Doi polițiști au căzut cu mașina într-o râpă

Doi polițiști au căzut cu mașina într-o râpă

O mașină de Poliție a căzut într-un râu, marți, în timpul unei misiuni. Accidentul a avut loc în Caraș Severin, dar, din fericire, nimeni nu a pățit nimic.

O maşină a Poliţiei Oțelu Roșu a căzut în albia unui pârâu, la o diferenţă de nivel de circa 10 metri faţă de drumul judeţean Reşiţa-Grădinari, pe care aceasta se deplasa. La fața locului au ajuns reprezentanții ISU Caraș Severin. Cei doi polițiști care se aflau în mașină au reușit să iasă singuri din habitaclu, neavând nevoie de ajutor. Ei au refuzat îngrijirile medicale, care nu se justificau.

Pompierii au deconectat bornele bateriei şi au luat toate celelalte măsuri de prevenire a unui potențial incendiu. Cel mai probabil, accidentul s-a produs din cauza condiţiilor nefavorabile de drum, respectiv a carosabilului umed. ( Sursa foto: Infocs.ro)