Donald Trump poate aduce pacea în Ucraina. Cu Ion Cristoiu, la podcastul „HAI, România!”. Video
- Adrian Lambru
- 15 iulie 2024, 18:43
Donald Trump este în centrul atenției. Toată lumea vorbește acum despre atentatul eșuat de ucidere la adresa sa din weekendul trecut, dar mai ales despre urmările pe care le vor avea toate cele întâmplate. Nu puțini sunt cei care spun că acest candidat la prezidențialele din Statele Unite va crește în sondaje și că, deja, victoria sa pentru fotoliul de la Casa Albă este una sigură. Iar pe mai departe, analiștii vorbesc deja despre ceea ce ar urma să facă, dă decidă Donald Trump în calitate de lider al Statelor Unite ale Americii.
Mai ales că acesta are o altă perspectivă față de actuala administrație în foarte multe privințe. Iar conflictul armat dintre Rusia și Ucraina pare, de departe, cel mai sensibil subiect. Anterior, Donald Trump declarase că, imediat după ce va deveni din nou președintele Statelor Unite, va încheia acest război ce ține deja de aproape doi ani și jumătate.
Donald Trump poate aduce pacea în Ucraina
Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost prezent în cadrul podcastului „Hai, România” din data de 15 iulie și a abordat această temă în discuția sa cu jurnalistul și istoricul Dan Andronic. În acest sens, Ion Cristoiu este de părere că Doanld Trump va reuși să facă ceea ce și-a propus în posibilitarea în care va ajunge din nou că conducă America. „În Ucraina s-a intrat într-o rutină. De aceea, trebuie să vină cineva să facă ceva să rezolve situația. Administrația Biden a încurajat această rutină. Pe ucraineni îi bombardau rușii, Biden le trimitea armament și asta s-a întâmplat de fiecare dată”.
Publicistul Cristoiu vorbește astfel despre acest fenomen, cum că în ceea ce privește Ucraina nu s-ar căuta nicidecum vreo soluție pentru a se ajunge la pace. Și că Occidentul și Uniunea Europeană ar dori doar ca Rusia să fie învinsă de ucraineni și că tot ceea ce ar face acum ar fi ca starea din prezent să se prelungească pe o perioadă foarte lungă de timp. „Nu se vine cu nicio inițiativă”, declară Ion Cristoiu.
„Donald Trump este un președinte american în mandatul căruia nu a izbucnit niciun conflict, trebuie să acceptăm asta. Ba chiar el a încercat să stingă unele dintre ele la acea vreme sau potențiale conflicte. De partea cealaltă, în ceea ce privește Administrația Biden și Uniunea Europeană, nu prea zice nimeni nimic în legătură cu oprirea războiului, toți vor să-l continuă până învinge Ucraina”, subliniază publicistul în cadrul podcastului „Hai, România”.
„Afacerea Ucraina” aduce SUA pe pierdere
De aceea, el adaugă faptul că va fi de urmărit de aproape ceea ce va face Trump în legătură cu acest război dacă va ajunge din nou președinte. De asemenea, chiar și direcția NATO, tot în această privință, ar putea să se schimbe într-un astfel de scenariu. De amintit declarațiile lui Donald Trump atunci când spunea că nu vede o mișcare corectă de a apăra o țară membră a Alianței dacă aceasta nu-și plătește contribuțiile. „Asta pentru că el gândește și acționează ca un de afaceri”, este de părere Ion Cristoiu.
„El asta este, un om de afaceri. S-a observat asta în felul cum vede el relația dintre Statele Unite și Ucraina de la momentul de față. A spus mereu că Volodimir Zelenski (președintele ucrainean - n.r.) vine în SUA, pleacă cu câteva miliarde de dolari. Când ajunge înapoi la Kiev, spune că mai vrea. Și el, obișnuit să facă bani, vede că țara sa doar pierde, nu-i iese nimic din această afacerer”, spune scriitorul.