Marian Munteanu a reintrat în prim-planul opiniei publice odată cu anunţarea candidaturii sale pentru Primăria Capitalei, din partea PNL. Capitalul lui de imagine provine de la tragicele evenimente din 1990, din centrul Bucureştiului, când Marian Munteanu a fost figura marcantă a Mineriadei. Una dintre poveştile care au stârnit vâlvă în legătură cu acele întâmplări de tristă amintire, este legată de un miner care a încercat să-l decapiteze pe Marian Munteanu.

În 2005, jurnalistul Liviu Iolu publica pentru Evenimentul Zilei interviul “Cum a vrut minerul Domokoş să-i taie capul lui Marian Munteanu”. În rândurile de mai jos, redăm integral mărturiile celui care poate deveni noul primar al Capitalei şi care în 1990 a fost la un pas de moarte din cauza bătăilor primite de la minerii dezlănţuiţi:

“Minerul. Ortacul din Petrosani a facut opt ani de puscarie pentru ca a incercat sa-i taie capul lui Marian Munteanu in 14 iunie 1990. El sustine ca a fost inchis pe nedrept

In 1990, Denes Domokos avea 28 de ani de munca grea in mina, „la front", unde se sparge piatra si se-ntareste bratul. Fara secure n-avea ce sa caute in mina, o purta cu el asa cum isi punea casca pe cap. In 1990 a iesit din sut si, cu ultima garnitura de tren plecata din Petrosani, a ajuns cu alte sute de mineri in Bucuresti.

In Piata Universitatii avea cu el si securea, si lampasul, si metanometrul - echipamentul regulamentar. Securea din mana lui Denes Domokos, a hotarat justitia, era cat pe ce sa-i reteze capul lui Marian Munteanu. Minerul a fost inchis opt ani pentru tentativa de omor si a devenit, astfel, singurul ortac condamnat pentru mineriada din iunie 1990.

EVZ: Cum va amintiti scena pentru care ati fost condamnat?

Denes Domokos: Pai, distanta dintre mine si Marian Munteanu era cam de cinci-sase metri. Cum pot sa-l apuc de par si sa-i pun capul jos? Pai, cu atata lume care a fost acolo, se poate asa ceva? Ca, daca e cum spune martorul, ca eram deja cu securea ridicata sa-i iau gatul, mai apuca sa prinda el securea - securisca, „bardul" cu care lucram in subteran -, daca a spus adevarul? Daca era sa pun mana pe el, asa cum s-a zis, suta la suta nu mai era cine sa prinda securea.

Dar eu eram la distanta de cinci-sase metri. Atunci cum era sa-i pun eu mana pe cap? Pai, am avut coada de secure de sase metri? Ca era o securisca numai atata de mare (arata cu palmele o distanta de 30 de cm - n.r.) cu care facem cozi de ciocan, cozi de lopata... Eu spun ca, pur si simplu, am facut puscarie nevinovat.

Iti spun eu ca toata treaba a fost pentru guvern, al lui Diaconescu, ca trebuia sa fie arestat cineva dintre mineri. Totul a fost minciuna.

EVZ: Dar il stiati pe Marian Munteanu, l-ati vazut la televizor?

Denes Domokos: Nu-l stiam, numai ca am vazut un student cu barba, dar cine-i el eu nu stiam. Cand a venit si l-a aruncat acolo in fantana, ca era o gramada din sase-sapte oameni acolo, eu eram la distanta mai mare. Erau loviti deja, unii erau cu mana, altii cu picioarele... Erau in fantana aruncati si a venit Salvarea, i-a pus in masina si a plecat.

 

EVZ: S-a spus la proces ca, daca duceati acasa capul lui Marian Munteanu, primeati o sticla de tuica de la sotia dumneavoastra...

Denes Domokos: Valica Rusu a declarat acolo ca a intrebat-o pe nevasta mea pe strada: „Doamna, daca aducea acasa capul lui Marian Munteanu, ce faceati cu el?".

El nici n-a vorbit cu nevasta, nici nu stie cum arata. Si a zis ca daca-i duceam capul lui Marian Munteanu acasa imi dadea un kil de palinca. E minciuna pur si simplu, nu inteleg, ca a vrut sa o sape si pe nevasta-mea.

