Discuțiile dintre Grecia și creditori au fost întrerupte duminică la Bruxelles după numai 45 de minute, pe fondul constatării unor „importante divergențe”.
Intrarea Greciei în incapacitate de plată pare inevitabilă. Duminică seara, discuțiile dintre reprezentanții Atenei și creditorii ei, UE și FMI, au eșuat din nou, ajungându-se aproape de punctul de ruptură.
Totuși, cele două părți mai păstrează speranțe minime: ministrul grec de Finanțe a estimat, într-un interviu pentru cotidianul german Bild, că un acord privind datoria Greciei încă este posibil. La fel, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarar că Jean-Claude Juncker „rămâne convins” că o soluție „poate fi găsită până la sfârșitul lunii”.
„Ne aflăm la limita timpului disponibil pentru a salva situația”, a declarat o sursă europeană pentru AFP. Grecia trebuie să achite pe 30 iunie 1,6 miliarde de euro către FMI, și este aproape imposibil să o facă daă nu primește o nouă tranșă din împrumutul de 7,2 miliarde de euro din partea acelorași creditori.
Vărsămintele creditorilor către Grecia au fost stopate vara trecută, iar reluarea lor este legată de o serie de reforme pe care Atena trebuie să le aplice. Aceasta ezită, deoarece ar însemna să-și contrazică progamul anti-austeritate cu care a câștigat alegerile
În acest weekend, „grecii au venit cu mâinile în buzunare”, a declarat o sursă apropiată negocierilor. „Au un singur leitmotiv: să aibă loc o negociere politică”, adică în cadrul summit-ului european programat la sfârșitul lunii.
La Atena, vina pentru eșecul negocierilor a fost pusă pe pretențiile „iraționale” ale creditorilor, în special ale FMI, acuzat că are o poziție „intransigentă și dură”.
Ministrul grec de Finanțe nu-și pierde optimismul. Yannis Varoufakis a declarat pentru Bild:
„Un acord este realizabil într-o noapte. Dar cancelara (Angela Merkel - n.r.) trebuie să fie prezentă.”
Guvernul premierului Alexis Tsipras vrea să evite un „Grexit”, adică ieșirea Greciei din Zona Euro, a dat asigurări Varoufakis:
„Consider că Grexitul nu este o soluție, dar nimic nu poate fi exclus, așa cum nu este exclus ca o cometă să lovească mâine Pământul.”
Duminică, apreciind că propunerile Greciei „nu sunt serioase”, reprezentantul FMI, Poul Thomsen, nu a participat la discuții, potrivit unei surse bine informate citate de AFP.