Dosarul operaţiilor estetice: 64 de persoane, între care 20 de cadre medicale, trimise în judecată
- Ionel Stoica
- 11 iulie 2014, 18:19
Douăzeci de cadre medicale, între care directorul Spitalului de Arşi din Capitală, şi alte 44 de persoane au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în dosarul operaţiilor estetice.
Vitalie Stan şi alţi patru medici, respectiv şeful Secţiei de chirurgie plastică a spitalului, Nicolae Antohi, Ivan Vătămănescu, Carmen Ileana Boiangiu şi Sorin Viorel Parască, au fost deferiţi justiţiei în stare de arest, iar Aurelia Isac şi Carmen Florea, în arest la domiciliu.
Medicii - chirurgi plasticieni şi anestezişti de la Spitalul de Arşi - au trimişi în judecată pentru luare de mită, participaţie improprie la fals intelectual, fals intelectual şi înşelăciune.
Alături de ei vor fi judecaţi pacienţi, acuzaţi de dare de mită şi participaţie improprie la fals intelectual.Dosarul va fi judecat la Tribunalul Bucureşti.
Rechizitoriul procurorilor
Potrivit anchetatorilor, medicii au cerut de la pacienţi sume de bani, mai mici decât preţurile solicitate pentru efectuarea intervenţiilor estetice în clinici private, pentru aceleaşi intervenţii în spital.
În rechizitoriu, procurorii menţionează tarifele cerute pentru operaţiile făcute în spital, comparativ cu cele ale intervenţiilor la clinici private: rinoplastie - 1.800-3.500 de euro în privat şi 1.400-3.000 de euro în spital; implant mamar - 2.700-3.500 de euro în privat şi 2.000-3.000 de euro în spital; mastopexie (ridicare sâni) - 2.000 de euro în privat şi 1.800 de euro în spital; abdominoplastie - 2.500-3.500 de euro în privat şi 2.200-3.000 de euro în spital.
În cazul multora dintre operaţiile estetice efectuate în acest mod, medicii au consemnat în foaia de observaţie un diagnostic fictiv, care să justifice o intervenţie chirurgicală non-estetică şi să permită decontarea internării la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), mai arată procurorii.
În acest dosar, anchetatorii au făcut, la 25 aprilie, percheziţii la Spitalul de Arşi şi la 22 de adrese din Bucureşti, inclusiv la locuinţele unor medici, unde au găsit importante sume de bani.