Doliu în lumea muzicii internaționale. Cântărețul ce concerta cu Edith Piaf a murit la 93 de ani

Muzică, artist. Sursa Arhiva EVZ

Este doliu în lumea muzicii internaționale, după ce un celebru cântăreț francez, a murit la vârsta de 93 de ani. A avut o carieră de succes, devenind cel mai popular artist din Franța în anii săi de debut.

Marcel Amont, ce a devenit cunoscut pentru celebrele sale piese, printre care și „Bleu, blanc, blond”, a murit. Anunțul a fost făcut chiar de către membri familiei sale, la scurt timp după ce acesta a decedat. „Atunci când ideea de a urca pe scenă a prins contur în mine, am vrut să devin un comic al cântecului”, a spus celebrul cântăreț, în 1989.

Marcel Amont a concertat alături de Edith Piaf

Născut Marcel Miramon, cântărețul de origine franceză s-a născut la data de 1 aprilie 1929. În 1950 se mută la Paris, unde cunoaște succesul. Artistul francez a primit Marele Premiu al Academiei Charles-Cros şi a cântat în deschiderea concertului susţinut de Edith Piaf la Olympia în anul 1956.

Începutul anilor '70 a marcat punctul culminant al carierei sale: un disc de aur în 1971 (pentru „L'amour ca passe le temps”), un concert triumfal la Olympia şi o emisiune de televiziune, „Amont-Tour”, în care cânta alături de corişti şi dansatoare. A explorat şi universul musicalurilor prin spectacolul „Pourquoi tu chanterais pas?” (1975), despre care a spus că „a avut cronici bune, dar nimeni nu a venit să îl vadă”.

Sursa: Wikipedia

De-a lungul vieții sale a avut și o încercare în actorie, după ce a primit un rol secundar alături de Brigitte Bardot în filmul „La mariée était trop belle” (1956). Numai că, nu a avut parte de la fel de mult succes și pe această parte.

Viața avea să-i limiteze mai târziu și cariera muzicală. El și-a făcut revenirea la Olympia, cea mai veche sală de spectacole din Paris, în 1989, atunci când a declarat: „Este debutul unei noi cariere, în niciun caz un spectacol de adio”.

Cariera de scriitor

Pe lângă cariera de cântăreț, Marcel Amont a debutat și în literatură, în anul 1994. Aceasta a fost căsătorit și a avut patru copii, fiind și CEO-ul unei mici case de discuri încă din 1967. Mândru de originile sale, a înregistrat multe dintre discurile sale în dialectul bearnez, un dialect vorbit în sudul Franţei.

În 2019, celebrul cântăreț a sărbătorit împlinirea vârstei de 90 de ani pe scenă, la Paris, în 2019, la un concert susţinut alături de artişti precum Serge Lama şi Nicoletta, potrivit știripesurse.ro.