Invitatul lui Mirel Curea la această ediție a „Dosarelor de presă” se identifică cu presa de după Revoluție, de la platformă a libertății de expresie și baricadă a luptei împotriva comunismului până la pion cheie în jocurile de putere. Cornel Nistorescu mărturisește că, odată cu moartea fostului director al cotidianului „Adevărul”, Dumitru Tinu, considerată de mulți un atentat la comandă, presa s-a reașezat într-un tipar mai firesc al raporturilor de forță.
Așa cum a explicat și în prima parte a emisiunii, Cornel Nistorescu pune pe seama faptului că nu s-a făcut un decont serios al comunismului și nici al Securității faptul că România a ratat o șansă istorică odată cu schimbarea regimului politic în anul 1989.
„Jurnalismul e o profesie de ideal, de conștiință”
„Trebuia să găsim o soluție să privatizăm onorabil ce era de privatizat, să investim în domenii de importanță strategică. Să nu lăsăm acest haos imobiliar nebun, disperat. Trebuia să purcedem deîndată la un decont serios al Securității, al arhivelor Partidului Comunist”.
După Revoluție, cunoscutul jurnalist a primit oferte care de care mai tâmpite din partea puterii momentului. „Au încercat să mă agațe, mi s-a părut dubios”, se confesează acesta. Era vârsta de aur a presei, când oameni care nu știau nimic despre presă luau cu asalt redacțiile.
„Generația mea a încercat să scape lumea de comunism”
„Atunci era un interes teribil, o inspirație. Nevoia de cadre pentru războiul libertății de exprimare era mare. Acum nu mai vine nimeni. E o profesie de ideal, de conștiință, de implicat în societate. Acum e o vânătoare cumplită de oportunități. Am făcut presă pentru că ne doream profund o schimbare în bine. Generația mea a luat bătaie de la mineri. Noi am încercat să scăpăm lumea de comunism. Și strada și intelectualii am tras pentru democrație”, spune Cornel Nistorescu.
Invitatul lui Mirel Curea a rememorat un episod despre ofițerii SRI care l-au căutat acasă în timpul Mineriadei, când redacția în care lucra a fost devalizată de mineri. Este convins că țara sa „trebuie să meargă pe o cale democratică”, mai ales că drumul pe care a luat-o România „a avut un preț”.
„Politicienii au făcut presiuni să plec de la Evenimentul Zilei”
O etapă cheie a carierei sale a fost momentul când a preluat Evenimentul Zilei imediat după plecarea fondatorului „bulinei roșii”, Ion Cristoiu, căci și-a dorit să facă din el „ziarul de referință al României, un ziar mai modern, tip european. L-am vândut garantând că voi rămâne încă 5 ani. Politicienii au făcut presiuni să plec de la EVZ. Culisele presei românești sunt mult mai complexe decât creziț”, conchide gazetarul.
Erau vremuri când un text EVZ a fost în toată presa din Statele Unite, a fost un studiu de caz care s-a dat tuturor soldaților din armata americană.
Puterea unor Băcanu, Tinu, Nistorescu a deranjat până peste Ocean
Tot pe seama jocurilor feroce de putere și a luptelor de culise pune și degringolada din anii 2000, care au culminat cu momentul morții în condiții neelucidate a directorului Adevărul, Dumitru Tinu. Invitatul mărturisește că a fost vorba de o reașezare a presei, în care marii directori de trusturi căpătaseră o forță anormal de mare.
„Libertatea și puterea pe care o aveau Băcanu, eu, Tinu, era o putere care a deranjat până peste Ocean. Aveam o putere mai mare decât aveam dreptul să avem ca jurnaliști. Uneori am greșit. Lumea politică era liberă să nu trăiască această spaimă. Acum nu îi interesează câtuși de puțin, însă nici frica de atunci nu era cinstită. Americanii le-au spus <terminați cu ăștia>. Câteva zile după moartea lui Tinu nu am putut să scriu deloc. Am avut un moment de groază.
„A fost o perioadă de pionierat, cu multe greșeli”
A fost o perioadă de pionierat, cu multe greșeli. Cea mai mare greșeală a generației mele a fost să ne opunem unei legi a presei. Vina lumii politice e de a fi îngropat asociațiile profesionale de presă. Nu poți avea o presă deșteaptă cu niște politicieni imbecili. Nu poți avea libertatea presei fără conștientizarea libertății presei”, explică jurnalistul.
Despre decăderea presei actuale, în care postatul pe Facebook sau pe blog nu înseamnă defel jurnalism, despre degradarea calității dialogului public și scăparea de sub control a televiziunilor, despre lipsa de repere și de valori a societății, dar și despre gânduri și aspirații foarte personale ale lui Cornel Nistorescu puteți afla în partea a doua a emisiunii „Dosare de presă”, transmisă joi live de la ora 19, pe canalul de Youtube EVZ CAPITAL și pe Facebook EVZ.ro