Două portavioane americane, în Marea Chinei Meridionale

(CVN 68) and embarked Carrier Air Wing (CVW) 11 transits into San Diego prior to mooring at Naval Air Station North Island. Nimitz is preparing for a 2009 regularly scheduled Western Pacific Deployment. (U.S. Navy photo by Mass Communication Specialist 3rd Class John Philip Wagner Jr./Released)

Cele două nave uriașe au desfășurat exerciții în această zonă strategică, după ce Statele Unite și-au exprimat îngrijorarea cu privire la manevre chineze în jurul unui arhipelag asupra căruia China, Vietnam și Taiwan își dispută suveranitatea.

Portavioanele USS Nimitz și USS Ronald Reagan au desfășurat manevre comune în Marea Chinei Meridionale, a indicat un purtător de cuvânt al marinei americane.

Scopul acestor exerciții este apărarea principiului unei zone indo-pacifică „liberă și deschisă”, a declarat purtătorul de cuvânt.

„Aceste eforturi sunt în conformitate cu angajamentele asumate de Statele Unite de a apăra dreptul oricărei națiuni de a zbura, naviga și manevra oriunde legea internațională o permite”, a adăugat el.

Aceste manevre americane intervin după ce Pentagonul și-a exprimat „preocuparea”, săptămâna trecută, față de exerciții militare chineze desfășurate în jurul Arhipelagului Paracelsus, controlat de Beijing în Marea Chinei de Sud, dar  revendicat și de Vietnam și de Taiwan.

Statele Unite au estimat că aceste manevre chineze vor „destabiliza în continuare” această zonă maritimă sensibilă.

„Aceste exerciții încalcă, de asemenea, angajamentele asumate de China în Declarația privind conduita părților în Marea Chinei de Sud din 2002”, a declarat Washingtonul.

Acest text semnat de țările din Asia (Asociația Națiunilor Asiei de Sud-Est) prevedea că toate părțile „ar evita activitățile care ar putea complica sau agrava litigiile și amenința pacea și securitatea”, notează armata americană.

Statele Unite afirmă că nu doresc decât o „regiune indo-pacifică liberă și deschisă, în care toate țările, mari și mici, să se afle în securitate și suverane, libere de constrângere și să își poată dezvolta economia în conformitate cu regulile și standardele internaționale”.

Nu este decât ultima dintr-o „serie lungă a acțiunilor Chinei de a afirma revendicări maritime ilegale și a dezavantaja vecinii săi asiatici din Marea Chinei de Sud”, se arată în comunicat.

Insulele Paracelsus sunt controlate de China în urma unui scurt conflict naval cu marina sud-vietnameză, în 1974.

Aceste insule au fost militarizate ulterior de Beijing, pe unele din ele fiind instalate și sisteme de rachete.

Ministerul chinez de Externe a declarat,vineri, că manevrele sunt deasupra „oricărui reproș”, având loc în jurul unui arhipelag care „ține de suveranitatea Chinei”.

În fața pretențiilor Beijingului, Washingtonul conduce în mod regulat operațiuni numite „libertate de navigație” cu nave de război în Marea Chinei Meridionale.