EXCLUSIV EVZ. Producătorul lungmetrajului "Gomorra" a explicat pentru EVZ de ce nu a primit ameninţări cu moartea din partea Camorrei şi ce îşi doreşte să filmeze în România.

Producătorul Domenico Procacci deţine o filmografie de aproape 100 de titluri. Lungmetrajele în care se implică pot fi văzute la Cannes, ca "Gomorra" (Marele premiu al juriului) de Matteo Garrone, bazată pe cartea omonimă a lui Roberto Saviano şi, cel mai recent, "Habemus Papam", de Nanni Moretti, la Veneţia, ca "Velocità massima", de Daniele Vicari şi la Berlin, ca "The Forgiveness of Blood" de Joshua Marston. Procacci are o nominalizare la BAFTA şi patru premii David di Donatello. Deţine propria companie de producţie şi distribuţie, Fandango, care a distribuit în Italia şi lungmetrajul "Francesca" de Bobby Păunescu. Celebrul producător a vorbit pentru EVZ despre ce lungmetraj intenţionează să filmeze în România, despre cum iese la restaurant cu bodyguarzi când ia masa cu Roberto Saviano şi despre motivele pentru care s-a implicat în scurtmetrajul Ioanei Uricaru, "Stopover" (selectat la Sundance). Evenimentul zilei: Pentru ce proiect aţi venit să faceţi prospecţii în România? Domenico Procacci: Vrem să filmăm aici un lungmetraj a cărui acţiune se petrece în Genova şi al cărui subiect îl constituie evenimentele din 2001 de la întâlnirea G8. Titlul complet al filmului este "Diaz. Nu curăţaţi această pată de sânge", căci asta a fost scris pe peretele şcolii după incidentul din ultima noapte a meeting-ului G8, din noaptea de 21 către 22 iulie. A avut loc un masacru acolo de care a fost vinovată poliţia. Filmul va încerca să descopere de ce s-au petrecut lucrurile cum s-au petrecut şi cine ce a făcut. În Italia procesul cauzat de acest masacru se întinde deja pe ani buni şi acum se apropie de sfârşit.

Cine va regiza "Diaz. Nu curăţaţi această pată de sânge"? Daniele Vicari. Eu am produs toate cele trei lungmetraje regizate de el. Primul, "Velocità massima", a participat la competiţia festivalului de la Veneţia, a câştigat trei premii acolo şi numeroase alte distincţii. Vicari este un cineast foarte respectat în Italia şi mi se pare persoana potrivită pentru acest proiect.

Ce scene veţi filma aici? Încă discutăm pe această temă. În Italia este un proiect greu de finanţat. Ceea ce încerc să fac acum este să strâng bani din alte ţări şi să îl filmez în mai multe ţări. Am o relaţie foarte bună cu Bobby Păunescu, iar el s-a arătat interesat de proiect. Deocamdată discutăm în ce măsură va fi implicat. Una dintre opţiuni este să filmăm în parte aici. Trebuie să construim decoruri, strada şi şcoala, chiar dacă filmăm aici, în România sau în Germania.

Nu din cauza problemelor nu putem filma în Italia, ci pentru că e dificil de filmat clădirea şcolii Armando Diaz. E o şcoală, se ţin cursuri acolo. Strada pe care au avut loc ciocnirile e mereu plină de pietoni. Nu cred că ne-ar pune cineva beţe în roate, dar ar fi extrem de greu din punct de vedere logistic. Nu e un proiect pentru care să obţii uşor finanţare în Italia, dar nici "Gomorra" nu a fost.

În şcoala aceea se aflau 93 de oameni din diferite ţări: Franţa, Germania, Spania. Nu mai ţin minte dacă era şi cineva din România. Aşa că privesc "Diaz. Nu curăţaţi această pată de sânge" mai degrabă ca pe un proiect internaţional, european, decât ca un film italian. Parte va fi vorbit în germană, parte în engleză, şi parte în franceză. Bine, limba predominantă va fi italiana, pentru că aceasta este naţia din care fac parte cele mai multe personaje.

