Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu: Noradrenalina, subiectul zilei, pe înțelesul tuturor. Vă mai amintiți poveștile care au întunecat carierele a doi ași ai medicinei, prof. dr. Gheorghe Burnei și prof. dr. Mircea Beuran? Despre primul presa anunța „pe surse”, că i s-au găsit oase de copil în frigider, pe care urma să le implanteze unor alți copii, în cadrul unor experimente diabolice. S-a dovedit a fi o minciună sinistră.

Despre al doilea, tot presa anunța că „a dat foc unei paciente”. Avea să se dovedească cu probe că în momentul în care era acuzat de incendierea pacientei, dr. Beuran era la volanul mașinii sale, pe DN1, în drum spre spital. Două invenții demente, care mă fac să mă jenez cu faptul că am ales jurnalismul, în locul unei meserii de care să nu ajung să mă rușinez.

Am ales doar două dintre cazurile în care minciuni de presă monumentale sapă la temelia încrederii pacienților în medici. Sunt însă nenumărate, iar la ele s-a adăugat zilele trecute încă unul, care depășește prin grozăvie tot ceea ce a fost până acum.

Joia trecută, spațiul media era invadat de informația potrivit căreia medicii ATI de la Spitalul Sf. Pantelimon își asasinează pacienții. O asistentă, directoare de îngrijiri medicale a spitalului, a sesizat conducerea spitalului și autoritățile, ca urmare a unei sesizări anonime, că o serie de medici au omorât premeditat 17 pacienți.

Mai mult, asistenta-director afirma că asistenta anonimă care a sesizat-o a fost obligată să omoare și ea câțiva pacienți, de către doctorii asasini, care nu mai pridideau să elibereze cât mai repede paturile secției. Modalitatea care ar fi fost folosită indicată de asistenta ar fi constat în diminuarea dozelor de Noradrenalină, până la obținerea rezultatului dorit, moartea pacienților.

Mi-a fost clar din capul locului, faptul că este vorba despre o imensă minciună, dintr-un motiv foarte simplu. Dacă este foarte posibil ca un singur medic să o ia razna cu mintea, adică să înnebunească până acolo unde să se apuce să suprime viețile celor pe care a jurat să-i îngrijească, este absolut imposibil ca toți medicii dintr-o secție de spital să o ia razna concomitent.

Dacă cineva își imaginează posibil ca cel puțin doi medici, nu mai zic toți medicii secției, să se asocieze în vederea comiterii de omoruri pe secția unde lucrează, ca se mai elibereze niște paturi, însemnă că stă rău de tot cu aparatul critic, asta ca să nu spun că este de-a dreptul tâmpit.

Să revin la mijlocul de săvârșire a asasinatelor, pe care asistenta-director pretinde că l-a aflat de la asistenta-anonimă: diminuarea dozelor de Noradrenalină. Ce o fi cu Noradrenalină asta? m-am întrebat din capul locului. O fi un medicament care menține viața, că doar așa se poate explica invocarea lui în calitate de armă a crimei. La o oră la care nu putem trezi niciun medic ca să mă lămurească, am căutat pe Net, am citit câte ceva, dar nu prea am înțeles mare lucru.

M-a lămurit însă pe deplin o expunere publică a medicului primar cardiolog, dr. Gabriel Tatu-Chițoiu. O reproduc integral, pentru că este absolut edificatoare.

Citesc stupefiat pe canale media că „pacienții de la Sf. Pantelimon au murit din cauza unor doze prea mici de Noradrenalină”. Concluzia a apărut înainte de declanșarea anchetei, până și medicii de la spital au aflat concluzia de pe aceste canale. O concluzie derivată dintr-un denunț anonim.

Este o practică obișnuită. Emoționalul pus înaintea bunului simț elementar, acela de a publica pur și simplu o știre  fără a avansa o concluzie, când nici măcar nu știi despre ce este vorba. Fac pariu că nici unul dintre cei care au publicat aceasta știre, nu știu ce este noradrenalina și la ce folosește și care sunt bolile de care sufereau pacienții respectivi.

Un pacient cardiac la care este nevoie de noradrenalina, este un pacient în stare foarte gravă, cu foarte puține șanse de supraviețuire. La acești pacienți, șansa este să se echilibreze astfel încât să scapi de noradrenalina. Cu cat stă mai mult pe noradrenalina și cu cat este nevoie de o doză mai mare cu atât prognosticul este mai sever. Personal, eram cu atât mai fericit, cu cat reușeam să nu dau noradrenalina, sau dozele să fie cat mai mici.

