Doliu în lumea modei! S-a stins din viață la doar 41 de ani, după o luptă grea cu cancerul

Doliu în lumea modei! S-a stins din viață la doar 41 de ani, după o luptă grea cu cancerulSursa foto: Arhiva EVZ

Duminică seara, un anunț neașteptat a îndoliat întreaga industrie a modei. Celebrul Virgil Abloh, directorul artistic al colecției pentru bărbați de la Louis Vuitton, s-a stins din viață la doar 41 de ani. Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare.

Din păcate, ziua de duminică mai vine cu încă o veste tristă. Directorul artistic pentru colecțiile de bărbați la Louis Vuitton și fondator al Off-White a murit. Virgil Abloh ocupa funcția de director la celebra casă de modă din 2018. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 41 de ani, după câțiva ani de luptă cu o boală incurabilă. Designerul a fost răpus de cancer. Anunțul a fost făcut pe rețelele de socializare de către compania LMVH.

În anul 2019, designerul a fost diagnosticat cu angiosarcom cardiac, dar a preferat să păstreze acest lucru în privat. Virgil Abloh nu a vorbit niciodată despre boala de care suferea și a încercat să facă față tuturor provocărilor. Din păcate, el s-a stins din viață la Chicago, pe 28 noiembrie, la vârsta de 41 de ani.

"LVMH, Louis Vuitton și Off White sunt devastate să anunțe decesul lui Virgil Abloh", arată o postare pe Twitter a LVMH.

Înainte de a fi numit director artistic pentru colecția de bărbați a brandului Louis Vuitto, Virgil Abloh a lucrat ca DJ și artist vizual. În 2012, acesta a pus bazele casei de modă Off-White din Milano. Designerul este cunoscut în lumea modei și pentru celebra expresie #CraigMode, pe care a inventat-o la începutul anului 2019.

Virgil Abloh a primit multe distincții, prima fiind în anul 2011, când albumul „Watch Tronul” a fost nominalizat pentru un premiu Grammy pentru „Cel mai bun pachet de înregistrare”. În anul 2015 a fost unul dintre finaliștii Premiului LVMH, fiind singurul designer american care a fost nominalizat la premiu în acel an. Acestea nu sunt singurele premii la care a fost nominalizat. În cariera sa are peste 10 distincții primite.

În ceea ce privește viața personală a designerului Virgil Abloh, nu sunt cunoscute foarte multe detalii. Acesta s-a căsătorit în anul 2009 cu Shannon Sundberg, pe care o cunoștea din liceu. Împreună au avut doi copii și locuiau în Chicago, locul unde a și murit directorul artistic.

Ne puteți urmări și pe Google News