Ziarul pe care-l scoatem la Chișinău a reprezentat sprijinul concret pe care am crezut că trebuie să-l acordăm taberei integriștilor, celor care vor ca Moldova să intre în UE. Și să-i ajutăm să iasă din zona de influență rusească.

După primul tur de scrutin se părea că cel mai negru scenariu avea să se îndeplinească: granița Rusiei se muta pe Prut. Știrile care ne veneau de peste graniță erau destul de sumbre. Părea că mașinăria de propagandă rusească va impune o nouă soartă  Moldovei fără a trage nici un foc de armă.

Un scenariu tip Ucraina, fără separatiști și intervenții mascate, cu ajutorul celui mai democratic mod de a schimba soarta politică a unei națiuni: votul.

Nu ajuta la clarificarea situației nici schimbarea de autoritate de la Palatul Cotroceni. Fără un Traian Băsescu atent și implicat în procesul politic de integrare europeană al Republicii Moldova, Bucureștiul se bâlbâia în decizii. Victor Ponta avea alte probleme pe cap, iar Klaus Iohannis părea că nu înțelege semnificația alegerilor locale de peste Prut.

Mult mai ocupați să păstreze/schimbe guvernarea, partidele politice și instituțiile românești lăsau lucrurile să meargă în voia sorții. Și au mers!

Pro-rușii lui Renato Usatîi (Partidul Nostru) au câștigat 10 orașe reședință-raională, partidul lui Marian Lupu (PD) a luat 7 administrații,  PLDM lui Vlad Filat și Partidul Comunist din Republica Moldova, câte 4, rusofonii de la Ravnopravie tot 4, 3 la PL, 1 la PSRM, plus ceva independenți. Adică la nivelul administrației locale, ceea ce putem numi ca fiind un fel de Consilii Județene pe modelul românesc, partida pro-Putin domină.

Schimbarea de strategie a Moscovei prin crearea unor noi partide pro-ruse, în defavoarea sprijinului tradițional acordat comuniștilor a contat.

Deci lucrurile nu stau deloc în favoarea integriștilor. Nu au pierdut războiul, dar faptul că au câștigat bătălia de la Chișinău este mai mult meritul lui Dorin Chirtoacă și datorat aportului decisiv la moldovenilor din suburbii, cei care l-au susținut de fiecare dată, decât al vreunei strategii deștepte. În condițiile în care s-a produs o erodare semnificativă a suportului său electoral.

Este adevărat că o înfrângere a lui Dorin Chirtoacă la Chișinău ar fi fost catastrofală pentru tot ceea ce mai însemna speranță. O întoarcere cu 10 ani în urmă pentru procesul de integrare europeană însemna un salt uriaș pentru regimul de la Moscova. Iar implicațiile geostrategice erau uriașe. De aceea atitudinea pasivă a Bucureștiului a mirat.

Ca și când tancurile americane, a căror venire în România era anunțată ca fiind iminentă, urmau să consacre o nouă realitate politică în Republica Moldova. Din fericire, nu a fost așa.

Și de această dată, în Chișinău, au ieșit la vot tinerii.  Sau cum spunea directorul IMAS Chișinău, într-o analiză fără sentimentalisme: Victoria pentru candidatul Dorin Chirtoacă în 2011 şi 2015 a fost adusă de o mobilizare mai mare a celor din suburbii (ponderea lor din total voturi a urcat de la 17.8% în 2011 la 19.2% în 2015).

Este adevărat că entuziasmul la vot poate ține uneori loc de strategie, dar în cazul Republicii Moldova ar fi nevoie de ceva mai mult decât de noroc. Poate de mai multe investiții în cultură și educație, poate de mai mult interes…