Dosarul Clotilde Armand merge în instanță. Probele Parchetului au fost acceptate de judecători
- Ionel Sclavone
- 5 noiembrie 2024, 11:13
Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1, va fi judecată pentru pentru folosirea funcției în scopul favorizării unor persoane. O instanță a Judecătoriei Sector 1 a admis probele administrate de procurori în acest caz.
Dosarul penal întocmit de procurorii de la Sector 1 a trecut de camera preliminară. Instanța a respins cererile formulate de acuzată de restiuire a anchetei pentru refacere, la Parchet.
Clotilde Armand poate fi judecată
Judecătoria Sector 1 a stabilit că procesul poate începe constatând legalitatea rechizitoriului, a administrării probelor și a actelor de urmărire penală. Decizia nu este definitivă, Clotilde Armand având posibilitatea să o conteste la Curtea de Apel București. Instanța de cameră preliminară a respins cererile și excepțiile formulate de Armand, considerând că sunt nefondate.
„Decizie sumară. (1) C.proc.pen., respinge cererile și excepțiile formulate de inculpatul Armand Clotilde-Marie-Marie-Brigitte, ca nefondate. În temeiul art. 346 alin. 346 alin. (1) C.proc.pen. raportat la art. 35 alin. (1) și art. 41 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C.proc.pen., constată că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă material și teritorial să judece prezenta cauză. În temeiul art. 346 alin. 346 alin. (2) C.proc.pen. constată că instanța a fost legal sesizată cu rechizitoriul nr. 11057/160/P/2022 din 24.04.2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, că administrarea probelor și actele efectuate de organele de urmărire penală au fost legale.
Dispune începerea judecății cauzei privind pe inculpata Armand Clotilde-Marie-Marie-Brigitte, fiica lui Jean-Luc-Marie și Martine-Marie-Christiane, … , pentru presupusa săvârșire a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată (4 acte materiale), prev. de art. 301 alin. (1) C.pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C.pen. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 04.11.2024”, se arată în minuta instanței de pe portal.just.ro.
Dosar penal la Primăria Sector 1
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată de procurori pentru că și-ar fi delegat atribuțiile către un viceprimar ca să-și poată mări indemnizația cu 50%. Procurorii au demarat o anchetă în noiembrie 2022, după ce ANI a anunțat că a constatat un conflict de interese. Potrivit Agenției, fosta primar ar fi semnat dispozițiile prin care s-a numit manager într-un proiect finanțat din fonduri europene.
În aceast calitate, de manager, Armand ar fi beneficiat de un spor la indemnizația de primar. Ea ar fi încasat, conform ANI, nejustificat, suma de 18.720 de lei.
Clotilde Armand a contestat, în instanță, raportul ANI. S-a apărat arătând că documentele proiectului au fost verificate și aprobate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Totodată, a afirmat că avea dreptul să-și majoreze indemnizația.
Acuzațiile formulate împotriva lui Clotilde Armand
Cazul a ajuns în anchetă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1. Procurorii au demarat urmărirea penală împotriva lui Clotilde Armand punând-o sub acuzare. Potrivit actelor din anchetă, ea ar fi săvârșit infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane în formă continuată.
„Suspecta a semnat o dispoziție prin care s-a desemnat manager al proiectului «Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea şi promovarea măsurilor anticorupție», cod proiect MySMIS 152134, cod SIPOCA 1151 şi, ca urmare a acestui act, a realizat foloase materiale constând în venituri aferente activităților prestate in calitatea de manager de proiect”, au arătat procurorii în actul de anchetă.
Anchetatorii au arătat că prin dispozițiile pe care le-a semnat, Armand ar fi încasat mai multe sume de bani, necuvenite, aferente activității depuse în proiect.