Cine a fost Lilioara, copila care a luat contact cu Securitatea la vârsta la care alte fetițe se jucau cu păpușile? Povestea ei, fără îndoială senzațională, completează viața de film a tatălui ei, Silviu Crăciunaș, legionarul care a făcut avere din colaborarea cu organele represive ale statului comunist.

În încercarea de a ordona păienjenișul informațiilor care conturează această extraordinară poveste de viață am primit sprijinul istoricului Stejărel Olaru, omul care a accesat recent mai multe documente de arhivă cu scopul de a scoate la lumină o altă istorie personală, cea a lui Silviu Crăciunaș, celebrul agent comunist care, înainte de înregimentarea sub steagul Securității, fusese un legionar înfocat. Stejărel Olaru a reușit să scrie adevărata poveste a lui Crăciunaș, oferind-o românilor sub forma unui volum remarcabil - Agentul nostru Victor (Polirom, 2018) - , subiect tratat pe larg de Evenimentul zilei la timpul potrivit.

Adăpostită la o mănăstire de maici

Mai jos vom dezvălui continuarea acestei „afaceri” de familie. Are cuvântul istoricul Stejărel Olaru: „Silviu Crăciunaș a fost căsătorit de două ori. De prima soție a trebuit să divorțeze la solicitarea autorităților, în 1950, dar au avut împreună o fiică, Lilioara, născută în 1942. Mai târziu, când a plecat în a doua misiune, Crăciunaș s-a căsătorit la Viena cu Sanda Stătescu și împreună cu aceasta s-au mutat la Londra. Lilioara, rămasă în România cu mama sa, a cunoscut viața cumplită a familiei sale, în special a tatălui, încă din fragedă copilărie. Înainte de a fi arestat în 1948, fiind vânat de autorități, Crăciunaș a adăpostit-o la o mânăstire pentru a o proteja în timp ce el se ascundea prin țară. O încredințase cumnatei sale, maica Mihaela, și ea legionară, care se călugărise între timp și care a avut o viață plină de suferințe”.

 

„Petea mă ţinea pe genunchi, faţă în faţă cu Tăticu”

Povestirea te ține cu sufletul la gură: „Când l-au arestat pe Silviu Crăciunaș, Lilioara împlinise 5 ani, dar nu a uitat că și ea a participat ca martor la anchete, spre amuzamentul torționarilor conduși de Petea Goncearuc. A povestit acest lucru într-o notă informativă mai târziu”. Această notă scrisă de Lilioara, tulburătoare, merită consemnată: „Îmi amintesc perfect de perioada cât am stat la mânăstire, de călugăriţele vesele şi harnice, de lanurile lor de grâu, de stâna plină de oi şi miei unde mergeam cu trăsura. [...] Între timp, Tăticu „căzuse” în mâinile lui Petea şi şederea mea la mânăstire nu mai era necesară (din acest moment începe „colaborarea” mea cu dv. Aveam deci cinci ani şi Petea mă ţinea pe genunchi, faţă în faţă cu Tăticu, şi mă întreba: „Cum îl cheamă pe Tăticul tău?” Şi eu răspundeam: „Ionescu Vasile”. „Şi unde este?” Şi eu răspundeam: „Nu ştiu”, uitându-mă la Tăticu. Atât de instruită fusesem să nu-l trădez. Parcă aud şi acum râsul înveselit al oamenilor lui Petea, care asistau la scenă)”.

 

La 18 ani era deja informatoare a Direcției de Contraspionaj

Mai târziu, Lilioara a devenit agenta Securității. A colaborat cu serviciul secret comunist încă din copilărie, dar abia când a împlinit 18 ani legătura a fost formalizată prin semnarea unui angajament, devenind astfel, în 1960, informatoarea Direcției de Contraspionaj. Prin urmare, fiica pășea pe urmele tatălui, dar a făcut-o cu hotărâre și dedicație. Ce a urmat pentru Lilioara după împlinirea vârstei de 18 ani? Istoricul Stejărel Olaru: „Devenită informatoare şi stabilindu-se la Bucureşti, Lilioara a continuat să colaboreze cu Securitatea și a devenit un canal de transmitere de informații între tatăl ei și poliția politică de la București. A scris cu ușurință note informative despre familia sa, inclusiv despre iubitul ei, Emil Stoicoviciu, cu care mai târziu s-a căsătorit şi care nu va cunoaşte nimic despre viaţa ascunsă a Lilioarei”.

