Dorinel Munteanu: "Daum nu e omul compromisurilor.La el, cine greșește, plătește!"

Dorinel Munteanu: "Daum nu e omul compromisurilor.La el, cine greșește, plătește!"

Dorinel Munteanu, fost fotbalist român, a făcut câteva declaraţii după ce Christoph Daum a fost ales selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României.

"Neamţul", aşa cum i se mai spune lui Dorinel Munteanu, a fost practicantul lui Christoph Daum, atunci când a făcut şcoala de antrenori în Germania. 

Contactat de colegii de la www.lead.ro, Dorinel Munteanu a precizat că este foarte fericit că Daum va antrena echipa naţională şi că rezultatele vor fi pe măsură, mai ales că actualul selecţioner a fost la un pas de a antrena echipa naţională a Germaniei.

"Daum e un antrenor cu foarte mare experiență și cu rezultate indiscutabile. Faptul că nu a mai antrenat doi ani nu e o problemă. Sunt convins că, dacă i se va da timp, va avea rezultate. Nimeni nu poate garanta rezultatele, dar știu că va face treabă bună.", a declarat fostul antrenor al echipei de fotbal Astra Giurgiu. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Dorinel Munteanu a mai afirmat că este conştient că misiunea neamţului nu va fi una uşoară în România, dat fiind faptul că au apărut nenumărate critici cu privire la faptul că a fost ales selecţioner. 

"În primul rând, Daum nu e omul compromisurilor. E genul de om care face atmosferă foarte bună în vestiar, dar pe baza disciplinei. La el, cine greșește, plătește. Nu e omul care umblă după jucători să vadă dacă dorm sau nu dorm. La el, profesionalismul e totul. Dacă am stabilit că ne vedem la 11, nu există 11 și un minut. Se zice că, în fotbalul de azi, detaliile mărunte fac diferența. Aceste detalii contează nu doar în meciuri, ci și în pregătirea lor. Nu cred că Daum va veni aici să facă compromisuri.", a mai precizat fostul mijlocaş al "generaţiei de aur".

Munteanu a mai spus că este deschis unei colaborări cu Daum şi dacă i se va propune să-l ajute o va face în mod cert.