Deși, astăzi, la prima ședință de judecată, reclamantul, Șantierul Naval Constanța, nu s-a reprezentat la proces, cerând amânarea, prin fax, pentru a-și găsi apărător, la Curtea de Apel Constanța s-au prezentat doi avocați ai companiei olandeze Damen precum și un reprezentant al MApN. Nici guvernul nu a trimis avocat desemnat. În cauză, Șantierul Naval Constanța, ca parte la „Asocierea dintre Naval Grup Franţa şi Şantierul Naval Constanţa S.A.”, solicită anularea în tot a HG nr. 48 / 2018”, act normativ care fundamentează derularea procedurii de achiziție pentru proiectul MApN, Corveta Multifuncțională”.
Modul în care Damen a redactat cererea de intervenție a părut să îl amuze pe judecătorul Curții de Apel Constanța, care a comentat că pare, mai degrabă “o poveste despre patriotism, ba nu, despre protejarea interesului național”. Recunoscând că a urmărit “dezbaterea intensă din talk-show-uri” pe tema corvetelor, magistratul s-a arătat interesat și de plângerea făcută de Ministerul Apărării la Parchetul Militar privind suspiciunile în derularea procedurii. Reprezentantul MApN a explicat însă că sunt două lucruri diferite.
Cererea de intervenție depusă de Damen trebuie pusă în discuția părților din proces, MApN, Guvernul, ca și pârâți, și Șantierul Naval Constanța ca reclamant. Următorul termen de judecată, când SNC trebuie să vină cu avocat, fiecare parte va spune dacă cererea Damen este, sau nu, admisibilă. Dacă răspunsul va fi afirmativ, atunci și Damen va intra în proces, dar ca intervenient, nu ca reclamant sau pârât.
In cursa pentru dotarea Forțelor Navale Române cu patru corvete multifuncționale, proiect în valoare de 1,6 miliarde de euro, au fost acceptate companiile Naval Group, din Franța, în asociere cu Șantierul Naval Constanța, olandezii de la Damen, care în România au șantiere la Galați și Mangalia, și italienii de la Fincantieri. Unul dintre criterii a fost ca “realizarea lucrărilor de construcţie a celor patru corvete să se facă în România”, putând participa operatori economici din state membre NATO care au construit nave similare”. Desemnarea câștigătorului a fost amânată de trei ori. Unul dintre motivele pentru care SN Constanța ar fi cerut anularea HG privind derularea achiziției pentru proiectul MApN Corveta multifuncțională ar fi, datorită criteriilor impuse de beneficiar, excluderea participării societăților românești ca și contractant principal.
Cresc pensiile, de la 1 martie! Este OFICIAL! Care sunt pensionarii ce vor primi BANI mai multi

Stirile zilei
animalzoo.ro
doctorulzilei.ro
Alte articole din categoria: Justiţie
Alte articole din categorie

Devastator! Kovesi lovită de unde se aștepta mai puțin. Un aliat important a schimbat taberele

KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE
Dincolo de vârf - Ediţia a II-a
24,00Lei
LASA UN COMENTARIU