 

Agenta Maria și „Operațiunea Victor”

Stejărel Olaru a continuat în același ritm trepidant: „Securitatea a folosit-o pe Lilioara, devenită acum agenta Maria, în „Operaţiunea Victor”, dar la un moment dat i-a lărgit obiectivele misiunii. Ambiţioasă şi plictisită să joace rolul informatoarei care se ducea din când în când la sediul Securităţii pentru a mai lăsa câte o scrisoare primită de la tatăl ei și care scăpase de cenzură, Lilioara a început să aibă iniţiative. De exemplu, a propus Securității ca Emil să lărgească la rândul lui cercul informatorilor din familie, însă, odată recrutat, să nu afle faptele din trecut ale soţiei sale.

Această propunere a fost făcută după ce, în prealabil, Lilioara a reuşit să convingă Securitatea că ar putea să facă mai multe dacă ar fi trimisă să se stabilească definitiv la Londra. Visul ei de a lucra pentru Securitate de la Londra, şi nu din Calea Giuleşti, unde locuia împreună cu Emil, era de înţeles, iar faptul că tatăl său devenise între timp proprietarul a patru mari imobile în Londra o motiva şi mai mult, mai ales în vederea securizării viitoarei moşteniri”

 

Și-a spionat inclusiv propriul soț

Cronica familiei Crăciunaș merge mai departe, cu Stejărel Olaru pe post de observator și narator: „Soțul Lilioarei, Emil, a fost recrutat în ziua de 27 februarie 1974. După întâlnirea conspirativă în timpul căreia a semnat şi angajamentul, s-a mai plimbat puţin prin oraş ca să ia aer. Lilioara îl aştepta acasă, nerăbdătoare. Chiar în acea seară de februarie, probabil după ce Emil s-a culcat, a scris o notă informativă în care a povestit cum s-a comportat soţul ei din momentul când a intrat în micul lor apartament din Calea Giuleşti. „A sosit acasă după ora 18. Avea o figură destinsă, surâzătoare, întinerise cu zece ani. Mi-am zis în gând că totul e OK„”.

Emil, păcălit de două ori

Olaru reia, savuros: „Câteva săptămâni mai târziu, Emil a fost întrebat de ofiţerul de Securitate dacă soţia sa ar putea să-l ajute „în rezolvarea sarcinilor informative„, iar acesta a primit cu entuziasm propunerea, recomandând-o la rândul lui pe Lilioara. Astfel, agenta Maria „a acceptat” propunerea primită prin intermediul soţului şi a fost recrutată chiar în faţa lui Emil, păcălit astfel pentru a doua oară, şi de Securitate, şi de soţie. Aşa s-a născut cuplul de informatori Ene şi Maria, pe care DIE îl va trimite în Anglia în iulie 1974”.

 

„Calul mort” și „vapoarele din port”

Într-unul din rapoartele agentei Maria, scris chiar înainte de a părăsi definitiv ţara, în aprilie 1974, am găsit o parte dintre argumentele cu care a încercat, şi a reuşit, să convingă Securitatea s-o lase la Londra. Tatăl ei, spunea Lilioara, nu mai are nici forţa, nici oportunităţile necesare activităţii de agent extern, devenind „un cal mort”. „Trimiteţi forţe proaspete”, spunea agenta Maria, „şi nu lăsaţi mândreţe de vapoare în port”, referindu-se bineînţeles la ea şi la soțul Emil.