Cum aţi comunicat cu Roberto Saviano în timp ce lucraţi la "Gomorra"? Saviano a început să aibă nevoie de protecţie permanentă în timp ce scria scenariul, nu înainte de asta. Dar chiar şi după premiera filmului, chiar şi acum, comunicăm, ne vedem şi vorbim. Când vine la noi la birou (al companiei Fandango – n.r.), are cu el o echipă de şase bodyguarzi, care vin cu noi la restaurant şi se plasează între masa noastră şi ieşire. Nu e plăcut, dar te obişnuieşti cu asta. Iar Roberto s-a obişnuit, trăieşte aşa de ani buni.

PREZENŢĂ. Directorul editorial Claudiu Şerban şi producătorul Domenico Procacci, în redacţia „Evenimentului zilei” Foto: Codrin Prisecaru

Dv. şi regizorul Matteo Garrone aţi primit ameninţări cu moartea? Nu, nici eu, nici el. Motivul este că în filmul "Gomorra" nu am dat nume. În cartea lui Roberto Saviano există nume, ba, mai mult, a menţionat şi mai multe în declaraţiile lui de după lansarea cărţii şi premiera lungmetrajului. Nici eu, nici regizorul nu am avut probleme din cauza filmului.

Credeţi că Saviano va trebui să fie înconjurat de bodyguarzi până la sfârşitul vieţii lui? Au existat persoane care au considerat că pericolul a trecut şi au renunţat la protecţie. Şi apoi au fost omorâte. Nu ştii niciodată cu Camorra. Mafia nu are memorie scurtă, mafioţii nu uită de obicei. Ce face Roberto Saviano în Italia este minunat, el dă o mână de ajutor în lupta împotriva mafiei şi a corupţiei, dar victoria completă este încă un vis.

Participaţi cu două filme la Berlinală şi majoritatea celor pe care le-aţi produs au fost selectate în festivaluri de listă A. Care e secretul? Da, am avut câteva filme selectate, dar nu toate. Nu există nici un secret, aleg proiectele care îmi plac. O vreme, toate alegerile mele au fost bune în termeni de participare la festivaluri, dar nu în termeni de public. Aşa că multe din filmele mele primeau cronici elogioase şi participau la competiţii internaţionale, dar cu greu le găseai spectatori. Uneori - şi "Gomorra" este un bun exemplu în acest sens – există acele filme pe care le adoră criticii, au parte de premii şi îşi găsesc şi public. Atunci cred că am făcut o treabă bună. Să faci filme pentru o nişă... Am făcut asta de câteva ori şi o voi face în continuare. Dar când acea nişă se lărgeşte şi încetează să fie o nişă fără ca să tu îţi fi compromis calitatea muncii... Ăsta este scopul meu. Nu înseamnă să faci decizii comerciale înainte, ci să respecţi integritatea a ceea ce faci, dar să găseşti o cale de a face acel film accesibil unui public cât mai mare fără a-l compromite.

Asta aţi făcut cu "Qualunquemente", filmul despre un politician care aduce bine cu Silvio Berlusconi? Acolo a fost mai uşor, era vorba despre o comedie. În afara Italiei, "Qualunquemente" este văzut ca un film anti-Berlusconi. Dar atunci când scenariştii au trecut la treabă şi au scris partiturile personajelor, nu la Berlusconi s-au gândit, ci la cum trebuie să fie un om politic: cât de arogant, de lipsit de orice valoare, de misogin. Cât de rău poate fi un politician italian din sud, dar aici nu este vorba despre nord sau sud. Evident, având în vedere ce se întâmplă acum în Italia în jurul lui Berlusconi, e imposibil ca cineva să nu vadă asemănarea dintre personajul nostru şi premier. Dar el a făcut tot ce i-a stat în putinţă să îl depăşească pe personajul nostru.

