Vor apărea două noi televiziuni în România. Cele două canale vor fi lansate în acest an. Producătorii spun că vor fi multe surprize.
Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române a aprobat, joi, înfiinţarea a două noi canale - TVR Sport şi TVR Folclor. Ședinţa a avut loc la Timişoara și decizia a fost luată cu 11 voturi „pentru” şi două voturi „împotrivă”.
TVR a anunțat și ce surprize a pregătit pentru telespectatori. „Anul trecut am reuşit o reparaţie morală faţă de telespectatorii din România, prin relansarea TVR INFO şi TVR Cultural. Iată că anul acesta vom lansa TVR Folclor şi TVR Sport, canale dedicate unor domenii de interes semnificativ pentru români. Cred că intrăm în firescul unui serviciu public de media aliniat vremurilor şi misiunii sale”, a declarat preşedintele-director general al SRTv, Dan-Cristian Turturică, citat în comunicat.
Conservarea şi promovarea patrimoniului naţional vor fi obiectivele TVR Folclor. Și TVR Sport a spus că va promova, la nivel naţional, educaţia pentru o dezvoltare sănătoasă şi armonioasă, susţinerea sportului şi a sportivilor români. Telespectatorii vor avea ocazia să vadă cele mai importante meciuri.
„În acest context, tot în şedinţa de astăzi, CA a demarat procedurile în vederea continuării difuzării competiţiilor cuprinse în pachetul UEFA YWF, care conţine partidele ce se vor disputa anul acesta. Lista evenimentelor sportive cuprinde şi Campionatul European de Fotbal U21, găzduit de România şi Georgia, dar şi UEFA European U19 Championship, UEFA Women's Futsal EURO 2023, UEFA Women's U17 Championship 2023, UEFA European U17 Championship, UEFA European Womens's U19 Championship şi UEFA Futsal U19 EURO 2023”, se precizează în comunicat, potrivit Agerpress.
Noi suprize pentru telespectatorii TVR
Și TVR 1 a anunțat că a pregătit un nou sezon al emisiunii „Vedeta populară”, un concurs de talente pentru tinerii pasionați de folclor.
„Mă bucur din toată inima că vom realiza încă un sezon ‚Vedeta populară’! Iată că drumul primului talent-show de folclor din România continuă. Aşadar, vă aştept cu drag, în toate cele şapte oraşe, pentru a vă încerca norocul – cu dorinţa, sunt convinsă, de a urca pe scena ‚Vedetei populare’. Dacă aţi împlinit 16 ani, veniţi la preselecţii, abia aştept să ne cunoaştem în platoul emisiunii cu cei care vor fi selectaţi pentru sezonul 9! Succes tuturor şi să câştige cel mai bun!”, este invitaţia vedetei TVR, realizatoare şi moderatoare a „Vedetei populare”.