Nu stiu ce are el cu mine, ca eu nu m-am certat cu el niciodata. Doar, poate, pentru ca nu m-am dus la el la cabana sa lucrez, dupa ce am iesit la pensie.

EVZ: Cum ati ajuns in Piata Universitatii?

Denes Domokos: M-au luat fortat din Valea Jiului. Unii au luat si bataie ca n-au vrut sa mearga la Bucuresti. Tot minerii din Petrosani i-au batut. Dar daca nu punea garnitura de tren, minerii nu plecau din Valea Jiului. Cine-i respectivul care le-a pus?

EVZ: Ati venit la Bucuresti asa cum erati imbracat la lucru, in mina?

Denes Domokos: Exact, minereste am venit. Am iesit din subteran cu metanometru, securisca, lamelele pe care le aveam in geanta, masca, lampa... asta a fost echipamentul.

Atunci ne-a scos afara din subteran pentru ca venise o masina de la Mina Livezeni cu alti mineri si erau sa ne ia la bataie, ca de ce nu iesim afara din subteran ca sa mergem la Bucuresti. Am iesit din sut si am plecat cu a treia garnitura de tren, asta stiu sigur, ca erau 20 de vagoane. Garnitura era pregatita acolo, da’ de cine eu nu pot sa spun, ca nu stiu.

EVZ: Stiti ca aveti interdictie de a intra in Bucuresti?

Denes Domokos: Am interdictie cinci ani. Dar nu stiu pentru ce. Eu n-am treaba cu nimeni, dar acum daca ma duc acolo trebuie sa vina politia cu mine. Asta e tara dezordonata, nu inteleg de ce n-au dat ei interdictie sa ma duc in strainatate, dar m-au oprit sa merg la Bucuresti. Parca suntem la jungla.

Ce baza, ce motiv? Daca eram un pericol, ma interzicea sa merg la Targu-Mures, unde m-am nascut, nu doar la Bucuresti. Nu pot sa-i inteleg pe treaba asta deloc. Ce baza, ce motiv?

EVZ: Ati fost condamnat la opt ani de inchisoare pentru tentativa de omor. Ati facut doar cinci?

Denes Domokos: Eu nu doresc la nimeni sa ajunga acolo. Am fost la Bucuresti doi ani, si ultimii trei la Deva. Dar eu nu stiu de ce nu cauta sa afle adevarul prima data de la guvern. Domnule, stai putin, cine-a pus garnitura de tren? Ministrul transporturilor cu cutare, cu cutare... Asta trebuie cautat prima data. Nu sa incepem de jos, incepem de sus intai, asa trebuie cautat.

EVZ: Cu ce fel de condamnati ati stat in celula?

Denes Domokos: Toate felurile erau. Cu recidivistii... amestecati. Numai criminalii erau separati. In rest, cu totii: cu furturi, cu batai, cu scandaluri. Eram trei-patru pe pat. La doua paturi eram patru.

EVZ: V-au dat viata peste cap?

Denes Domokos: Da’ si normal ca mi-au dat viata peste cap. Vorbesc de familie acuma: nevasta nici un venit, bolnava, fata la facultate, au trait cum au putut. Pensia taiata...

In Vargata, Targu-Mures, mi-au murit toti. Mai am doi baieti. Unul e sofer si unul tot miner, sudor, aici la Livezeni.

EVZ: Se compara detentia cu munca in mina?

Denes Domokos: Nu se compara. E mult mai bine in mina. Acolo, in inchisoare, te distrugi fizic total. Dupa ce am iesit, mi-a fost foarte greu.

Drumul lui Domokos

„Cand am ajuns in Gara de Nord, nu stiu ce ora era exact. Am plecat din gara coordonati, toti in grup. Si acolo, la Palat, domnul Iliescu a iesit la balcon si a spus „mergeti baieti acolo, ca se devasteaza". Cand am ajuns acolo, era lumea-lumea, nu mai eram doar noi, minerii din Valea Jiului, erau din toata tara. Daca jumatate n-a fost bucuresteni, n-a fost nimeni.

