Un celebru bucătar de la emisiunea „Chefi la cuțite”, de pe Antena 1, s-a stins din viață. Problemele de sănătate și-au spus cuvântul și specialistul a fost nevoit să renunțe la marea pasiune, arta culinară.
Marele bucătar Gheorghe Vătafu, care a fost invitat și în emisiunea „Chefi la cuțite” s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani.
Acesta a fost unul dintre fondatorii gastronomiei românești moderne. El i-a învățat și pe cei trei jurați de la „Chefi la cuțite” secretele pe care le-a adunat în atâția ani de carieră. În ultimii ani, Gheorghe Vătafu nu a mai profesat din cauza problemelor de sănătate, simțind că este momentul să se odihnească, după toți anii munciți. Bărbatul a început ca picol, adică ajutor de chelner, și a ajuns o adevărată legendă a bucătăriei.
„Era în timpul în care Bucureștiul se numea Micul Paris și casele nobiliare își trimiteau bucătarii în Franța ca să se specializeze sau erau trimiși direct bucătari francezi, ca să îi specializeze pe români.
M-am angajat picol la un restaurant nou deschis atunci și acolo veneau mari artiști de la Bulanda, venea Sadoveanu, pe care eu îl citeam cu sfințenie”, a spus Gheorghe Vătafu la Antena 1.
A fost bucătarul lui Nicolae Ceaușescu
Gheorghe Vătafu a gătit pentru nume mari precum Gheorghe Gheorghiu Dej sau Nicolae Ceaușescu, la care a ajuns printr-o recomandare. El a povestit că fostul președinte și soția sa nu cereau preparate nesănătoase și că evitau băuturile alcoolice.
„Era un om foarte ponderat. Nu era prea sănătos, nu era un om căruia să îi placă mesele întinse, băutura. Chiar şi ea, cât era de răutăcioasă. Cu mâncarea erau foarte ponderaţi. Mâncau legume, fructe de la micul dejun. La ocazii se făcea un grătar în curte. Când aveau vânători sau oaspeţi străini, şefi de stat, se făcea o masă câmpenească. Acolo mai mânca şi el mititei, grătare, dar tot ponderat…”, spunea Gheorghe Vătafu.
„Eu am lucrat pentru mulți, chiar și pentru Gheorghe Ghiorghiu Dej. Nu îi am însă în memorie pe toți. Și Iosif Tito, fostul președinte al Iugoslaviei, mi-a lăsat o amintire frumoasă (…). Am fost șeful Intercontinentalului timp de 50 de ani”, a dezvăluit specialistul la „Chefi la cuțite”.