Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis că forţele ruse au încercat să scoată trupele ucrainene din poziţiile ocupate în regiunea de frontieră Kursk din Rusia, dar a dat asigurări că forţele Kievului îşi menţin liniile ocupate până acum.
„În ceea ce priveşte operaţiunea din Kursk, Rusia a încercat să împingă poziţiile noastre, dar noi ne menţinem liniile”, a declarat Zelenskiy în mesajul său video de sâmbătă seara.
Ministerul rus al Apărării declarase vineri că forţele sale au recucerit două sate din regiunea de frontieră Kursk, unde trupele ucrainene au lansat o incursiune-surpriză în luna august, în ideea de a obliga Moscova să mute trupe din estul Ucrainei pentru a uşura presiunea asupra liniilor de front de acolo, după câştiguri teritoriale constante obţinute ruşi acolo în ultimele luni.
Volodimir Zelenski a vorbit despre condițiile dificile din Doneţk şi Zaporojie
În discursul său de sâmbătă seara, Zelenski a recunoscut că în regiunile Doneţk şi Zaporojie, parţial controlate de forţele ruse, „există condiţii foarte dificile, cu acţiuni inamice dure. Dar rezilienţa unităţilor noastre este crucială. Totul depinde de rezilienţa noastră”, a spus Zelenski.
Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri capturarea Ostrivske, un sat din apropierea oraşului Kurahove, o ţintă-cheie a Rusiei în regiunea Doneţk. Ucraina nu a recunoscut pierderea satului, însă bloggeri militari au relatat că forţele ruseşti au avansat în zonă.
Noi contracte de armament pentru Ucraina
Zelenski, care în această săptămână a fost într-un turneu-fulger prin principalele capitale europene partenere, le-a spus compatrioţilor că a obţinut noi contracte de armament pentru Ucraina, inclusiv în ceea ce priveşte producţia internă de armament.
„La fiecare vizită externă se discută întotdeauna despre investiţii în industria Ucrainei. Baza noastră industrială este capabilă să producă mult mai multe drone, mai multe obuze, mai multe echipamente militare decât permit capacităţile financiare ale ţării noastre. Dar, în acelaşi timp, există mulţi parteneri care, din motive obiective, nu pot contribui la furnizarea de arme: ei nu au propriile lor arme, dar ne pot ajuta cu finanţarea.
Unii parteneri au, de asemenea, tehnologii speciale care pot fi utilizate în Ucraina chiar acum - în apărare, în operaţiunile noastre active. Mulţumesc fiecărui partener al Ucrainei care a investit deja în industria noastră de apărare ucraineană. Am crescut deja semnificativ producţia de drone, în special, datorită acestor investiţii”, a explicat Zelenski.
El a spus că înFranţa, de pildă, a discutat despre un nou model de cooperare - crearea de facilităţi de producţie comune ucraineano-franceze în Ucraina. „Acest lucru este în curs de elaborare la nivelul ministerelor apărării. Modelul danez este deja în vigoare, când guvernele partenere atrag investiţii în producţia de armament, iar noi vedem noul model francez ca o oportunitate de a atrage investiţii în crearea de noi facilităţi de producţie. Aşteptăm cu nerăbdare acest rezultat pentru Ucraina şi este o sarcină personală pentru ministrul apărării şi ministrul industriilor strategice să se asigure că toate acordurile noastre sunt puse în aplicare”, a spus Zelenski.