Trump, criticat de Băsescu: Dacă mai are puțin respect pentru țara lui, ar trebui să înceteze imediat ostilitățile

Trump, criticat de Băsescu: Dacă mai are puțin respect pentru țara lui, ar trebui să înceteze imediat ostilitățileSursa foto: Captură video

Fostul președinte, Traian Băsescu, consideră că România nu își poate permite să ignore relația strategică cu Statele Unite, pe care le vede drept garant al securității în Europa, dar, în același timp, spune că țara trebuie să își păstreze autonomia în luarea deciziilor. „Avem scutul de la Deveselu, care e o armă defensivă, o armă de apărare”, a spus acesta, la un post TV.

Băsescu: „Avem dreptul să judecăm puțin altfel decât alte state ale Uniunii Europene sau ale NATO”

Fostul președinte a declarat că România nu își poate permite să ignore relația strategică cu Statele Unite, pe care le consideră garantul securității în Europa. Cu toate acestea, el a explicat că România se află într-o poziție diferită față de alte state europene, deoarece are pe teritoriul său doar capacități defensive, precum scutul antirachetă de la Deveselu, spre deosebire de țările care dețin armament nuclear.

„În timp ce alte state au focoase nucleare, deci arme ofensive pe teritoriul lor, noi avem arme defensive. Avem scutul de la Deveselu, care e o armă defensivă, o armă de apărare. Deci cred că avem dreptul să judecăm puțin altfel decât alte state ale Uniunii Europene sau ale NATO”, a explicat Băsescu.

Deveselu

Deveselu. Sursa foto: wikipedia

În opinia fostului președinte, comparațiile cu Polonia sau alte state apropiate de administrația Trump trebuie nuanțate, deoarece contextul strategic este diferit. România nu a fost solicitată pentru misiuni militare majore, iar deciziile de acest tip trebuie analizate în funcție de capacitățile reale și cadrul legal intern.

Președintele american, criticat de Băsescu

Băsescu a fost, de altfel, critic la adresa lui Donald Trump, în special în ceea ce privește modul în care abordează conflictele internaționale și raportarea la regulile democratice. Fostul șef de stat a avertizat că o eventuală intervenție militară a SUA în Iran ar fi riscantă și ar putea avea consecințe grave.

„E discutabil cât de repede vrea să plece, dar putea să fie tot o minciună pe care o propagă. Am văzut și un filmuleț de intoxicare care ne arată exact unde vor debarca trupele și o doamnă dintr-un bordel care spune că, dansatoare fiind, a aflat de la militarii care vor debarca… deci este un filmuleț de intoxicare pentru publicul larg în mod cert. Deci eu cred că Donald Trump, dacă mai are puțin respect pentru țara lui, ar trebui să înceteze imediat ostilitățile, să nu încerce o dezastruoasă debarcare a trupelor terestre în teritoriul iranian, pentru că are puține șanse să reușească”, a explicat acesta.

Fostul președinte a sugerat, în mod ironic, că SUA ar putea revendica victoria pentru a justifica o retragere din conflict.

Donald Trump

Donald Trump / sursa foto: captură video

„Ok, ne spune, îl credem, îi promitem domnului Trump că îl credem, ce ne spune? Că a câștigat, că a distrus flota militară iraniană, că a distrus aviația, că a distrus 10.000 de biective bombardate și așa. Îl credem, numai să plece! Pentru că în felul ăsta se pot crea condiții de negociere cu Iran, inclusiv pentru eliminarea acelui risc extraordinar pe care îl reprezintă îmbogătirea uranului și realizarea bombelor atomice”, a spus acesta.

„În țările europene nu funcționează chestiunea cu fac ce vreau”

Băsescu a afirmat că Trump nu înțelege modul în care funcționează democrațiile europene, unde deciziile militare trebuie aprobate de parlamentele statelor membre. El a explicat că statele europene nu pot trimite trupe în afara teritoriului fără aprobarea legislativă, ceea ce le limitează capacitatea de a răspunde rapid unor solicitări externe.

„Domnul Trump nu înțelege că țările Uniunii Europene, care sunt și membre NATO, au nevoie de aprobarea Parlamentelor ca să trimită trupe în afara teritoriului. El crede că e ca la el care spune eu nu am lege, pe mine nu mă interesează legea internațională, nu mă interesează nimic, eu fac ce vreau. În țările europene nu funcționează chestiunea cu fac ce vreau, ca dovadă că dânsul face ce vrea și împotriva hotărârilor judecătorești. În Europa nu poți să faci așa ceva”, a mai spus acesta.

9
1