O jurnalistă din România s-a stins din viață la doar 32 de ani. Ea era în scaun cu rotile și s-a luptat cu o boală grea. Colegii de breaslă au declarat că tânără a fost un model pentru ei și că i-a învățat să nu își piardă speranța.
Rodica Mitu, redactor șef adjunct DC News, a murit la doar 32 de ani. Tragica veste a fost anunțată chiar de colegii ei de muncă. Aceștia au povestit că tânără era cu zâmbetul pe buze mereu, chiar dacă putea să meargă doar în scaunul cu rotile.
„Rodi de la DC News era mâna mea dreaptă. Era capul limpede al site-ului. Nu exista să pună o virgulă prost. Iar când scria, o făcea cu tot sufletul. Și scria despre orice. Și o făcea bine. Nu era subiect să i-l dai și să-ți spună că nu știe să-l facă”, au spus colegii ei.
Jurnalista în scaun cu rotile
Înainte să moară, jurnalista povestise despre momentul în care a aflat că nu poate să meargă, dar și despre privirile oamenilor din jur. Aceasta a recunoscut că i-a luat mult timp până să se accepte în scaun cu rotile.
„Îmi amintesc perfect (deși eram foarte mică) prima mea biopsie. Medici în halate de un albastru rece, o asistentă care încerca să mă liniștească și multe instrumente metalice ce mă speriau, pe măsuța de lângă mine. Totul s-a petrecut repede. Diagnosticul a venit ca un fulger ce a lăsat un semn pe viață. Nu puteam să merg.
Un tratament miraculos nu era și nici acum nu există. Părinții mei au făcut totul pentru ca lucrurile să decurgă normal. Am fost la școală, la liceu, la facultăți (două). Bineînțeles, că mi-am pus „faimoasele" întrebări: de ce eu, tocmai eu?, ce am făcut să merit asta? cu ce am greșit? Întrebări ce mi-au rămas mie, căci nimeni nu mi-a putut răspunde la ele... A fost greu, până într-un punct, în care am decis să caut răspunsul în interiorul meu. Am găsit acolo nu numai răspunsuri, ci și forța de a merge mai departe și nu oricum - cu zâmbetul pe buze! Viața mea s-a schimbat. Din fata nesigură, ușor timidă și plină de întrebări fără răspuns am devenit „o luptătoare și o optimistă incurabilă" - cel puțin asta spun prietenii mei. Am înțeles că totul se întâmplă dintr-un motiv, am învățat că sunt puternică și pot trece peste orice”, a spus regretata jurnalistă.
A luptat până în ultimul moment
Publicația la care lucra a mai scris că Rodi a fost o luptătoare și că nu vor uita momentele cu ea. Colegii de breaslă au mai declarat că Dumnezeu a avut nevoie de un înger în cer.
„A luptat de dragul nostru. Cum Rodi era cel mai bun om din lume, ne-a lăsat timp să ne obișnuim cu plecarea ei. Să n-avem vreun șoc care să ne ruineze sufletul. Șoc oricum avem, dar un șoc care ne construiește să fim mai puternici. Rodi ne-a lăsat timp suficient să ne dorim doar să-i fie ei bine. Nu nouă. Să nu ne gândim doar la suferința noastră, ci mai ales la a ei. Și să o lăsăm să zboare. E lipsă acută de Oameni pe pământ, dar se pare că și Dumnezeu este în criză de îngeri de a luat din echipa noastră de la DC News. Să ne ierți că suntem rupți și că azi nu mai zâmbim. Știu că tu ai vrea să fim veseli pentru că ai fost cu noi atâția ani și ar trebui să ne bucurăm de așa noroc, de a te fi avut. Și știu că ești în continuare cu noi. Doar că fără roți. Ci cu aripi. Am câștigat un înger, dar am pierdut cel mai bun prieten. Și cel mai bun om.
N-am încheiere”, potrivit DCnews.