Noradrenalina și Adrenalina sunt hormoni pe care îi avem cu toții și pe care îi mobilizăm când trebuie să fim activi și/sau când simțim o amenințare de orice fel. Spre exemplu când avem o durere undeva, o emoție pozitivă sau negativă, când dăm un examen. Acești hormoni sunt eliberați din glanda suprarenală, acea glandă care stă ca o căciulă pe rinichi. Ei solicită creierului ca inima să se adapteze unor astfel de situații pentru a le face față. Cum le facem față?

Păi fie luptăm ca să învingem situația, fie o luăm la sănătoasa, fugim. Când avem o emoție, simțim cum inima bate mai repede, mai puternic și începem să transpirăm. Asta deoarece noradrenalina și adrenalina acționează ca un bici, care face ca inima să bată mai repede și tensiunea să crească. Așa ne crește tensiunea la emoții și de aceea nu trebuie să ne măsurăm tensiunea când avem emoții: este normal să crească și nu trebuie să o tratăm în aceste situații. Noradrenalina mai mobilizează și glucoza în sânge ca sursă de energie.

Am să exemplific în continuare cu ceea ce se întâmplă cu pacienții cu boli cardiace severe ajunși la șoc cardiogen, spre exemplu după infarctul miocardic sever, când inima lor de abia mai pâlpâie (există și alte forme de șoc, în alte boli – exemple șoc septic, șoc hemoragic etc care țin de alte specialități). În starea de șoc suprarenalele noastre secretă o cantitate mare de noradrenalină și adrenalină care forțează inima să pompeze sânge mai mult și contractând arterele din piele și din rinichi se produce un fenomen care se cheamă „centralizarea circulației”, prin care sângele este păstrat în organele vitale, inimă și creier, cu sacrificarea perfuziei altor organe, pielea - de aceea pielea devine rece și transpirată- și rinichiul - de aceea scade diureza.

La astfel de pacienți tensiunea arteriala stă să se prăbușească și atunci medicii vin cu o perfuzie suplimentară de noradrenalină încercând să susțină organismul, ca pacientul să aibă cât de cât o tensiune care să-i permită irigarea organelor interne cu o cantitate cât de mică de sânge. Evident că această biciuire aduce costuri suplimentare: inima bate mai repede, consumă mai mult oxigen, se chinuie. Este ca și cum biciuiești un cal foarte slab (inima), înhămat la o căruță prea grea pentru el (corpul pacientului).

În timp, ai nevoie de doze din ce în ce mai mari ca să obții minim de tensiune, ceea ce înseamnă că biciuiești din ce în ce mai tare inima. Până când? Păi până reușești să controlezi boala care a dus la șoc, sau până când inima (calul) cedează. De aceea toate studiile din ultimii 30-40 s-au soldat cu rezultate dramatice. Practic cu acești hormoni mai degrabă prelungești evoluția, sperând să depășești faza critică, dar fără sa ai mari speranțe.

Și tot de aceea semnul bun este când constați că ai nevoie din ce în ce de mai puțină noradrenalină. Noi, medicii, o scădeam periodic să vedem dacă pacientul reușește să-și mențină singur tensiunea, iar dorința noastră este de a scăpa cât se poate de repede de biciul noradrenalinei. Vedem cum pielea pacientului devine caldă, nu mai are transpirații reci și începe să crească diureza. Atunci răsuflăm ușurați. Când creștem noradrenalina suntem din ce în ce mai sceptici. Cam asta e, pe scurt...

Bun, și atunci de ce tot scandalul ăsta oribil? Simplu! Din pricina unei atmosfere foarte nesănătoase din Spitalul Sf. Pantelimon, pe fondul căreia o fostă șefă de secție nu se poate împăca cu gândul că nu mai este șefă. Pe 4 aprilie, dată la care medicii ATI de la Sf. Pantelimon începeau să-și asasineze pacienții, ca să elibereze niște paturi pe secție, așa cum sunt acuzați dement de o asistentă, care știe de la o altă asistentă, nu se știe care, dar care a fost și ea pusă să omoare pacienți, alături de doctori, fosta șefă ATI a Spitalului Sf. Pantelimon, dr. Elena Voicu, i-a trimis ministrului Sănătății o scrisoare în care reclama că este împiedicată să-și exercite „dreptul de a ocupa postul de șef de Secție”.

Nu sunt deloc convins că explicațiile oferite de dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, unele pe înțelesul tuturor, vor folosi la ceva. Asta, pentru că oamenii cu ceva minte nu au nevoie de ele, au înțeles deja că povestea cu medicii asasini este o minciună sinistră, iar cei care nu au mai nimic în cap, fie nu vor citi explicațiile, fie nu le vor pricepe.