Ne uitam ca „uite, au cizme noi, salopeta noua". Spun precis ca aia, jumatate, n-a fost mineri, a fost bucuresteni care a imbracat salopeta, care a zis ca „hai, ca avem acum ocazia sa batem pe care cum nimerim"", precizeaza Denes Domokos.

Martorul

Valica Rusu a fost unul dintre cei cinci martori care au povestit procurorilor scena in care studentii au fost aruncati in fantana de la Arhitectura si a confirmat faptul ca Domokos este cel care a incercat sa-l ucida pe Marian Munteanu. „Eu l-am oprit, l-am prins de mana, ca deja indrepta securea catre el ca sa-i taie gatul.

Fiind vecin cu mine, dupa ce l-au condamnat, el tot spunea ca din cauza mea a facut puscarie. Eu spun ca l-am oprit ca sa nu faca o prostie", precizeaza Rusu.

Rusu mai povesteste cum in fantana arteziana erau peste zece tineri batuti, iar „Domokos a sarit acolo si l-a prins de par pe Munteanu. Denes era pus in genunchi si cu mana cealalta indrepta securea sa-i taie gatul. L-am oprit, i-am zis: „Mai, omule... ce faci?". Si m-a ascultat, ca lucrase candva la Mina Aninoasa, unde eu eram in conducere".

Rusu locuieste in Petrosani, la doar cateva blocuri distanta de apartamentul lui Denes Domokos.

 

 

Mineriada iunie ‘90: Victima

Munteanu: „Mort, as fi fost mult mai util"

Studentul. A fost in fruntea manifestantilor din Piata Universitatii, motiv pentru care s-a aflat foarte aproape de moarte. Fostul lider l-a iertat pe cel care a vrut sa-l decapiteze

Minerii au sosit in Bucuresti cu o imagine foarte clara despre cei care „devasteaza" Piata Universitatii. Si au inceput sa-i caute dupa o schita- portret facuta la repezeala: „Student, barbos si drogat". Studentul barbos cel mai vizibil in iunie 1990 a fost Marian Munteanu, care a vorbit zile in sir din balconul de la Arhitectura.

Figura lui a fost retinuta de mineri, si pe 4 iunie a fost gasit de acestia in subsolurile Universitatii. A fost batut si era cat pe ce sa-si piarda capul, la propriu, sub securea lui Denes Domokos.

EVZ: In prezentarea de pe site-ul dumneavoastra este scris: „In 1990 am fost agresat grav, pe punctul de a fi ucis, de fortele guvernamentale". Nu este vorba despre mineri, de fapt?

Marian Munteanu: Minerii nu au venit pe jos de la Petrosani. Ei au venit cu trenurile, au fost dirijati, coordonati, au primit sprijin logistic, ca sa spun asa. Repetatele lor incursiuni nu puteau fi organizate doar de liderii lor, si cred ca nimeni nu poate crede ca nu stiu ce lider din fundul Vaii Jiului putea sa „opereze" atat de eficient in Bucuresti.

Totul indica prezenta activa a unor elemente din zona guvernamentala care au avut o participare. Eu nu imi permit sa acuz pe nimeni, caci nu sunt organ de ancheta penala. Dar nu pot sa nu constat ca, desi s-au filmat foarte multe lucruri, de 15 ani nu a fost nimeni sanctionat - inclusiv pentru 13 iunie - sau macar sa fie chemat sa dea explicatii pentru cele intamplate.

EVZ: A fost un miner condamnat, iar altul este inca judecat.

Marian Munteanu: L-au condamnat pe nefericitul acela, Denes Domokos, care a incercat sa-mi taie capul. Asta fiindca, intr-adevar, era un caz flagrant, mai simplu de demonstrat: tentativa de omor. Sigur ca este vinovat, caci nimeni nu are dreptul sa dea cu toporul in cap semenilor sai. Dar eu nu am facut plangere impotriva lui. N-am facut plangere impotriva nimanui.

Nici nu puteam sa identific faptasii. Au navalit multi in cladirea Universitatii, era intuneric, cu lampasele alea in ochi... Nu puteam sa-mi asum raspunderea ca l-am recunoscut pe Domokos si ca mi-a dat cu toporul. Habar n-am, putea sa fie oricine. Nu aveam calitate de martor activ, eram doar victima. Am atestat ca am luat topoarele si atat.

