E greu sa mai scrii ceva despre Nicolae Dobrin. S-a scris atat de mult in ultimele decenii, incat unii sunt tentati sa creada ca e de prisos sa mai adaugi ceva in plus la biografia unui personaj de talia celui poreclit „Gascanul”. Adevarul este, insa, altul.

Personalitatea lui Gicu Dobrin este un izvor nesecat de povesti, de intamplari, de scenarii mai mult sau mai putin credibile, de laude, de metafore, de superlative. Pentru cei care l-au vazut jucand, Dobrin le-a ramas inegalabil. Un artist al poporului, nepretuit insa la adevarata sa valoare tocmai de cei pentru care si-a sacrificat tineretea si, poate chiar, viitorul. A refuzat orice fel de compromis. Nu a vrut sa tradeze Argesul, asa cum nu a vrut sa-si tradeze nici tara. Romania a fost Golgota sa. A urcat-o, convins ca trebuie sa faca ceva ce era dinainte scris.

L-au vrut Dinamo si Real As provoca cititorul la un elementar exercitiu de imaginatie. Inchipuiti-vi-l pe Nicolae Dobrin acceptand un transfer la Dinamo. Ar fi urmat cu siguranta toate beneficiile angajatului Ministerului de Interne: grad, solda, apartament pe Soseaua „Stefan cel Mare”, titlul de „Cel mai bun fotbalist al Romaniei” garantat pe o perioada nelimitata si, probabil, selectii pe banda rulanta la echipa nationala.

Nimic din toate acestea nu l-au ademenit pe Dobrin. S-a tinut tare de toate aceste tentatii chiar daca a realizat, poate, ca a ramane la Pitesti este, pana la urma, un gest sinugicas din punct de vedere profesional.

Inchiputi-vi-l pe Nicolae Dobrin in tricoul Realului din Madrid!

Alaturi de Amancio, Pirri, Camacho, Del Bosque sau Santillana! „Daca vroiam sa ajung la Real Madrid, stati linistiti, as fi ajuns”, marturisea ulterior marele Dobrin. „Doream insa sa merg, asa, ca om liber, nu ca transfug. Dar daca nu a fost sa fie…”. Insusi Santiago Bernabeu, legendarul presedinte al „albilor”, a venit in Romania pentru Dobrin.

Cu mult inainte de „dubla” FC Arges - Real Madrid, din toamna anului 1972, din Cupa Campionilor. Don Santiago s-a lovit insa de refuzul autoritatilor, care nu au dorit plecarea „Gascanului”, pe motiv ca s-ar crea un precedent periculos. Pentru Bernabeu, faptul ca nu l-a putut transfera pe Dobrin, a reprezentat o bila neagra in activitatea sa.

Cu marele Ferenc Puskas fusese mult mai usor. Poate si pentru ca ungurul avea, in momentul venirii sale la Real, 31 de ani si 12 kilograme in plus!

Langa Turnul Chindiei In schimb, „Gascanul” a jucat, spre apusul carierei sale, la CS Targoviste. Dupa 22 de ani petrecuti in Trivale, la FC Arges. A umplut stadioanele din Divizia B in marsul triumfal al formatiei de langa Turnul Chindiei spre Divizia A.

Inaintea fiecarui meci de pe teren propriu, urca la Manastirea Dealu. Se incarca, probabil, cu ceva divin, izvorat din pamantul unde odihneste capul domnitorului Mihai Viteazul. Nu a fugit de la Targoviste imediat dupa promovare. A mai facut spectacol un an, alaturi de Vica Greaca, despre care a spus ca a fost jucatorul cu care s-a inteles cel mai bine pe teren in toata cariera sa. S-a intors in 1982 la Pitesti. Ca antrenor, de aceasta data. Anii trecusera.

Chiar daca mai putea juca, a decis sa nu-si tradeze marea dragoste doar din egoism. Avea 35 de ani! Pe 26 august, Nicolae Dobrin implineste 60 de ani. Enervant de tanar, pentru un geniu care a incantat cateva generatii de jucatori, dar mai ales de microbisti, pentru care fotbalul era printre putinele bucurii.

La 15 ani in Divizia A Gicu Dobrin ramane in istoria primei noastre divizii si prin varsta precoce la care a fost aruncat in focul primului esalon. Avea mai putin de 16 ani atunci cand debuta. Pe 1 iulie 1962 (iata, tocmai se implinesc 45 de ani!), „Gascanul” intra in jocul Stiinta Cluj - Dinamo Pitesti, in inima celei mai greu incercate provincii romanesti.

Gicu fusese remarcat pe celebra „Maracana” a Pitestiului, cu doar cativa ani mai devreme, de Leonte Ianovschi, marele descoperitor de talente argesean. Ianovschi avea obiceiul sa viziteze toate maidanele Pitestiului in cautare de fotbalisti. „Nu mai vazusem asa ceva pana la el”, marturisea, mai tarziu, Ianovschi despre prima intalnire cu Dobrin.

„Facea cu mingea lucruri uluitoare”. Cu privire la descoperirea lui Nicolae Dobrin mai circula o varianta. Povestea spune ca autocarul echipei FC Arges s-a defectat chiar in apropiere de „Maracana”, iar jucatorii primei echipe a Argesului, in lipsa de altceva, au facut o miuta cu baietii aflati la fata locului. Printre acestia se afla si un copil, pe nume Dobrin. Acesta a reusit sa-i uimeasca pe toti cei prezenti, dupa care a fost chemat la juniorii gruparii din Trivale.

