în însuși faptul de a păstra astfel de documente o inepție în sine, pentru că era evident că astfel de informații ar fi fost în cele din urmă găsite, scrie Liber în Teleorman.

 

„Eu nu am fost în viața mea cu ei plecat pe undeva. Îmi amintesc doar de o ocazie când de Crăciun a tăiat el (n.r. Liviu Dragnea) un porc. Am fost invitați mulți primari acolo și atât. Dar mie mi se pare o inepție să păstrezi asemenea documente. Asta e prima chestie. Pentru că dacă le păstrezi, există și posibilitatea să se scurgă. Chiar nu am ce să comentez, dar mi se pare o prostie ca cineva să țină asemenea documente și fotografii. E greu de spus dacă vine din interior lovitura asta pentru el (n.r. Liviu Dragnea). După cum le văd eu, asta n-are treabă cu PSD-ul. Și nici cu Opoziția. Eu văd aici alt război. De natură economică. Nu vreau să detaliez. Eu nu văd ca fiind ceva politic aici”.