EVZ: V-au aruncat in fantana arteziana de la Arhitectura. Va mai amintiti ceva din acele momente?

Marian Munteanu: Foarte vag. Ma loveau continuu... Stiu asta de la colegii mei, caci la un moment dat mi-am pierdut cunostinta. Se pare ca am fost aproape in moarte clinica... eram inert, nu mai aveam puls, ceea ce m-a si salvat, de fapt. Au oprit loviturile crezand ca am murit. De-acolo m-au pus intr-o masina, probabil sa ma duca la morga, iar raportul medical a plecat la guvern.

Sunt consemnate declaratii ale unor membri ai executivului care fusesera informati ca as fi murit. Si mamei mele i-au comunicat acelasi lucru, dar dansa nu a crezut. Mamele simt lucrurile astea... Abia pe drum, in masina, mi-am revenit. Banuiesc ca soferul a realizat ca sunt viu: gemeam, ma miscam... Si asa am ajuns la Spitalul de Urgenta. De-acolo a intervenit presa.

EVZ: De ce nu v-ar fi vrut in viata?

Marian Munteanu: Aici a fost toata defectiunea. Probabil ca mort as fi fost foarte util anumitor scenarii. In primul rand, nu as fi putut sa ma apar si ei ar fi putut spune orice...

In dosarul intocmit, procurorul Dinu - intre timp a murit, saracul - pretindea ca as fi avut asupra mea acte „secrete", o geanta cu buletine, arme, filme de la SRI si alte aberatii. Era chiar si o poza cu un tip barbos aflat in „actiune". Tipul semana vag cu mine si cine si-ar mai fi pierdut timpul cu verificari daca as fi fost mort? Dar asa, au trebuit sa faca ancheta ca la carte.

Desi am stat in inchisoare, procurorii militari care au preluat dosarul au stabilit adevarul, spre onoarea lor. Evident, nu atacasem nici un minister, ba chiar indemnasem la nonviolenta.

EVZ: Dupa 1990 ati fost vreodata in Valea Jiului?

Marian Munteanu: Da, sigur, eu n-am nici o problema cu oamenii aceia. Le respect munca si greutatile prin care trec. In '91 au venit si m-au cautat, cand au protestat ei impotriva guvernului. M-au chemat cativa care mi-au spus: „Domnu’ Marian, noi am fost si v-am batut anu’ trecut". Le-am zis: „Si va pare bine, mai, fratilor?". „Nu, iertati-ne, ca am gresit. Am fost mintiti", mi-au spus.

Si le-am zis atunci sa plece acasa, sa nu mai comita violente, pentru ca ei vor plati pana la urma si vor deveni, si ei, victime ale mineriadelor. Si viata a demonstrat ca, pana la urma, cei care au avut de suferit cel mai mult de pe urma acelor evenimente au fost ei, minerii.

Unde sunt ei acum? I-au dizolvat, multe mine au fost inchise, asupra lor cade o povara a unei rusini ca au fost partasi la o nenorocire.

EVZ: Il considerati o victima chiar si pe Denes Domokos?

Marian Munteanu: Dar cum sa nu fie o victima? Omul acela a fost manipulat. Sigur ca are o raspundere, ca - oricat te-ar manipula cineva - nimeni nu te poate obliga sa iei la palme pe cineva. Dar exista circumstante atenuante: minerii sunt oameni simpli, striviti informational de un urias mecanism de propaganda...

Cred ca multi mineri au venit animati de sentimentul ca fac ceva foarte bun pentru tara si ca sunt un fel de eroi. Li s-au dat ziare in care scria: „Tara e in pericol, bandele fasciste legionare ataca guvernul, democratia e in pericol" etc. Cum sa fiu suparat pe ei, domnule! Imi pare rau pentru ei. Presedintele le-a multumit, guvernul le-a acordat tot sprijinul.

EVZ: Ati spus, in 1990, ca vom sti adevarul despre mineriada dupa 15 ani. Il stim?