Ludwigshafen, inceput de poveste

Incepand cu aprilie 1958, Gicu nu s-a mai dus pe „Maracana” decat atunci cand dorul de o miuta, avand drept miza o o intalnire cu prietenii, il chinuia. Dupa inregimentarea la FC Arges, a fost imediat selectionat in nationala de juniori a Romaniei.

Pe 1 iunie 1966, Dobrin debuta in prima reprezentativa, intr-un meci impotriva Republicii Federale a Germaniei, disputat la Ludwigshafen, si pierdut de „tricolori”, scor 0-1. Tot in acel meci, sub bagheta regretatului antrenor Ilie Oana, a jucat, tot pentru prima oara, si Mihai Mocanu, omul care avea sa fie declarat cel mai bun fundas stanga din istoria fotbalului romanesc.

Cei doi au stat ani buni in aceeasi camera, in cantonamentele Romaniei. Mai putin in Mexic, in 1970, cand cei doi nu au mai fost lasati sa stea impreuna.

Guadalajara 1970 ramane un an negru in istoria fotbalului romanesc. A fost anul Mondialului mexican. Romania se calificase la marele bal dupa o pauza de 32 de ani. Dobrin isi adusese aportul la acea mare reusita. Nu a jucat insa nici un minut. Mai mult, a fost nevoit sa-si cumpere bilete la cele trei meciuri ale echipei nationale, cu Anglia, Cehoslovacia si Brazilia.

In ultima partida, marele Pele era pe gazon. Dobrin, trist, privea din tribuna. Ar fi dat orice sa fie acolo. S-a intors acasa. A spus atunci ca selectionerul Angelo Niculescu nu l-a vrut in echipa, desi era in cea mai buna forma a sa. La randul sau, profesorul Niculescu a cautat justificari pentru marginalizarea lui Dobrin la Guadalajara. „Fugea noaptea din cantonament, iar ziua, la antrenamente, se plangea de caldura”, spune, de aproape patru decenii, Angelo Niculescu.

Dupa 37 de ani, Dobrin vorbeste despre o partida de poker, episod petrecut in cantonamentul dinaintea Mondialului mexican. „Gascanul” l-ar fi lasat atunci lefter pe dinamovistul Radu Nunweiller, starnind mania internationalilor echipei Ministerului de Interne, aflati la putere. „Suntem in situatia in care nu mai exista vinovati”, spune marele poet Adrian Paunescu, fan declarat al lui Nicolae Dobrin.

Cel mai bun fotbalist al anului

„Gascanul” a dat repede uitarii episodul Mexic 1970. A fost rechemat la echipa nationala un an mai tarziu, in noiembrie. Aveau nevoie de el la meciul cu Cehoslavacia, din preliminariile Campionatului European. A inscris golul victoriei!

Dupa reusita, Rica Raducanu l-a carat in spate pana la mijlocul terenului, multumindu-i astfel lui Dobrin pentru faptul ca il salvase, dupa gafa de la golul egalizator al oaspetilor. 100.000 de spectatori prezenii in tribunele stadionului „23 August” si alte cateva milioane de ascultatori si telespectatori salutau revenirea „Printului din Trivale” printre „tricolori”.

La finalul lui 1971, Dobrin era declarat cel mai bun fotbalist roman, pentru a treia oara in cei sase ani de existenta ai anchetei. Din pacate, a fost si pentru ultima oara. Si aceasta in ciuda faptului ca soarele carierei lui Nicolae Dobrin era abia la amiaza. In vara anului 1972, Argesul, cu „Gascanul” pe post de dirijor, cucerea primul titlu din istorie.

Antrenor al pitestenilor era Florin Halagian, coechipier al lui Dobrin in meciul de debut al acestuia la FC Arges, cu zece ani in urma. In decembrie, acelasi an, este invitat de Real Madrid la meciul de retragere al legendarului Gento.

Cel de-al titlu din vitrina gruparii din Trivale ii apartine, in proportie de 90 la suta, lui Dobrin. A batut de unul singur Dinamo, chiar in „Stefan cel Mare”, in ultima etapa de campionat. Gicu Dobrin a facut atunci un joc uluitor. Nimeni nu a pus la indoiala victoria Argesului, chiar daca, de fapt, era izbanda „Gascanului”. Dinamo - FC Arges, scor 3-4, a reprezentat lucrarea de doctorat in fotbal a lui Dobrin.

La un pas de moarte

Viata lui Dobrin a continuat si dupa lasarea la vatra. Cu mult mai multa intensitate. „Printul din Trivale” a fost mantaua de vreme rea a Argesului.

A fost chemat pe banca tehnica a gruparii pitestene ori de cate ori echipa se afla la ananghie. Destinul a inceput sa-i dea emotii. In urma cu opt ani, cand se intorcea de la Piatra-Neamt dupa un meci al Argesului, masina in care se afla a ramas fara o roata si a fost la un pas de a se rasturna la peste 100 de kilometri pe ora!

Fotbalistii, aflati in autocar, au urmarit fara voie cursa nebuna a masinii naravase care s-a oprit intr-un gard. Alb la fata, Gicu Dobrin nu s-a ales decat cu o sperietura. A urcat in autobuz si nu a scos o vorba pana acasa. A urmat in viata marelui Nicolae Dobrin o noua cumpana.

O operatie la picior, care, daca ar mai fi intarziat, s-ar fi putut transforma intr-o amputare. In aceasta primavara, o tara intreaga a stat cu sufletul la gura pentru soarta „Gascanului”. Romanii si-au reamintit brusc de Dobrin.