Doliu la nivel mondial! A murit înainte de a face marele anunț. S-a stins în zi de sărbătoare
- Emma Cristescu
- 2 februarie 2022, 19:05
Cel mai special meteorolog din lume, celebra cârtiţa Phil din Pennsylvania, s-a stins din viață. Vestea a fost anunțată chiar în ziua în care americanii sărbătoresc Ziua Cârtiței, o îndrăgită tradiție de peste 130 de ani.
Cârtiță Phill s-a stins din viață înainte de a face celebra previziune meteorologică prin care anunța dacă iarna se prelungește sau vine primăvara.
Anul trecut, Phill și-a văzut umbra, asta le-a arătat specialiștilor că vor urma încă șase săptămâni de iarnă. Îndrăgita cârtiță avea trei ani, iar cercetătorii spun că astfel de animale au o durată de viață între 3 și șase ani.
Cârtiţa Phill era scoasă anual în a doua zi a lunii februarie din bârlog pentru a prezice vremea în următoarele şase săptămâni. Dacă își vedea umbra, americanii știau că urmează încă şase săptămâni de iarnă.
Ziua cârtiţei, 2 februarie
Pe 2 februarie, americanii sărbătoresc Ziua cârtiței. Phill urma să iasă din bârlog pentru a-şi face celebra previziune meteorologică. Dacă îşi vedea umbra şi se speriea, se întoarce în vizuină, acest lucru însemnând că iarna mai durează încă şase săptămâni. Dacă nu-şi vedea umbra, rămânea afară, semn că primăvara își făcea simțită prezența.
Această tradiție a luat naştere în Evul Mediu. Imigranţii germani ajunşi în Pennsylvania, Statele Unite, au dus legenda cu ei. Superstiția din localitatea Punxsutawney datează din 1887. Deşi promotorii festivalului local dedicat lui Punxsutawney Phil au declarat că previziunea cârtiței este 100% reală, în urma unei analize a istoricului previziunilor, rezultă o corelaţie mai mică de 40%.
Cârtița a fost extrem de criticată în 2013. Aceasta a prezis temperaturi ridicate, dar realitatea a fost alta. Un procuror din Comitatul Butler din Ohio a cerut chiar pedeapsa cu moartea pentru cârtiţa-meteorolog pentru ceea ce el a numit „interpretarea eronată a primăverii timpurii”. O firmă de avocatură din Pennsylvania, acolo unde trăieşte Phil, s-a ocupat de apărarea cârtiţei. Multe localităţi americane au preluat obieceiul și l-au tranformat într-un real festival.
Filmul ”Groundhog Day”, realizat în 1993, ai căror protagonişti sunt Bill Murray şi Andie MacDowell, a fost inspirat din tradiția cârtiței.
În România, ursul este animalul care prezice vremea. În fiecare an, pe data de 2 februarie este sărbătorită, din timpuri străvechi, Stretenia sau Ziua Ursului.