Documentul care îți poate anula căsătoria. Este obligatoriu

Căsătorie. Sursa foto: pixabay.com

Republica Moldova. Cetățenii care vor să-și înregistreze căsătoria în străinătate trebuie să știe că acest lucru este posibil doar dacă au la mână un document.

Documentul se numește certificat de capacitate matrimonială și atestă dreptul cetăţeanului Republicii Moldova de a încheia căsătoria în străinătate, fiind o dovadă a lipsei impedimentelor de a încheia căsătoria. Agenția Servicii Publice (ASP)  vine cu informații importante pentru cei interesați

Cum să obții certificatul de capacitate matrimonială

Certificatul de capacitate matrimonială se eliberează în temeiul cererii solicitantului:

-persoanei fizice, cetăţean al Republicii Moldova; -rudelor de gradul I-II (dovada gradului de rudenie se face cu actele de stare civilă sau cu certificatele de stare civilă); -reprezentantului legal al persoanei limitate în capacitatea de exerciţiu sau cu privire la care a fost instituită măsura de ocrotire judiciară prin hotărârea instanţei judecătoreşti ( tutorele sau curatorul); -reprezentantului împuternicit prin procură autentificată notarial din numele persoanei fizice, sau prin împuternicire de reprezentare în baza semnăturii electronice, consemnată în Registrul împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice (MPower).

Căsătoria în străinătate. Depunerea cererii pentru obținerea certificatului de capacitate matrimonială

Certificat de capacitate matrimonială. Sursa foto: asp.gov.md

-Online prin intermediul portalului www.servicii.gov.md. Serviciul online este accesibil pentru persoanele deținătoare de semnătură electronică. -La Direcţia audienţă şi eliberarea documentelor de stare civilă a Departamentului stare civilă (mun. Chişinău, str. M. Viteazul 11/1, et. 2); -La misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Republicii Moldova acreditate în străinătate (MDOC).

Documentele necesare

-actul de identitate (în original şi copie) al solicitantului; -certificatul de naștere (original şi copie) al solicitantului; -după caz, dovada încetării căsătoriei anterioare (hotărârea judecătorească de divorţ, certificatul de divorţ sau deces al soțului/soției) a solicitantului. -copia actului de identitate al străinului, cu care va fi încheiată căsătoria; -certificatul privind starea civilă al străinului, cu care va fi încheiată căsătoria; -după caz, copiile actelor prin care se confirmă încetarea căsătoriei anterioare a străinului, cu care va fi încheiată căsătoria (hotărârea judecătorească de divorţ, certificatul de deces al soţului/soţiei), supralegalizate (legalizare consulară) sau apostilate (pentru documentele emise în țările care fac parte la Convenția de la Haga din 1961 cu privire la suprimarea cerinței supra legalizării actelor oficiale străine) şi traduse in modul stabilit dacă tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel.

Costurile serviciului

Serviciul solicitat online sau la ghișeu poate fi achitat în cadrul subdiviziunii unde se depune cererea, precum și prin intermediul serviciului guvernamental MPay.

Serviciul se prestează în termen de 20, 10, 5, 1 zile lucrătoare, precum și în ziua adresării. Costul documentului eliberat în termen de 20 de zile lucrătoare constituie 120 de lei.

De unde se ridică cerificatul de capacitate matrimonială

-Direcţia audienţă şi eliberarea documentelor de stare civilă a Departamentului stare civilă (mun. Chişinău, str. M.Viteazul, 11/1, et. 2); -misiunile diplomatice sau oficiile consulare (MDOC) ale RM; livrarea la adresa solicitată prin intermediul serviciului guvernamental de livrare MDelivery.

D reținut este că Certificatul de capacitate matrimonială este valabil timp de 6 luni de la data eliberării.

ASP menționează că documentul nu necesită supralegalizare/apostilare şi nici traducere dacă urmează a fi prezentat pe teritoriul statelor care fac parte la Convenţia CIEC nr. 20/1980: Germania, Spania, Grecia, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Elveția, Turcia.