Marian Munteanu: Cel putin din punct de vedere moral, il stim. Este o responsabilitate a guvernului. Eventualele aspecte juridico-penale vor fi stabilite de organele in drept. Eu nu stiu, concret, ce ordine a dat Petre Roman. Dar vreau sa stiu si eu, si n-am aflat, dupa 15 ani, ce masuri au fost luate ca sa fie preintampinat sau macar sa fie oprit acest carnagiu.

De vreme ce a fost filmat de ziaristi, asta inseamna ca guvernul era neinformat? Povestea cu „lipsa de informatii e neverosimila". De ce n-au aparut dansii imediat sa spuna: „Frati mineri, va multumim ca vreti sa ne ajutati, dar hai sa mergem frumos acasa". Dar nu, doua zile intregi, batalioanele de asalt au fost lasate sa bata oamenii prin Bucuresti, umilind un oras intreg.

Si, de asemenea, ce a facut guvernul dupa evenimente pentru a-i pedepsi pe vinovati? Au fost filmati sute de oameni lovind si distrugand, inclusiv pe 13 iunie, dar aproape nimeni nu a fost tras la raspundere. Oare de ce? Nu este vorba de o raspundere morala si manageriala a puterii?

EVZ: Nu vreti sa punctati dumneavoastra vinovatii de-atunci?

Marian Munteanu: Eu nu pun sentinte si nici nu cultiv atitudini resentimentare, de nici un fel. Poate ca justitia va identifica anumite vinovatii, dar razbunarile nu ma intereseaza. Oricum, Dumnezeu sigur ii va identifica cu o mare precizie pe cei responsabili.

EVZ: Cat stim pana la urma din adevarul despre acele evenimente?

Marian Munteanu: Lucrurile sunt mai limpezi astazi cu privire la felul in care autoritatile de-atunci au intervenit in viata publica. Multa vreme demonstratia a fost prezentata deformat. Singura televiziune de atunci, TVR, si majoritatea cotidienelor obediente puterii prezentau nedrept si negativ desfasurarea demonstratiei, in tiraje fabuloase.

Va reamintesc ca minerii au primit, pe 14 iunie, cateva mii de exemplare ale unui ziar care prezenta un Bucuresti aflat, chipurile, in razboi, in care forte tenebroase sunt gata-gata sa distruga statul de drept. Asa-zisul „reportaj" era nesemnat, dar nu putem pretinde minerilor fineturi de lectura.

Mesajele acestea au provocat neliniste si chiar spaima, sentimentul indus fiind cel al unui mare pericol, ceea ce i-a impins pe unii sa actioneze pentru „a salva" statul si democratia. Manipularea a reusit, din pacate, in cazul minerilor.

„Munteanu legionar, vinde armament"

Ion Iliescu a spus atunci ca au fost gasite arme, saci cu prafuri halucinogene la cei care manifestau. Si minerii spuneau ca au gasit armament si ca sunt legionari in Piata Universitatii: „S-au tot repetat lucrurile astea de-a lungul a 15 ani, la adresa multora.

A fost o insistenta reluare subliminala a acelor deja prafuite dezinformari. Este o anume strategie aici: Piata Universitatii- „legionari"- „armament"- „dolari"- „Securitate"... Dau doar un mic exemplu. Trec doi-trei ani, Marian Munteanu e iar „legionar, extremist". Mai trec alti trei-patru ani, Munteanu e „afacerist-securist", „vinde armament" si tot asa... Timpul a dovedit ca sunt niste minciuni".

„Politica bazata pe dezinformare"

Marian Munteanu vorbeste despre ce a urmarit regimul politic prin aducerea minerilor: „Scopul a fost de a mentine o anumita directie politica sau de a favoriza anumite directii politice. Depinde cine a lansat dezinformarile respective. Lupta politica se bazeaza in mare masura si pe dezinformare. Asta s-a incercat. Il atacam pe Marian Munteanu, atacam Piata Universitatii, atacam un fenomen.

Eu nu contam, nu eu eram important. Si azi se mai strecoara dezinformari, dar atunci era o politica masiva, de o agresivitate incredibila, care a generat o stare de ura, de invrajbire. Cei care s-au facut responsabili de acest terorism psihologic au lovit profund in fiinta societatii noastre.”