Dosarul „Rompetrol“, înapoi la tribunal

Dosarul „Rompetrol“, înapoi la tribunal

DECIZIE. Dosarul „Rompetrol“ se reîntoarce la Tribunalul Bucureşti pentru continuarea procesului.

Aşa au decis, ieri, magistraţii Curţii de Apel care au respins contestaţia în anulare susţinută de avocaţii omului de afaceri Dinu Patriciu. Apărătorii au invocat faptul că Patriciu nu ar fi fost citat corect la proces, motiv pentru care a lipsit din sala de judecată. „Agentul procedural a aruncat citaţia într-un boschet ori vreun câine vagabond a rupt-o de pe uşă“, au pretins avocaţii. Magistraţii Curţii de Apel au arătat însă că sesizarea s-a făcut corect, iar restituirea cauzei la Parchet a fost nelegală.

Ne puteți urmări și pe Google News