Doar în România se poate întâmpla asta! Softul Casei de Pensii nu recunoaște mii de pensionari!

Doar în România se poate întâmpla asta! Softul Casei de Pensii nu recunoaște mii de pensionari!

În timp ce ministrul Muncii, Violeta Alexandru dă asigurări că angajații Casei Naționale de Pensii beneficiază de cele mai moderne aplicații, lucrurile nu stau chiar așa când vine vorba despre românii care vopr să se pensioneze.

Acum câteva luni, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru a anunțat că românii care nu au vechimea necesară și-o pot cumpăra, pentru un număr de maxim cinci ani. Așa s-a întâmplat că mii de oameni au mers spre casele teritoriale de pensii pentru a plăti sume de bani, nu mici, de ordinul zecilor de mii de lei, pentru a putea să-și cumpere vechimea necesară pentru a se putea pensiona.

În prezent, acești oameni,  peste 1.300 de români, sunt purtați pe drumuri în plină pandemie pentru că nu își pot depune dosarele de pensionare, care conțin și chitanța care atestă cumpărarea vechimii în muncă, dintr-un motiv clasic românesc, și anume softul Casei Naționale de Pensii nu recunoaște acest tip de vechime. ”Halucinant”, strigă oamenii care se află în situația dată.

„De plătit am plătit, dar de primit n-am primit nimic. Ele trebuie să introducă datele din contracte în baza de date și să elibereze adeverință. Și Casă Națională de Pensii nu le-a pus la dispoziție modulul care să le permită introducerea datelor”, a declarat un pensionar la Antena 3.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministerul Muncii nu știe nimic

Când oamenii au început să pună întrebări li s-a spus că, dosarele nu pot fi procesate, deoarece softul Casei Naționale de Pensii nu le recunoaște celor în cauză vechimea cumpărată. „În sistem, acești oameni apar cu vechime incompletă și nu se poate închide dosarul pentru că nu este validat de softul unitar”, a explicat pentru EvZ, un angajat al Casei de Pensii Cluj.

Ministrul Muncii declara în luna august că Ministerul Muncii a elaborat o metodologie care le permite românilor să își cumpere vechimea necesară.

„Prima modificare pe care aş intenţiona să o fac este legată de posibilitatea oamenilor de a-şi cumpăra, de a putea recupera din spate perioade pentru care nu au contribuit. Sunt persoane care mi-au semnalat acest lucru mi-au adus în atenție că ar avea disponibilitate constatând că din toată perioada de stagiu minimal de cotizare le lipsesc câțiva ani și ar fi dispuși să îi acopere”, spunea Alexandru.

De exemplu, un calcul simplu arată că un român care a vrut să își cumpere vechime pentru anii 2011-2016, are de plătit peste 22.000 de lei.