IGOR DODON, îngrijorat de AMENINȚĂRILE la adresa neutralității REPUBLICII MOLDOVA. Un exercițiu MILITAR multinațional îi dă bătăi de cap președintelui

IGOR DODON, îngrijorat de AMENINȚĂRILE la adresa neutralității REPUBLICII MOLDOVA. Un exercițiu MILITAR multinațional îi dă bătăi de cap președintelui

Republica Moldova a transmis că va trimite trupe în România care vor participa la un exercițiu militar multinațional din țara noastră Anunțul făcut de Ministerul Apărării de la Chișinău a atras criticile președintelui moldovean, Igor Dodon, care se teme că participarea la astfel de manifestații periclitează statutul internațional neutru al statului său.

Republica Moldova și-a anunțat oficial participarea la exercițiul „Platinum Eagle 18.1”. Armata moldoveană urmează să trimită 60 de ofițeri, subofițeri, sergenți și soldați din Brigada de infanterie motorizată „Dacia” din Cahul şi din Batalionul 22 de menţinere a păcii din Chişinău, dar și 12 vehicule militare 4x4 Humvee și echipamentul militar necesar, potrivit Mediafax.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Președintele Dodon se arată nemulțumit față de participarea armatei moldovene la astfel de exerciții. Această implicare „nepotrivită” vine în contra dorinței sale de a menține neutralitatea statului pe scena internațională.

 

Nu este prima oară când șeful de stat se opune unui astfel de exercițiu. În 2017, participarea statului la un alt exercițiu „Platinum Eagle” a fost împiedicată de refuzul lui Dodon de a semna un decret care să permită acest lucru, anunța, la acea vreme, Ministerul Apărării din Republica Moldova.

 

În fapt, Igor Dodon se declară împotriva apropierii de Uniunea Europeană și Statele Unite pe care Guvernul de la Chișinău ar manifesta-o, fapt ce crează tensiuni între cele două organe ale statului. Șeful de stat ar dori mai degrabă relații mai bune cu Rusia și statele din fostul bloc sovietic.  

 

Exercițiul „Platinum Eagle” va avea loc la Centrul de Instruire Babadag din județul Tulcea, în perioada 11-17 februarie, și va reuni militari din România, Georgia, Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova și Statele Unite.

 

„Scopul exerciţiului este creşterea interoperabilităţii între forţele participante, menţinerea capabilităţii de instruire în comun, pregătirea pentru operaţiuni de menţinere a păcii, precum şi dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare multinaţionale. Conform scenariului, militarii moldoveni vor face parte dintr-o companie internaţională, condusă de colegii din SUA, şi vor avea de executat trageri de luptă cu armamentul din dotare şi proceduri de comandă şi control la nivel de subunitate”, transmite Ministerului Apărării din Republica Moldova prin comunicat, potrivit sursei citate.