Visul lui Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, este de a pregăti o echipă din Premier League, din Anglia. Câștigător a cinci titluri de campion în România, cu echipa clujeană, antrenorul în vârstă de 55 de ani visează să dea lovitura în Marea Britanie. Rămâne de văzut dacă visul i se va împlini, mai ales că a avut oferte să antreneze, atât în Premier League, cât și în Championship, dar le-a refuzat.
Dan Petrescu, în vârstă de 55 de ani, unul dintre cei mai apreciați antrenori din România, a câștigat 5 trofee de campion cu CFR Cluj. Visul său este acela de a antrena în Anglia și a povestit despre ofertele pe care le-a primit, ca antrenor de fotbal, dar le-a refuzat din Premier League și Championship.
Ca jucător, Dan Petrescu a activat opt ani în campionatul britanic, la Sheffield Wednesday, Chelsea, Bradford și Southampton. După ce și-a încheiat cariera de jucător, a avut mai multe oferte să antreneze în Insulă, însă a refuzat să le dea curs. Acum, când își dorește să plece, ofertele nu mai apar. De altfel, Dan Petrescu și-ar dori să preia un nou proiect de la zero și să-l crească pentru a avea mai multe șanse de succes.
„Când eram bine la Dinamo Moscova, am avut șansa să merg în Anglia la Crystal Palace, care era în Premier League, dar pe ultimul loc. După 11 meciuri aveau patru puncte. Apoi, am avut șapte oferte din Championship, dar mereu în timpul campionatului și erau echipe de pe locurile 13, 14, 15. Mi se părea aiurea să mă duc, să risc. Dacă nu reușești din prima, nu mai intri niciodată! Visul meu e să antrenez în Anglia, dar nu mă duc să stau o lună și să plec. Nu vreau să fiu pasager! Aș vrea să iau de la început un proiect și să văd dacă pot să antrenez și acolo”, a povestit Dan Petrescu.
Dan Petrescu n-ar spune nu echipei naționale
Potrivit spuselor sale, și echipa națională de fotbal a României, pe care era gata să o preia în trei rânduri, reprezintă o mare provocare pentru un tehnician de valoarea sa. El crede, însă, că actualul antrenor trebuie să rămână și să continue ceea ce a nceput aici, la echipa națională. Dan Petrescu îi găsește circumstanțe atenuante lui Edi Iordănescu, spunând că nu există magicieni care să facă lucrurile să meargă dintr-o dată, ca prin minune.
„Eu cred că acum s-a luat o decizie foarte bună cu menținerea lui Edi. E clar că rezultatele nu au fost cele care trebuie, dar nu există magicieni pe planeta asta. Nici eu dacă mergeam, nici Hagi, nu puteam să avem un impact rapid. Trebuie să avem puțină răbdare. Dacă n-ai răbdare cu antrenorul e foarte greu, mai ales la echipa națională. Acolo trebuie să ai un nucleu de jucători și să mergi pe el, să nu schimbi. Mergi pe un nucleu de jucători în care ai încredere. Așa făcea Anghel Iordănescu cu noi. Eram 13 jucători, pe restul nu prea îi băga. Avea un nucleu și mergea pe el”, a mai povstit Dan Petrescu.
Dan Petrecu a fost antrenor în șapte țări și a pregătit 13 echipe în cariera sa. El a antrenat Sportul Studențesc, Rapid București, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al-Arabi, ASA Târgu Mureș, Jiangsu Suning, Al-Nasr, CFR Cluj, Guizhou Hengfeng și Kayserispor, conformGSP.