Pe 6 februarie 2020, după consultările de la Cotroceni, Klaus Iohannis a făcut o declarație de presă în care a anunțat:

„Așadar, după ce m-am consultat cu toate partidele și formațiunile parlamentare, îl desemnez pe domnul Ludovic Orban să formeze un nou guvern și să se prezinte în Parlament.”

Istoricii folosesc în abordarea trecutului Documentele vremii pentru a desluși temeiurile unor gesturi ale Conducătorilor.

Indiscutabil, istoricii din viitor, citind acest anunț, se vor grăbi să scrie:

Potrivit Constituției, după desemnare premierul se apucă de formarea majorității parlamentare în vederea trecerii Guvernului său prin Parlament. Înainte de asta, se abate pe acasă pentru a sărbători împreună cu consoarta primul pas făcut pentru a deveni premier. Asta deoarece, vor scrie istoricii cu înzestrări literare, pentru a ajunge premier e musai ca președintele să te desemneze ca să formezi majoritatea. Mai mult amețit de beția victoriei, decît de paharul de șampanie (a fost desemnat!), premierul purcede la formarea majorității cerute de trecerea Guvernului prin Parlament.

Istoricii vor ști cînd scriu aceste considerații că Guvernul Orban a căzut în Parlament la Moțiunea de cenzură și nu la un vot, două diferență, ci cam la 28 (brrr!), consecință a unei majorități parlamentare care nu-l mai vrea pe Ludovic Orban ca premier. Dacă președintele ar fi desemnat pe altcineva, tot de la PNL sau poate un tehnocrat, noua majoritate s-ar mai fi lăsat înduplecată. Dar așa tot cu cel poreclit Sică Mandolină, deși el susține furios că e cîntăreț la chitară și că ar trebui să i se spună Sică Chitaristul, noua majoritate nici nu vrea să audă de investire.

Așa ar scrie istoricii viitorului care, sper, vor trăi într-o altă țară, chiar dacă numită tot România. Într-o țară lipsită de umor și nu în România de azi, despre care marele poet Bacovia spunea că e plină de umor. Pentru că întreaga tevatură a consultărilor, a desemnării premierului, a negocierilor purtate de premierul desemnat au drept țel într-o țară lipsită de umor instalarea unui nou Guvern după ce antecesorul a picat prin Moțiune de cenzură. Părinții Constituției din 1991 au scris și impus articolul despre desemnarea premierului socotind că președintele își dorește să treacă Guvernul, iar premierul desemnat face totul pentru a strînge majoritatea parlamentară cerută de trecerea Guvernului.

Ei, bine, părinții Constituției, deși români, nu și-au dat seama că Legea fundamentală va fi interpretată de politicienii români și nu de politicienii finlandezi sau suedezi, cetățeni ai unor țări total lipsite de umor. Prin urmare, părinții Constituției nu s-au gîndit o clipă că președintele va desemna un premier nu ca să treacă prin Parlament, ci ca să pice. Părinții Constituției nu s-au gîndit că Ludovic Orban a fost de acord să fie desemnat premier nu pentru a trece, ci pentru a pica în Parlament.

Ei, bine, părinții Constituției s-au înșelat.

Președintele, deși neamț, s-a dovedit un român neaoș, dintre românii cărora străinii le ziceau pe vremuri moldo-valahi. Astfel că fără să clipească neamțul Klaus Iohannis l-a desemnat dinadins pe Ludovic Orban pentru că era singurul premier desemnat capabil să cadă în Parlament. Noi am adăuga că Președintele l-a desemnat pe Ludovic Orban și pentru că e sluga perfectă, care-ți linge și bocancii, zicînd că i-a plăcut de cît de dulce e talpa după ce-a călcat într-o balegă.

Un om cu o coloană vertebrală, un bărbat veritabil ar fi refuzat umilința de a pica de două ori ca premier. Chiar dacă această picare e în vederea anticipatelor, tot picat în Parlament e. Și dacă Ludovic Orban va fi desemnat premier și pentru următorul guvern, al doilea, el are toate șansele să rămînă în istoria României cu recordul de a fi cel mai picat premier.

Istoricii viitorului se vor grăbi să vadă după desemnare activitatea lui Ludovic Orban de negocieri pentru a forma majoritatea necesară trecerii prin Parlament. Și vor descoperi că Ludovic Orban a dus negocieri intense cu partidele parlamentare, a promis în dreapta și-n stînga pentru a putea forma o majoritate parlamentară. Nu în vederea trecerii, ci în vederea picării.

Ați mai pomenit așa ceva?

Ca un premier desemnat să aibă emoții în privința votului de investire, nu pentru că s-ar teme că va pica, ci pentru că se teme ca nu cumva să treacă!

Se puteau petrece aceste lucruri într-altă țară decît România cea plină de umor?!