Familia-agentură care se spiona pe ea însăși

Istoricul Stejărel Olaru a schițat o concluzie năucitoare: „Dincolo de povestea Lilioarei, care confirmă vorba românului potrivit căreia „așchia nu sare departe de trunchi”, rămâne o imagine care ar trebui să-l înfioare pe cititor. Povestea lui Silviu Crăciunaș, a agentului Victor, este și povestea familiei sale pentru că după ce Crăciunaș a fost recrutat, Securitatea a recutat-o și pe prima lui soție, dar și pe fiica sa minoră. Dacă mai punem la socoteală și faptul că a doua lui soție, Sanda Stătescu, a fost inițial agentă a britanicilor, avem un tablou complet al unei familii care de fapt nu mai era demult o familie, ci o adevărată agentură româno-britanică care se spiona pe sine însăși”.

 

În 1989, DIE a renunțat la agenta Maria

Ce s-a întâmplat, până la urmă, cu Lilioara? Stejărel Olaru e la post: „În final a divorțat de Emil şi s-a căsătorit cu şeful ei, Bernard Osmond, care era farmacist. În 1983, DIE i-a comunicat că, din cauza complicaţiilor generate de Emil, care devenise agresiv, gelos şi incontrolabil, e mai bine ca o perioadă de circa 3 ani să stea în conservare, pentru a evita eventuale bănuieli ale organelor de contraspionaj engleze și să aștepte un semn din partea Securității”. Apoi? „Lilioara a aşteptat, continuând să asculte emisiunile de radio româneşti, dar melodia Sanie cu zurgălăi nu a mai răsunat niciodată pe frecvenţele indicate. În februarie 1989, DIE a renunţat la agenta Maria. Fiica celor doi, Lilioara și Emil, probabil că nu știe mai nimic despre viața ascunsă a părinților ei”, consideră Olaru.

Melodiile „Sanie cu zurgălăi” și „Cine n-are dor pe lume” ascundeau mesaje secrete!

Comunicarea dintre cuplul Emil-Lilioara și agenții Securității de la București se făcea în cele mai neașteptate moduri. Explicațiile lui Stejărel Olaru sunt de milioane: „Au fost antrenaţi în tehnica transmiterii informaţiilor criptate, a realizării microfilmelor sau a scrierii cu cerneală simpatică. Legătura cu ei urma să se ţină atât personal, prin întâlniri directe, care însă vor avea loc mai târziu, cât şi impersonal, prin intermediul căsuţelor poştale şi al mesajelor unilaterale, transmise de la Bucureşti cu ajutorul emisiunilor obişnuite de radio, în anumite zile şi la anumite ore”.

Irina Loghin „îi chema” la Paris

Olaru detaliază: De exemplu, dacă la o astfel de emisiune se difuza piesa Sanie cu zurgălăi, acest lucru era un „indicativ de apel”, adică urma să se transmită un mesaj special pentru ei în mod codificat, prin menţionarea unor cuvintecheie sau a unor cifre. Prin melodia Auzi, dragă Mărioară, interpretată de Benone Sinulescu, Securitatea transmitea de fapt că „am recepţionat mesajul, totul este normal”, iar cântecul Astă iarnă era iarnă, interpretat de Maria Tănase, era o chemare la întâlnire, la ora şi locul fixate în prealabil, peste 20 de zile de la data emisiunii, în ţara de reşedinţă. În schimb, melodia Cine n-are dor pe lume, interpretată de Irina Loghin, însemna tot o chemare la întâlnire, dar la Paris”

 

Accesorii pentru spioni

Securitatea nu i-a trimis în lume cu mâinile în buzunar. Din contră. „DIE le-a oferit şi un aparat de radio Blaupunkt, model Supernova, cu care puteau recepţiona anumite frecvenţe şi pe care cuplul de informatori Ene-Maria l-a împachetat în bagajul cu care a plecat din ţară. Au primit şi carnete cu indigo simpatic sau role pentru supracifrare cu două culori, albă pentru cifrarea textului, roşie pentru descifrarea mesajelor primite de la Centrală, şi felurite alte materiale necesare criptării mesajelor. Pe scurt, au fost pregătiţi temeinic şi dotaţi corespunzător”, menționează istoricul Stejărel Olaru.