Doliu în fotbalul mondial. A murit o legendă a clubului lui Ianis Hagi, fanii lui Rangers sunt în lacrimi
- Andrei Calin
- 2 iulie 2022, 17:30
A murit la vârsta de 58 de ani, un portar legendar, unul dintre cei mai importanți jucători din istora fotbalului scoțian, Andy Goram. Este doliu la clubul la care evoluează Ianis Hagi.
A murit fostul mare portar ale echipei al echipei Glasgow Rangers, și al naționalei Scoției, Andy Goram. În vârstă de 58 de ani, ex-fotbalistul „alb-albaștrilor” a fost bolnav de cancer și nu a putut să câștige lupta pentru viață.
Regretatul portar, o legendă a clubului Glasgow Rangers. Fanii „alb-albaștrilor” sunt în doliu
Goram a jucat 260 de meciuri pentru Glasgow Rangers, club la care, în prezent evoluează și Ianis Hagi, între 1991 şi 1998, câştigând de cinci ori campionatul şi de trei ori Cupa Scoţiei. Fotbalistul a avut 43 de selecţii pentru reprezentativa ţării sale şi a fost titular la EURO 1992 şi 1996.
Goram, care a anunţat în aprilie că a fost diagnosticat cu cancer, a fost un idol al fanilor de pe Ibrox, fiind votat de ei în 1999 cel mai bun din istoria lui Rangers.
Către sfârşitul carierei, el a jucat la Sheffield United şi Motherwell, iar în sezonul 2000-2001 a fost împrumutat la Manchester United.
Goram a fost diagnosticat în acest an cu cancer esofagian în stadiul patru. Metastazele s-au răspândit la ficat, plămânul drept, trei vertebre şi coaste. El a respins chimioterapia după ce a văzut impactul tratamentului asupra soţiei sale, Miriam, în timpul luptei pierdute cu cancerul de anul trecut, conform Agerpres.
Andy Goram, învins la București, în Ghencea, de o execuție fabuloasă a regretatului Daniel Prodan
Andy Goram a fost titular în partida pe care echipa sa, Glasgow Rangers, a pierdut-o în Ghencea, în fața Stelei, în sezonul 1995 - 1996. „Militarii” au câștigat cu 1-0, iar portarul scoțian a încasat un gol de poveste de la regretatul Didi Prodan, în minutul 85. Fostul mare internațional român s-a stins și el din viață, prematur, la vârsta de 44 de ani. Pe 16 noiembrie 2016, Pordan a fost răpus de un infarct, în timp ce se afla acasă, în fața televizorului.