În 2018, Jeff Bezos, patronul Amazon, a pierdut o vreme sceptrul celui mai bogat bărbat din lume, redobândindu-l la scurt timp. Acest tip de întâmplări sunt cauzate de creșterile și scăderile acțiunilor la bursă. Cu excepţia acestei variabile, înregistrată cu ușurință de mass-media, imaginea inegalităților de avere și venit din lume nu s-a schimbat prea mult de la un an la altul, foarte probabil s-a agravat, fenomen care afectează mai ales noile generații.

Extrem de punctual în fiecare an, în ajunul reuniunii Forumului economic mondial de la Davos, unde cei mai bogați, sau mai puternici oameni de pe planetă se vor întâlni peste câteva zile, raportul Oxfam ne reaminteşte acest lucru, ca un fel de antidot împotriva riscului unei dependențe în masă de inegalități. 

Pe scurt, Oxfam avertizează că 2.153 de persoane, cu o bogăție de 2.019 miliarde dolari (date de la jumătatea anului 2019), se pot lăuda cu o bogăție mai mare decât averea totală a 4,6 miliarde de oameni, reprezentând aproximativ 60% din populația mondială.

O bogăție concentrată, aşadar, în întregime în vârful piramidei sociale. Un exemplu? Averea tuturor femeilor de pe continentul african (reunite) echivalează, mai mult sau mai puţin, cu cea a celor 22 de bărbați cei mai bogați din lume. Numere spațiale. Pentru că dacă averea unuia dintre cei mai bogați oameni din lume ar fi stivuită în bancnote de 100 de dolari, aceasta ar străpunge spațiul suborbital al pământului, depășind o sută de kilometri înălțime.

Imagini puternice care rămân așa, deoarece în ultimele trei decenii creșterea economică pe scară globală, care totuşi a existat, nu a avut deloc un caracter incluziv. Venitul și bogăția au crescut, dar s-au oprit în vârful piramidei. Şi nu numai. Doar 4% din veniturile fiscale provin din forme de impozitare a averii. Cu totul diferite de cele ale veniturilor. Desigur, lucrurile se schimbă de la o țară la alta, însă este evident că această redistribuire este departe de a fi corectă.

Și în Italia? Inegalitățile există și persistă. Iată datele. La jumătatea anului 2019, ponderea averii aflate în posesia celui mai bogat 1% depășea cota bogăției totale deținută de 70% dintre cei mai săraci italieni, în ceea ce privește activele. Bogaţi și săraci. Dar ceea ce frapează cel mai mult este faptul că în ultimii douăzeci de ani, averea celor mai bogați a crescut cu 7,6%, în timp ce cea a 50% din cei mai săraci, a scăzut cu 36,6%.

O redistribuire în sens invers. Nici la capitolul venituri lucrurile nu s-au schimbat deloc. În 2018, indicele Gini, care măsoară inegalitățile, a plasat Italia pe locul 23 în UE. O ţară inegală.

Şi-aşa cum ne arată Oxfam, şi cum observăm şi noi zilnic, aceste inegalității sunt plătite de noile generații. Și de femei. Mai sărace din punctul de vedere al averii, retribuțiilor și pensiilor. De ce? Pentru că Italia e caracterizată de o persistență a condițiilor economice de la o generație la alta. O țară imobilă, chiar şi din punct de vedere activ. Cum ai spune că ascensorul social este rupt. Și că deocamdată nu este în reparație.

Fiul unui director are un venit anual cu 17% mai mare decât cel primit de fiul unui angajat oarecare, chiar dacă au urmat aceleași cursuri de formare. Cu condiția să ajungă la școală și la universitate, deoarece în ultimii doi ani, fenomenul abandonului timpuriu al școlii a crescut, după un deceniu de scădere. Lucrurile stau mai rău decât în Italia doar în Spania, în Malta şi în România.

Preluare din LA REPUBBLICA (Italia)