Ştiţi cumva dacă Berlusconi a văzut "Qualunquemente"? Nu, nu ştiu. În momentul în care cineva spune pe faţă "Nu, nu semăn cu acel personaj", se acuză implicit. (Râde). Nu spunem că acel personaj arată ca un politician anume. Deocamdată, nu s-a identificat nici unul cu el. Până la ora actuală, "Qualunquemente" a obţinut 15 milioane de euro din încasări, adică a fost văzut de trei milioane de spectatori. Foarte mulţi au văzut asemănările cu Berlusconi şi cronicarii de film le-au scos în evidenţă. Chiar dacă în Italia se ştie că partitura acestui personaj a fost scrisă cu mulţi ani în urmă, în prezent similitudinile sunt izbitoare.

Cum alegeţi regizorii cu care colaboraţi? În cazul filmului "Diaz. Nu curăţaţi această pată de sânge", am discutat cu Daniele, i-am spus că vreau să fac un film despre masacru, iar el – care lucra la un alt proiect - mi-a răspuns că ar fi încântat să îl regizeze, aşa că am lucrat împreună de la bun început. În cazul lui Matteo Garrone, noi aveam drepturile asupra cărţii şi aveam nevoie de un autor, de cineva care să reinventeze materialul şi să îl respecte totodată, iar Matteo era alegerea ideală. Cât despre "La passione", regizorul Carlo Mazzacurati a venit la mine cu acel proiect. De multe ori, se întâmplă asta, să îmi aducă regizorii proiecte, unele la care se gândesc, altele la care lucrează deja sau le place foarte mult o carte şi vor să realizeze ecranizarea. Sau discutăm, cădem de acord că vrem să colaborăm şi căutăm împreună un proiect. Sau compania mea abordează un regizor cu cu cuvintele "Uite, avem acest proiect. Te interesează?".

De obicei alegeţi subiecte grele – mafia, Berlusconi, un masacru. De ce v-aţi implicat în "Stopover"? Mi-a plăcut scenariul scurtmetrajului, o ştiam pe Monica Bârlădeanu din "Francesca" şi mi se pare o actriţă excelentă. Nu ştiam prea multe despre regizoarea Ioana Uricaru, dar voiau să filmeze în Italia, iar mie mi s-a părut interesant. Am vrut să mă implic în acest proiect din aceleaşi motive pentru care am distribuit "Francesca" în Italia. Există atâtea prejudecăţi... Peste tot în lume, dar mai ales în Italia zilelor noastre. Cred că este bine să vorbeşti despre aceste subiecte şi să arăţi că există nuanţe. Ceea ce se întâmplă în "Stopover". Iar la "Francesca" m-a atras faptul că arăta relaţia dintre Italia şi România dintr-o perspectivă nouă.

La ce alte proiecte lucraţi? Aveţi şi alte subiecte istorice? Fac un nou film împreună cu Matteo Garrone. Descrie într-un fel foarte personal modul în care televiziunea poate afecta oamenii şi cât de serios poate deveni asta. Tocmai am terminat un film cu Nanni Moretti, intitulat "Habemus Papam". Am făcut foarte puţine filme de epocă. Mă interesează să descriu lumea noastră aşa cum e ea acum şi poveştile contemporane.

Aţi renunţat la ideea de western? Am produs un western, "Dust" (2001). Nu a avut succes, dar mie mi-a plăcut foarte mult. Dar când oamenii mă întreabă ce este cinemaul pentru mine... De când eram copil, pentru mine cinemaul înseamnă western, cu cai, cu puşti şi urmăriri. E puţin copilăros din partea mea, dar asta e.

<iframe title="YouTube video player" src="http://www.youtube.com/embed/6_u21bXuiO8" frameborder="0" height="349" width="560"></iframe>