"Donează sânge, fii erou"

"Donează sânge, fii erou"

IMPLICARE. Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti (SSMB) lansează o nouă ediţie a campaniei "Donează Sânge! Fii Erou" în perioada 3-7 noiembrie.

Scopul proiectului este să crească numărul de rezerve de sânge din spitalele din Capitală, dar şi numărul de donatori fideli. Cei care sunt dispuşi să „renunţe” la sânge pot veni între orele 9:00 şi 13:00, în Holul de Onoare al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”. Medicii vor efectua o serie de teste, iar, în cazul în care donatorul suferă de o boală transmisibilă, acesta va fi informat asupra stării lui de sănătate.